mă privea din capătul scărilor

hai zice

grăbește-te

astăzi semeni cu o lebădă somnoroasă

e timpul să mai dereticăm prin suflet

mâine cine știe pe unde mă mai încurc

am o groază de treburi

 

habar n-ai cum e să întinzi o punte peste ocean

ori să mături frunzele din păduri

firele în care păsări de rouă și-au agățat zborul

trebuie să le eliberez de liane

așa e corect

nu pot să-mi umplu buzunarele cu spiriduși

mincinoși

 

poartă o floare la piept

și se preface că nu pricepe cum trag de el

să-mi caut eșarfa albastră

singura pe care o pot dărui înălțimilor

e drept uneori mi-e drag

alteori seamănă cu un bătrân pisălog

care poartă un pantof mai mare și altul pe măsură

ori devine robot cu sufletul amputat

de un doctor nebun

 

îl urmez ce să fac

noroc că-mi trece prin minte cum m-a învățat să-l ignor

în brațele tale

nu știu dacă e un prieten adevărat

dar îți lasă ceasul lui să-l porți până îți dai seama

că n-a mai rămas decât parfumul teilor din estul orașului

e bine și așa

imaginea asta poate fi un somnifer bun

 

din când în când se oprește

îmi întinde o hârtie și zice notează aici

ora la care suntem locul și ce-ți mai amintești despre ziua în care

ți-am dat aripi

am râs de tine că ai înotat cu ele apoi te-ai scufundat

să cauți perle printre lupii-de-mare

când ai ridicat mâinile țineai un trofeu

atunci te-am invidiat puțin

tu nu te lași ușor păcălită

și nici nu-ți pasă că am nervi de oțel

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 21, 2019 la 10:08pm

Ooo, da Coza! Mulțumesc!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 21, 2019 la 10:08pm

Mulțumesc, Valeria! Frumos citat!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 21, 2019 la 10:07pm

Mulțumesc, Ana!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 21, 2019 la 10:07pm

Mulțumesc, Sofi!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 21, 2019 la 10:07pm

Mulțumesc, Nikol!

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 14, 2019 la 11:45pm

Scarlet, Butler...

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 14, 2019 la 5:50pm

Plin de poezie, fermecător!

Mi-am amintit, cu aceasă ocazie, un citat celebru: „Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”Nichita Stănescu

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe Mai 14, 2019 la 5:34pm
O oază de imaginație! Încântată!
Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Mai 13, 2019 la 9:29am

De mână cu timpul în călătoria vieții, meditativ, impulsionat, optimist, cu stări poetice sublime.

Versurile au mult tonus, încât te poartă cu ele într-o lume de basm, într-o eră de artă fantezistă.

Frumos, relaxant!

Sofi

Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Mai 12, 2019 la 8:47pm

Mi-au plăcut "păsările de rouă" (și nu numai :))!

Drag,

Nikol

Insignă

Se încarcă...

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Antijurnalul meu a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog respirație a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deziluzii a utilizatorului Lidia Pervu
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sura 6 a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pe când toamna nu murise a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Geneză a utilizatorului Iancu Tudor
cu 2 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sura 5 a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Exod a lui Iancu Tudor
cu 3 ore în urmă
Gabriel Cristea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aripi vă crească pân' la cer! a utilizatorului Gabriel Cristea
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Patria kitsch a lui Costel Zăgan
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecăciuni a utilizatorului Cristian Je
cu 7 ore în urmă
Mihaela Suciu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Delir a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Suciu îi place postarea pe blog Delir a lui Djamal mahmoud
cu 8 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Plecăciuni a utilizatorului Cristian Je
cu 11 ore în urmă
Darie Giurgiu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Să ajutăm poporul frate coreean a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 11 ore în urmă
Lui Darie Giurgiu i-a plăcut discuţia Să ajutăm poporul frate coreean a lui Ionel Mony Constantin
cu 11 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Delir a utilizatorului Djamal mahmoud
cu 11 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cu sufletul în palme a utilizatorului Dolha Paul-Alexandru
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Antijurnalul meu a lui Costel Zăgan
cu 17 ore în urmă
Postare de log efectuată de Cristian Je
cu 18 ore în urmă

© 2019   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor