Să descheiem cămașa podgoriei noastre și să cinăm pe sufletul ei simplu,
să zâmbim românește, să iubim românește,
apoi să rostim crezul fără de care soarele n-ar mai zgâria cerul cu drag, 
să colindăm satele, să ascultăm povești nesfârșite,
poveștile codrilor spuse lângă cazanul de țuică
și lângă vârtelnița care amestecă zaibărul vieții,
așa suntem noi,
norocoși că avem o scară a Carpaților, o seceră a Câmpiei Române

și o barcă plină de stuf.

Încă mai aflăm scutece de prunci cu privirea cât cerul,
ursiți să poarte curajul tăietorilor de lemne
și grâne în palme,
nopțile de aici, înfășurate în marame, doinesc în cununile florilor de timp,
destramă hotarele să le asculte și fiii duși departe,
sărută mâna bunicii care, bucuroasă că a apucat să-și nuntească nepoții,
îngenunchează în fața icoanei cu busuioc la colțul drept,
ea însăși o icoană,
face semnul sfintei cruci, apoi își șterge o lacrimă de mulțumire.

Dar haideți să simțim românește, 
așa avem siguranța că suntem stăpânii pământului nostru bogat,
pământul în care aurul duce strălucirea din adâncuri 
în mâinile celui mai destoinic bijutier,
binecuvântate, panerele stau mândre la ferestrele toamnei,
satele își plimbă cojoacele în ierni desprinse din tablouri, 
primăverile sunt fecioare răvășite pe dealuri, 
iar verile cântă la viorile vieții, 
alungă lupii din păduri cu sprâncene stufoase
cât să ne mândrim, acum și mereu,
cu graiul nostru strămoșesc.

Vizualizări: 122

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe August 25, 2017 la 2:56am

Și mie mi-ar plăcea să scriu poezie patriotică, însă știu că aș da-o în... patetisme.

Am rezonat, Gina Zaharia, la poezia ta!

Îmbrățișări,

da Coza

Comentariu publicat de Gabriel Cristea pe August 25, 2017 la 12:32am

Trăiri atât de dragi sufletului carpatic...

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe August 24, 2017 la 4:13pm

A fi patriot însemnă a iubi tot ce ține de pământul pe care te-ai născut, înseamnă să-ți recunoști însușirile pozitive dar și cele negative, înseamnă să aperi tot ce este al neamului tău, începând cu folclorul și terminând cu artiștii, înseamnă a face poezie. Patriotismul nu este un termen vetust. El există! Tu ai confirmat cu acest prozo-poem plin de vrajă și fior liric. Patriotismul este o stare de normalitate, până la urmă.

Ce bine că nu ne lași să uităm! Ai trecut prin versul tău multe dintre valorile noastre ale românilor.

Felicitări! și plecăciune, poeto!

Sofi

Comentariu publicat de J' Arrive! pe August 24, 2017 la 9:40am

     Mi-ar plăcea să renască acel sentiment în fiinţa mea... pentru că el mai există, odată ce a fost sădit.

     Admir autoarea pentru tema propusă. 

     Stimă,

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe August 24, 2017 la 1:16am

Eu subscriu :)!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe August 23, 2017 la 10:33pm

Eu așa simt când sunt cu neamul meu! Cine citește poezia nici nu se poate gândi decât la ce-i frumos la noi.

Comentariu publicat de gina zaharia pe August 23, 2017 la 5:14pm

Adevărat, Ana, dar atâta timp cât simțim românește, măcar într-un poem să vedem partea plină a paharului. Oricum, sufletul de român este și va fi totdeauna demn.

 

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe August 23, 2017 la 1:59pm

Din păcate, am ajuns să nu mai apreciem ce avem frumos si unic in fibra noastră nationala, ci sa vedem jumatatea goală a paharului.Poate nitel mai mult patriotism, ceva mai multa mandrie si ambitie, mai multa buna credinta si un strop de noroc, ar invinge vocatia noastra mioritică.Ne-ar trebui o oglinda in care sa ne privim si sa nu ne vedem acolo pe noi, nevrednici epigoni, ci pe Enescu, pe Eminescu, pe Brancusi, pe Maria Tanase, pe Cella Delavrancea, pe Nicolae Iorga, pe Paulescu, pe Vuia, pe Vlaicu, apoi sa nu mai credem despre noi ca suntem cei mai hoti, cei mai corupti, cei mai nenorociti.Norocul si-l mai face omul si cu mana lui.Sa ne dea Dumnezeu forta de a rezista si sansa de a fi condusi de oameni care sa invinga inertia unui popor necăjit care a uitat cine i-au fost stramosii.

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 17 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pupăza şi vulpea (fabulă) a utilizatorului Camelia Ardelean
cu 18 minute în urmă
Camelia Ardelean i-a dăruit un cadou utilizatorului Adina Speranta
cu 37 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pseudo-sonet “budist” a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 38 minute în urmă
Ana Ardeleanu a lăsat un comentariu pentru Adina Speranta
cu 40 minute în urmă
Camelia Ardelean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel nomad a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 47 minute în urmă
Laura H. i-a dăruit un cadou utilizatorului Adina Speranta
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Laura H. îi place postarea pe blog culesul viilor a lui dumitru ichim
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Agafia Drăgan îi place postarea pe blog Speranţa a lui Ionel Mony Constantin
cu 2 ore în urmă
Agafia Drăgan i-a dăruit un cadou utilizatorului Adina Speranta
cu 2 ore în urmă
Sofia Sincă a contribuit cu răspunsuri la discuţia Bastarzii a utilizatorului giurgiu maria
cu 3 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Speranţa a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog culesul viilor a utilizatorului dumitru ichim
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Strânge-mă în brațe! a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pădurea fermecată a utilizatorului Tudor Cicu
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Tudor Cicu îi place postarea pe blog Speranţa a lui Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Alegeri a utilizatorului Adina Speranta
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea a contribuit cu răspunsuri la discuţia Speranță a utilizatorului Gabriel Cristea în grupul TĂRÂMUL COPILĂRIEI
cu 4 ore în urmă
Gabriel Cristea şi-a actualizat profilul
cu 5 ore în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor