La umbră de Vezuviu... (scriitorului Ion Lazăr da Coza, in memoriam)

La umbră de Vezuviu-i agonie.

Un clopot plânge-n hohote la Coza –

În pieptul crucii murmură doar poza;

S-a mai deschis un hău în poezie.

 

Tristeţea-şi ia din mine supradoza.

Din cer se rupe-n pripă o fâşie,

Un vis planează lin spre veşnicie

Şi-n suflet moare grabnic tuberoza.

 

Pe slove curge veştedă tăcerea.

Chemări răsună, nimeni nu răspunde,

Povestea-i mai amară decât fierea –

 

Cărarea se măsoară în secunde

Din locu-n care pleci spre nicăierea;

În inimi sună lieduri muribunde.

*****************

Cu greu mi-am făcut curaj să deschid din nou porţile acestui site drag sufletului meu. Ştiu că nimic nu va mai fi la fel, niciodată, pentru că domnul da Coza era „sarea şi piperul” cenaclului, aşa cum doamna Lisia era/este „balsamul”! Avea o amprentă personală, un fel cu totul special în care comenta fiecare creaţie sau încercare literară la care poposea şi indiferent care era „verdictul”, opinia sa te înviora, îţi aducea zâmbetul pe buze sau te punea pe gânduri (atunci când era cazul), te aducea faţă în faţă cu tine însuţi.

Fac parte de peste 5 ani din acest cenaclu şi m-am ataşat de el, fiindcă, deşi suntem atât de diferiţi, ne leagă un scop comun: dragostea pentru scris şi pentru limba română. Am învăţat multe în acest timp şi mă consider o privilegiată că v-am cunoscut pe toţi, chiar şi numai virtual.

Domnul da Coza era o flacără vie, era liantul principal al acestui „angrenaj” numit „Însemne Culturale” şi nu mi-am închipuit niciodată că va „pleca” atât de curând; mi-l imaginam conducând cenaclul până la adânci bătrâneţi, la fel de hâtru şi de preocupat de dulcea limbă română, care îi era atât de dragă. De aceea, cu atât mai mare este dezamăgirea, tristeţea şi senzaţia de abandon, pe care le resimt acum.

Deşi l-am cunoscut mai mult ca poet, unul foarte bun, expresiv, original, cu „nerv”, ştiu că a fost şi un prozator/romancier de excepţie. Plecarea sa a lăsat un mare gol, nu doar în inimile noastre, ci şi în literatura română, domeniu în care mai putea să facă/scrie atâtea, dar... destinul a hotărât altfel, din păcate.

Sunt cu inima alături de doamna Lisia, îi doresc putere să treacă peste această mare încercare şi să-şi găsească liniştea sufletească, iar celui care şi-a înălţat zborul definitiv spre stele, să-i ţină Dumnezeu sufletul în Lumină! Şi nu în ultimul rând, noi, cei rămaşi pe corabia fără (unul dintre) cârmaci, să încercăm să ducem mai departe visul lui Ion Lazăr da Coza pe tărâmul slovelor, acolo unde el a slujit cu pasiune şi dăruire! Odihnă veşnică, dragul nostru mentor, nu te vom uita niciodată!

 

Vizualizări: 63

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 30, 2020 la 6:08pm

Mihaela Suciu, Tudor Cicu, Gabriel Cristea, Alex Bolache, Mariana Suciu: mulţumiri, de asemenea, pentru popas şi empatie! Cu prietenie,

Comentariu publicat de Camelia Ardelean pe Aprilie 30, 2020 la 5:58pm

Dragi prieteni, după ce am lăsat o perioadă clepsidra amintirilor să-şi cearnă clipele dureroase, dar şi pe cele plăcute, după ce am mai pierdut nişte prieteni dragi din lumea scriitorilor (şi nu numai), în urma cărora a rămas un (alt) gol dureros, revin alături de voi/dvs., pentru a ne continua împreună călătoria pe corabia "Însemnelor Culturale", dacă mă mai primiţi! Mulţumesc tuturor celor care aţi lăsat un semn sau un comentariu la versurile mele - modest omagiu celui plecat definitiv dintre noi! :-(

Dragă Ana, sunt întru totul de acord cu tine! Ne leagă multe lucruri, iar acum şi această durere, care sper să ne facă pe toţi mai puternici şi mai înţelepţi, să ne amintească să apreciem lucrurile/persoanele atunci când sunt încă alături de noi! Te îmbrăţişez!

Doamna Sofy, ceea ce rămâne în urma noastră este Cuvântul, iar domnul da Coza cu siguranţă nu va fi uitat; amprenta Cuvântului său este puternică, originală şi definitivă! Eu vă mulţumesc pentru că-mi împărtăşiţi tristeţea, pentru semn! Cu drag,

Dragă Valery, sper să fie aşa cum spui, iar domnul da Coza să considere acest sonet, din lumea umbrelor, unde este acum, demn de exigenţele sale! Mulţumesc! Cu prietenie,

Mulţumesc pentru empatie, Rădiţa Răpeanu! Eu cred că n-o să ne părăsească niciodată!... Cu drag,

Mulţumesc, Chris, te înţeleg perfect! :-(  Să încercăm să ne imaginăm că ne veghează de undeva, de sus... Aşa ne va fi mai uşor să intrăm pe site, să continuăm!... Cu drag,

Doamna Lisia, cuvintele dvs. mi-au atins sufletul! Şi eu aveam/am o mare simpatie şi admiraţie pentru familia (Lazăr) da Coza! Cred că niciodată nu vom putea accepta plecarea celor dragi de lângă noi, doar ne vom obişnui să trăim cu lipsa lor... :-((  Îmbrăţişări cu inima!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr (da Coza) pe Martie 29, 2020 la 6:04pm

Cât de frumos ai scris, Camelia! Ce mândru ar fi fost Ion de tine! El te tachina, dar să știi că-ți prevedea un viitor literar luminos. Într-adevăr, nimic nu va mai fi la fel aici, dar măcar cât se poate să facem să continue acest cenaclu. Mulțumesc și pentru empatie, știu că-mi înțelegi durerea. Eu încă nu pot accepta plecarea lui. Nu știu dacă am să pot vreodată... 😔

Comentariu publicat de Chris pe Februarie 26, 2020 la 11:40am

foarte frumos d-na Camelia. si mie imi este foarte greu sa intru. :((((

Comentariu publicat de Rădița Răpeanu pe Februarie 25, 2020 la 3:22pm

Am vibrat citind, am plâns și m-am rugat sufletului său să nu ne părăsească în cuget și simțiri! Te iubim da Coza, 

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Februarie 25, 2020 la 12:50pm

Încântată, Camelia! Dragul da Coza s-a bucurat citind sonetul tău. 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Februarie 22, 2020 la 10:57am

La umbră de Vezuviu-i agonie.

Un clopot plânge-n hohote la Coza –

În pieptul crucii murmură doar poza;

S-a mai deschis un hău în poezie.

Un  catren, smuls dintr-un sonetul, ce evocă tot ce simțim: durere, admirație pentru cel ce a plecat și pentru cel ce a scris aici, tristețe nemărginită. Prin aceste amintiri Ion este viu.

Mulțumim Camelia!

Sofi

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe Februarie 21, 2020 la 7:11pm

Asa este, Camelia! Tuturor ne este foarte greu! Avem sufletul cernit! Dar singura certitudine a existentei noastre este moartea, însă spiritul viu și creativ al lui Ion a învins moartea! Nu degeaba numele lui este Lazăr, cel ce a biruit moartea!! Cât noi suntem aici și el va fi cu noi! 

Insignă

Se încarcă...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Ningea la început de mai a lui gabriel cristea
cu 4 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ningea la început de mai a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog haiku (38 - 40) a lui Dinca Valerian
cu 9 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog haiku (38 - 40) a utilizatorului Dinca Valerian
cu 9 minute în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Partenerii haosului final a lui Costel Zăgan
cu 16 minute în urmă
Utilizatorului Valeria Merca îi place postarea pe blog Fericirea uneori ne fierbe fără să știm a lui Costel Zăgan
cu 20 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fericirea uneori ne fierbe fără să știm a utilizatorului Costel Zăgan
cu 20 minute în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Carantină ca-n povești a utilizatorului Giurgiu Silvia
cu 5 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nevinovăție (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Carantină ca-n povești a lui Giurgiu Silvia
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia Proba de foc a lui Giurgiu Silvia
cu 6 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut profilul lui Ion Lazăr da Coza
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza) îi place postarea pe blog așteptându-te a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog așteptându-te a lui gina zaharia
cu 6 ore în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut discuţia Mărgele negre (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia Mărgele negre (de Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr (da Coza)
cu 6 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr (da Coza) i-a plăcut discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (11) a lui Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr (da Coza) a contribuit cu răspunsuri la discuţia În Elada, pe urmele lui Homer... (11) a utilizatorului Tudor Cicu
cu 7 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ningea la început de mai a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă
gabriel cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ningea la început de mai a utilizatorului gabriel cristea
cu 7 ore în urmă

© 2020   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor