Să-mi promiți ce n-ai mai promis

niciunui bărbat până azi:

să îmi promiți că ai să mă-nșeli,

și chiar dacă ți-ar fi interzis,

ai să mă iubești pe șoptite,

așa cum freamătă vântul prin brazi,

pentru că, nu începând cu noi,

lumea e plină de greșeli.



mereu ne vom îmbrăca în haine noi,

când vom fi singuri și nerăbdători;

tu, în pielea ta cu atingeri moi,

eu flămând de fierbințile ninsori…



știu, ai venit spre mine…

Cât de înalt zbor îmi ești

când îmi vorbești tăcut

cu rădăcina izvoarelor,

cu murmurul ierbii.



cred că te pot atinge,

atât de aproape te simt;

ne înconjoară același cer,

ne rotește același pământ

și, din când în când,

strivim de lumină

același gând.



ramurile privirii tale înmuguresc,

cucul cântecului meu se-ntomnează……

Ne desparte-această toamnă?

Ce mai știi tu despre noi?

Ploaia spre cărări se toarnă,

Cum străbatem prin noroi?



Vom pleca spre plecăciunea

Brumei scoase la mezat?

Oare unde-i azi minunea

Ce din zări ne-a adunat?



Suferim de suferința

Pomilor ce-au desfrunzit.

Oare, Dumnezeu, căința

Inimii, ne-a auzit?



Mai străini ca-nstrăinarea

Nici cuvinte nu avem;

Azi, pierzând înseninarea,

Zborul ciorilor ni-e semn.…

Eu te iubesc ca și cum ar fi primăvară

pentru că mă faci să seamăn cu bucuria;

ce dacă toamna tușește pe-afară?

eu aud cum urcă spre stele speranța

și cum iarba întinerește în rădăcini.



eu te iubesc pentru că știi să-ți zâmbești

gândindu-te la mine

și că atunci când traversezi înserările,

deși-s ascunse stelele cerești,

mi le arăți pe cele ale sufletului.



eu te iubesc precum iubește copacul

pe copaca ce-i cântă din frunză;…

Ne facem că ninge sub ploi de mister,

ne cheamă spre toamnă întâmplările clipei.

pământul s-apropie cu norii de cer,

căderea sub iarnă e-o țara risipei?



pe uliți de zloată trec cai nărăvași

strivind sub picioare urmele verii;

copacii-și tac ramul și tremură lași,

cum fac de o vreme livada și merii.



femeie zorită de clipă să pleci,

vino în zare, știu o fântână;

ascunsă de-a lumii răsfrânte poteci,

murmură-n…

Ne știm pe numele cele mici

pe care ni le spuneau pereții în ecouri

și ni le tăceau visele.



ne știm pe cunoașterea necunoscutului,

pe lumina zărită înlăuntrul unui sentiment

și pe nedormirea somnului.



te-am văzut pe când nu știam că ești tu

și te-am însoțit cu singurătatea

care-mi trebăluia prin ființă.



am populat împreună,…

Să nu mă vinzi tăcerilor pe-o grabă

Sub iureșul duminicilor scurse;

De mine, dumirirea mai întreabă

Când scârțâie din osii, cele Urse.



Să-mi scrii pe fila unor frunze coapte

Scrisori de despărțire și de toamnă;

Sunt multe destinații pentru-o noapte,

În lumea-n care altuia-i ești doamnă.



Aprinde o veioză-n desfătare

Când norii lasă Luna să se vadă

Și vino să iubim fără hotare

Păcatu-n care mulți încep să creadă.



Să nu…

Așteaptă-mă unde sosesc depărtările

pentru întâia oară.

așteaptă-mă într-un cuvânt

sau într-un șuierat de gară.



așteaptă-mă în trenul care nu mai pleacă,

pe lacul secat, într-o barcă,

dar mai ales, să mă aștepți,

pe unde, în poziție de drepți,

trece zbaterea unui sentiment necodat…

mai știi?

poți să mă aștepți la mine-n sat,

pe pajiști pustii.



oare ce ne-a…

Duce-m-aș cu tine-n depărtări,

pe unde toamnele rămân la ferestre,

ca să cunoaștem iubirile terestre

și să uităm dezastrele de ieri.



nu ne trebuie alei sub pași

și nici roți, întruna să se-nvârtă;

aș vrea să rătăcim fără de hartă

în dormitorul marilor pungași,

să nu ne pese, toamna de-i urâtă,

sau ochește dintr-un Soare laș.



zăpăcește-te, nu-mi ești o oarecare-…

Cu cine să mă cert acum, iubito?

am rămas singur împresurat de toamnă;

cuvintele în mine se răstoarnă

precum zădărniciile.



despre ce să-ți șoptesc când ești departe?

între noi, ca niște fuioare, cețurile

își spală în tăcere grețurile,

încât  anotimpul îmi pare

punctul de sub semnul de-ntrebare.



domiciliul meu nu-i scris nicăierea;

îl urmez prin întâmplări banale

și te salut adesea cu tăcerea

din ne-ntâmplata…

Celălalt capăt al lumii

este foarte aproape;

trăirile nu sunt decât un cerc

între noapte și moarte.



lumina, din ce în ce mai des,

devine târzie și rară

precum, dinspre mine, întâiul vers

se ofilește cu toamna pe afară.



aș mai avea atâtea să-ți spun

dar seceră vânturi și brume,

încât, răscolite de drum,

tăcerile nu-mi mai pot spune…



dinspre unul înspre celălalt

pleacă în haită venirile; …