era timpul să răsară luna

 

astăzi, bunicul va căra secara din câmp

dar mâine,

mâine va înhăma din nou caii pentru totdeauna

și gara cu ferestrele bătute în scânduri

îmi va aminti că eu și cu tine

am avut aici, doar speranțe

ori poate o insulă de frunze

și câte puțin din niște amintiri ce nu vor apuca toamna.

poate nici n-ar strica să-ți fi spus

cât de mult durează să-mi adun gândurile

când ochii îmi erau fixați pe șuvița părului

iar capătul fundei muiată în ploaie

tremura la vânt.

era timpul să răsară luna

poate de asta m-am și temut

că depărtările te vor împinge altor chemări

până când umbrele noastre vor rătăci în alte lumi

și poate ne-ar visa viața

sau dâra de pe cer spre care alergau toți copacii.

de ce nu mă înțelege? le-aș fi spus copacilor.

până și întrebarea se visa în alte ceruri

și oare în beznă să nu fi văzut

că sunt poet și trebuia să-i vorbesc despre fericire

ca un bătrân care a scăpat trenul

până să-l ducă din casa de nebuni

nu în durerea ei ci în poezia ei

cum făcuse cu Tolstoi

când se rugase de Anna Karenina

să nu fugă cu gara la ceruri.

 

Vizualizări: 61

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Noiembrie 21, 2018 la 11:58am

Doamna Veronica P.L. : Rețin o frază rostită de un prieten: „Scrieţi, dar numai cu ochii sufletului, în grădina care nu mai poate să îndure povara amăgirilor.” Și noi, încercăm. Dar numai cititorul e cel care ne și vede sufletul. Mulțumesc de popas.

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Noiembrie 20, 2018 la 11:41pm

O poezie amplă, cu trimiteri livrești, însă caldă.

da Coza

Comentariu publicat de gina zaharia pe Noiembrie 20, 2018 la 9:41pm

dâra de pe cer spre care alergau toți copacii

ca un bătrân care a scăpat trenul

până să-l ducă din casa de nebuni

Cât de frumos! Admirație!

Comentariu publicat de Ana Cîmpeanu pe Noiembrie 20, 2018 la 7:59pm
Un fir epic plăcut, confesiv.
Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Noiembrie 20, 2018 la 3:02pm

Da! Aici, pentru mine, eşti poet!

Comentariu publicat de Veronica P. L. pe Noiembrie 20, 2018 la 2:53pm

Imagini frumoase, muzicalitate, o poezie reusita. 

PS: Cred ca s-ar putea renunta la cele cateva semne de punctuatie

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog origini a lui Ana C. Ronescu
cu 51 minute în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog origini a utilizatorului Ana C. Ronescu
cu 51 minute în urmă
Mihaela Popa şi Alex Anghel sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
paparuz adrian a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cineva a utilizatorului paparuz adrian
cu 4 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De gustibus a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 7 ore în urmă
Bidulescu Constantin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De gustibus a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Bidulescu Constantin îi place postarea pe blog De gustibus a lui Ionel Mony Constantin
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dans (repostat) a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cineva a utilizatorului paparuz adrian
cu 8 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poeții a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 9 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Colindul poetului a utilizatorului Costel Zăgan
cu 9 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Prin ograda troienită a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 9 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nu a utilizatorului Lenuş Lungu
cu 10 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dezleagă Doamne caii a utilizatorului Alex Anghel
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în somnul curajului a utilizatorului gina zaharia
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De gustibus a utilizatorului Ionel Mony Constantin
cu 10 ore în urmă
Ion Lazăr da Coza a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Trăiesc a utilizatorului Lenuş Lungu
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog dans (repostat) a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 10 ore în urmă
Darie Giurgiu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poeții a utilizatorului Darie Giurgiu
cu 10 ore în urmă
Sofia Sincă a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cineva a utilizatorului paparuz adrian
cu 10 ore în urmă

© 2018   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor