venin-tristețe
călător prin vene
ascult cum mă orbesc
șoaptele sub gene
îmi strigă și-mi arată
ispitele în gând
vreau la nebunie
durerea s-o cuprind
simt aceeași foame
simt cum arzi în vise
ţii din disperare
ușile închise
vreau măcar o cheie
lasă-mă s-ating
focul tău ce arde
pieptănat de vânt
Mick Lorem (Senzaţie #3#)
Adaugă un comentariu
Inteționat am păstrat textul inițial al versurilor (din 2015), fiindcă e de mărime mică și dacă-mi băgam nasul să mai schimb ceva, la rândul său pierdeam senzația originală. Ce semnificație au acei diezi cu cifre între sau lângă ei? E o clasificare pe care o fac chiar de la început (Ex: Capitolul : Senzație, lucrarea numărul 3). În cazul dat a coincis titlul cu clasificarea. Mulțumesc pentru vizite și aprecieri!
Cu respect,
Mick Lorem
Mi-a plăcut! Metafore îndrăznețe, originale! Am luat-o ca pe o poezie în vers alb. :)
Cu plăcerea lecturii!
Ai reușit ceva senzație, dar nu una apăsată. Mai mult una cântată.
Ultimul vers vine ca nuca în perete. Ai pus unele rime ușoare pe câteva versuri, simetrice totuși, încât acesta se cere în rimă cu s-ating.
Și, tot am vrut să întreb: ce semnificație au acei diezi cu cifre între sau lângă ei?
Am citit cu plăcere,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE