timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri
apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori
urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești
Mick Lorem (Pur Negru #4#)
Adaugă un comentariu
E mult mai bine. E bine.
Sofi
urma mea sleită
împiedică o umbră - superb!
Încercăm!
Cu respect,
Mick Lorem
Ai creat o atmosferă sumbră de toamnă, melancolie împietrită sardonic, bântuită de gri și negru. Poemul este frumos prin tristețea pe care o emană, prin sentimente înăbuşite.
Însă ultimele două versuri vin și taie cel puțin jumătate din această vrajă. E o concluzie, o mirare, ca cea din poeziile de primăvară în care se spune, bine ai venit! Ar fi bine să schimbi ceva, acolo.
Am citit cu multă plăcere,
Sofi
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: Lazăr Vasilisia
(CEC Bank)
*
DONATORI,
începând cu septembrie 2020:
© 2021 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE