Nu mă iubi, într-o seară mi-ai spus,
timpul meu e din gheață și miere,
ți-am dăruit un templu-n apus,
și-n plus,
eu sunt un ateu,
altă cetate nu-mi cere!
Continente albastre stau la masă cu noi.
O stradă aleargă. Copacii sunt goi.
Nu mă iubi, ai strigat
și ai luat orașul de mână.
În calea ta am săpat o fântână,
din când în când, un luceafăr aruncă alte stele pe masă,
liniștea se-mbracă-n mireasă.
Dacă ți-e frig, trage cămașa nopților blânde,
dacă te strig, tu glasu-mi ascunde.
Lupii mei pasc iarbă sărată,
mieii tăi au masa bogată!
Nu mă iubi, mi-ai șoptit,
Sahara mă roade, mă strânge, mă-nvață,
Sahara e hoață,
e hoață,
e hoață...
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, Augusta! Ultima strofă a fost a glasului acela ascuns :)
Drag,
foarte frumos şi muzical, ultima strofă mi se pare încărcată de patos
Superb!
Uitasem... Am trecut pe aici. :))
Ultima strofă e colosală.
Dacă ți-e frig, trage cămașa nopților blânde,
dacă te strig, tu glasu-mi ascunde.
Lupii mei pasc iarbă sărată,
mieii tăi au masa bogată!
Nu mă iubi, mi-ai șoptit,
Sahara mă roade, mă strânge, mă-nvață,
Sahara e hoață,
e hoață,
e hoață...
Iar restul e superb!
Sunt convinsă că puteți face poezie fie dintr-un ecou de final :)
Vă mulțumesc, dle Tudor Cicu!
Mulțumesc, Mihaela, mă bucură trecerea și aprecierea ta.
Telepatia, Nikol! :) Măcar am zis cam tot! :)))
Îmbrățișări!
© 2019 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE