Reverie albastră

[gina zaharia]

cântă-mi ramură de suflet

repetă-mi colindul din seara

în care tremurau stelele

privindu-ne

n-am reţinut versul de roșu intens

devenise prea repede torţă

şi a dispărut

poate pentru că a înflorit deodată

în culori tainice

 

cântă-mi albastru singuratic

ştiu că te strigă marea

dar fixează o altă distanţă

pentru întâlnirea secretă

din culorile tale se vor naşte viori şi poeme

cât pentru freamătul multor valuri

ce şi-au pierdut surâsul

în troienele timpului

 

sculptează-mi inima în flori de timp

apoi dă-i drumul să zboare cu noi

pretutindeni

să se-nalţe ziduri

pe care să le înţeleagă toţi trecătorii

care știu îmbrățișa valsul

pe scări enigmatice

[Belean Maria Ileana]

Cum l-as ajuta si eu pe Mihai...macar sa-i sterg fruntea...mult munceste...:D...si rezultatele sunt spectaculoase...nu este graba, incet si cu treaba buna...va iubesc!

[Ion Lazăr da Coza]

...Cum să nu vezi SUFLET în astfel de picturi şi de poeme!?

da Coza

[Vasilisia Lazăr]

Superbe în continuare şi pictura şi poemul. Fără cuvinte...

[mihai catruna]

[gina zaharia]

da, Sofy, privind tabloul pe care l-a postat Mihai, de o frumusețe desăvârșită, nu pot decât să-mi amintesc câteva versuri scrise cu mult timp înainte de a face cunoștință cu lucrările artistului

 

e valsul tău, femeie,

astăzi vei împlini iubirea poeţilor,

vei îmbogăţi pânzele pictorilor

şi vei face drum de stele

printre nori.

albastrul marii să-ţi legene visele

spre ţărmul dragostei,

doar tu ştii să-i stăpâneşti culorile

şi să le înrămezi pe fotografia

inimii …

 

mulțumesc!

[gina zaharia]

sunt doar un foc un simplu foc

tot nu mă vezi

azi sunt în tine

o nimfă rătăcită-n rime

am socotit că stau un ceas

dar ceasu-n urmă a rămas

și îmi plăcea cum încercai

să mă alungi din rai în rai

 

alerg prin serile de gală

spre simfonia specială

s-aprind din loc în loc un gând

mereu la început de rând

să vrei să-l scrii să vrei să-l taci

comoară-n temniță de vraci

 

să te apropii de departe

când strălucesc prin zodii sparte

mai toate șoaptele rămase

dincolo de sentințe arse

să te desprinzi din tot ce n-am

să-mi fii cel mai devreme ram

 

să-mi frângi aripile cu dor
prin pieptul tău să-mi caut zbor

 

(nimfa)

 

sunt suficiente cuvintele tale, artistule, atât cât să acopere pânzele clipelor!

[gina zaharia]

știe că cetina bradului e mâna dreaptă a privirilor

și a desprinderii din senzația de foame, de trecere prin foc,

de somn otrăvit, între cactuși întregi,

știe că umbrele s-au așezat într-un joc

aproape identic cu înserarea,

știe dar nu se teme de fulgere,

cândva le-a strâns într-un buchet...

 

Vasilisia, toată stima!

[gina zaharia]

Mi-e bine să te știu alături de noi, Elena. Picturile artistului își scriu șoaptele.

Mulțumesc, prietenă dragă!

[Sofia Sincă]

Metaforele Ginei fac să vorbească tablourile lui Mihai, iar tablourile lui Mihai fac să vibreze versurile Ginei. O simbioză perfectă.

Un cântec divin

''încât îmi pierd respirația într-o vrajă

venită de niciunde,'' - rosteşte prin necuvinte femeia, adorata muză a pictorului.

Cu admiraţie şi afecţiune pentru voi, Sofy!

[mihai catruna]