În templul meu

[Ion Ion]

Doar clipa rătăcită-n pragul vieții
se scutură pe alb nemărginit
în mâini de jad apusul obosește
și-alunecă pe tâmpla de hârtie

am stins privirea sub frunzișul minții
și-n urmele strivite de zăpadă
adăpostesc copacii ninși de soare
și-o lacrimă rănită de povară

nu strig decât la mine când lipsesc
iar focul rugii arde pe-altare
strâng firmituri de aur și iubiri
să pot strivi trădările de-afară

din noaptea mângâiată de răspunsuri
iau laurii coroanelor de plumb
pun amintirea firului de iarbă
în templul meu de apă și pământ

fântânile cu trupul de răchită
ascund în atrii chipuri selenare
olari de vânt din alte universuri
rup din ecouri stele vinovate

în purpuriu se scaldă inocența
dar prea departe-i fluviul nemuririi
străbat cu ochii lanuri dezbrăcate
să cred că-n cer închid ultima ușă

[Ion Ion]

Îți mulțumesc mult, Gabriel!

[gabriel cristea]

Metaforele - aidoma ,,olarilor de vânt din alte universuri''. Mirabilă-nvârtire!

[Ion Ion]

Mii de mulțumiri, doamna Valeria! 

[Valeria Merca]

Metafore seducătoare, minunat poem!

Cu plăcerea lecturii!

[Ion Ion]

Îți mulțumesc frumos, Gina... Bucurii infinite!

[Ion Ion]

Mulțumesc mult doamna Sofi, pentru  lectură și apreciere!

[Sofia Sincă]

Poema modernă, prin simboluri profunde pe temă şi metafore pline de sensibilitate, pune în valoare dimensiunile trăirilor stărilor sufletești la un moment dat, adică la final. Ale căutărilor frenetice ce-şi au drept capăt salvatoarea lumină. Albul, zăpada, soarele - toate invocă lumina cea pe de urmă.
Un templu personal cu o aură lirică melancolică impresionantă.
Mi-a plăcut mult,

Sofi

[gina zaharia]

pun amintirea firului de iarbă
în templul meu de apă și pământ

Frumos!

De aici va renaște crezul!