Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[Vasilisia Lazăr]

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

Minunat, Gina, abia aştept să văd cu ce va răspunde Mihai. Sunt convinsă că nu va fi mai prejos...

Vă doresc MULT SUCCES amândurora! Sunt convinsă că va ieşi ceva minunat.

[gina zaharia]

cândva voi învăța aripile să se-ntoarcă în muguri pe lacrima unui vis

astăzi însă voi urca scările, desculță, cu izvoarele pornite să străbată munți de catifea albastră

setea mărilor îmi va fi descântec împletitit în adâncuri, din care vor porni corăbiile  să împartă  sonetele răsăritului

din loc în loc, candelabre de rubin vor așterne poteci peste peșteri cu pereți transparenți până la evadarea șoaptelor de lumină

port cascade pe brațul stâng

mulțumesc, Mihaela

seară magică!