chiar și...

[Tudor Cicu]

chiar și...

 

chiar și-n lumea asta grea

care-a lăsat drumuri de nu le mai dăm de capăt

cu grația cu care salcia îți spăla picioarele la iaz

pe cer sub luna în creștere

prin frunzătura acesteia ți-aș fi vorbit

până ce ultimul fulger

și adâncul sub stinghiile podului

se spune că a lovit.

am privit lanul de floarea-soarelui

din ochii lui Van Gogh

unde cântecele salcâmilor și-au lepădat floarea:

„iarna vine, vara-mi trece...”

prin care se mai văd cum migrează lebedele

și prima parte a rugăciunii

am rostit-o noi în furia clopotului

ademeniți cu păduri ce stăteau față în față

cu vânzoleala unor stoluri de vrăbii și mierle

iar trădarea își flutura batista ca la „perinița”...

să fi înțeles numita inimă că în spatele ei

se auzea din când în când

un scâncet, un ceva plângând

care ne anunța cum se așezaseră bobii la drum

și trebuia să sosească în ziua următoare

cel pus să sape fântâni în dorurile noastre,

chiar și-n lumea asta

aș fi rămas cu o uimire crescândă.

[Valeria Merca]

O uimire crescândă (pentu cititor) întreținută/ cultivată pe tot prcursul poemului. Un şir de imagini, care se succed magic, de care doar numita inimă se face vinovată! :)

Am citit cu mare drag