Aproape adormit eu te-am visat,
iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,
într-un apus întârziat de catifea.
Pe muchie de somn, pentru o clipă –
vedeam în vis mirat cum se ridică
tot trupul meu într-un văzduh neclar
stropit cu picături de chihlimbar,
iar tu pluteai deasupra mea pătată
de-o ploaie ce pica defragmentată.
Te-aș fi adus spre mine, mai aproape,
dar te pierdeai prin nevăzute ape
dintr-un tablou pictat de Picasso
cu mov, albastru și puțin maro...
Și trupul tău se legăna pe pânză
ca un văzduh împodobit cu-o frunză,
iar movu-n roșu se schimba treptat
pe fondul de albastru răsturnat,
când chipul tău din umbră mă privea
turnând din ochi licori de peruzea.
Dar într-o clipă-ai dispărut fugară
pe năluciri ce se suceau afară
sub norii negri adunați sub cer
pe străvezii apusuri de arcer
ce replicau imaginea-ți pictată
pe pânza cerului, neterminată.
Erai sau nu erai, nici nu mai știu,
c-afară se făcuse prea târziu,
iar chipul tău prin mine se scurgea
ca raza ruptă dintr-un ciob de stea.

Vizualizări: 113

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Septembrie 10, 2019 la 10:25pm

nu știu care, cum și încotro

dar, am simțit, aici, o poezie

ceva cu mov, albastru și maro...

:)

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Septembrie 8, 2019 la 9:21am

Vă mulțumesc pentru trecere, Ion Lazăr da Coza!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Septembrie 8, 2019 la 2:58am

Îmi iubesc prietenii, spunându-le adevărul: am trecut pe aici.

da Coza

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Septembrie 6, 2019 la 5:51pm

Mihaela, sunt onorat că mă consideri egalul tău. aici nu există ierarhii ci colegialitate. În aceste condiții , a măcina vorbele cu delicatețe este, desigur, o tăsătură de caracter pe care trebuie să o venerăm. Altfel nu mai putem deosebi mălaiul de tărâțe. Cât despre creația ta, a noastră în general, trebuie să constatăm că vorbele venite din afară nu prea pot îndrepta nimic din harul pe care îl ai sau nu îl ai. De aceea, întodeauna, trebuie să concurăm numai cu noi înșine, pentru a deveni mai buni mai performanți. Și să nu uităm niciodată că limba română, fiind o limbă fonetică, are resurse nelimitate, găsim tot ceea ce trebuie pentru a ne exprima gândurile, trăirile și sentimentele în creații lirice care să emoționeze fără limite. Ca urmare, consider că a prelua modele din alte limbi, cu sunete puține, fără muzicalitate, este un act de trădare. Mă opresc aici, altfel risc să mai fac și alte "gafe" care mă vor descalifica iremediabil în ochii unor colegi.

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Septembrie 6, 2019 la 11:55am

Mulțumesc pentru felul gingaș de a spune NU. Mie nu mi-ar fi reușit. :)

Respect dreptul fiecăruia de a-și „consuma” timpul său. De aceea, am o „pioșenie” față de membri acestui siteu, care vin explicit cu păreri, sugestii pe text, „cei care se coboară... ca să mă ridic eu”. N-am ajuns la nivelul  la care să mă deranjeze careva, poate e și firea mea de-a accepta sau ignora. Mă bucur însă nespus când apar noi creații și pot empatiza, sunt romantică și accept acest gen care îmi deschide o ușă a visării (văd că e genul în care scrii), dar ador ludicul, genul care apelează la softul cititorului, de ex. m-am oprit la: „iar movu-n roșu se schimba treptat/pe fondul de albastru răsturnat” - îmi apare vizual ca o spectrometrie de emisie.

Nu știu dacă ai vibra la „textele mele”, unii zic că îi fac să râd, să zâmbească amar... E de bine dacă dumnezeii-cititorii mei au curiozitatea să mă cunoască și mă încântă dacă au o reacție sau mă atenționează: Am trecut pe aici!  Oricum, eu perseverez, iar cine dorește intră... dar nu în polemică! :) 

La gafe sunt expertă, așa că nu mă mir dacă te-ai „crucii” citindu-mi comentariile și recunosc faptul că: apelând la per tu a fost tot o gafă, fiindcă am omis să mă informez despre persoană, am adus-o din condei bazându-mă că aici toți suntem colegi și te-ai descurcat onorabil: te ridici și cobori după omuleț - adică io.

Voi continua să te „înghesui” cu vorbe, sper să fie o povară ușoară dacă le pui în cârcă și mai sper să-mi dai replici, să-mi defragmentezi hardul, cu heart-ul stau bine. Te angajezi? :))

Drag!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Septembrie 6, 2019 la 7:35am

Mihaela, mulțumesc pentru lectura versurilor, pentru analiza lor, pentru opiniile exprimate! În ceea ce privește comentarea creațiilor lirice ale colegilor, nu mă pot angaja în nici-un fel. Înainte de toate pentru că actul de creație este, în sine, sacru, a vorbi despre el fără pioșenie este ca și cum ai fluera în biserică. Iar eu am pierdut prea mult din răbdarea de a fi pios, înghesuit de materialitatea din ce în ce mai abruptă a multiplelor sarcini pe care încă le mai am, cu precădere în domeniul academic (studenți, doctoranzi, comitete și "comiții"). Apoi, mai duc în cârcă și povara de a face gafe, din nepricepere sau neștiință. Cu toate acestea, atunci când o creație lirică mă va face să vibrez, nu voi ezita să o spun.

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Septembrie 6, 2019 la 1:46am

Ca imagine-idee îmi place, colorată aș zice, chit că nu-mi place alăturarea: mov, albastru și maro și nici Picasso, eu aș fi văzut noaptea în culorile lui Van Gogh. :)

Cornel, ai dori să comentezi creațiile celorlalți autori? De la Sofi, eu am învățat multe, exact din comentarii, așa cum le percepe și le spune franc, și consider că la experiența pe care o ai, aș avea la fel de învățat. Mulțumesc!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 5, 2019 la 5:08pm

S-a trecut la atac. Tot ce am reținut.

E și asta o metodă: te aperi atacând.

Sofi

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Septembrie 5, 2019 la 1:51pm

„este doar părerea mea” - tot ce-am reținut din noianul de vorbe fără rost!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Septembrie 5, 2019 la 9:16am

Neglijent, vetust, cu repetiții neplăcute, vezi versul doi și trei, cu ritmul sărit pe alocuri, rime incorecte. Scris doar să fie.

iar gândul mi-a rămas îngemănat
cu gândul tău, pierdut pe undeva,

Expresii vetuste: apus de catifea, picături de chihlimbar, licori de peruzea, ciob de stea. și nu numai.

Dar este doar părerea mea,

Sofi

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

Folosirea virgulei

DONAȚII

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII

la: RO82RZBR0000060016707555

titular cont: Lazăr Vasilisia (Raiffeisen Bank)

*****************

Donatori (nume sau pseudonim),

începând cu sept. 2019:

 Mica - 260 lei

 Valeria Merca - 250 lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog Zbor a lui Dan Mitrache
cu 40 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Zbor a utilizatorului Dan Mitrache
cu 40 minute în urmă
Utilizatorului Ana Cîmpeanu îi place postarea pe blog psychosis a lui Djamal mahmoud
cu 40 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Viața ca un puf de păpădie a utilizatorului Lidia Pervu
cu 41 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din dală-n dală a utilizatorului Cristian Je
cu 43 minute în urmă
Ana Cîmpeanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte fantastică a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 45 minute în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ningea imponderabil a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 56 minute în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog și lebede tac a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub bolți născătoare de stele a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub bolți născătoare de stele a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi suntem timpu-ți a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi suntem timpu-ți a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noi suntem timpu-ți a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog ... de toamnă a lui Blăjan Ovidiu
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe getice pământuri a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doină neaoșă a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Primitivul modern a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Gabriel Cristea îi place postarea pe blog Zbor a lui Dan Mitrache
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Pop Dorina a contribuit cu răspunsuri la discuţia Asociaţia secretă „Broscoiul” a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 4 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor