Mama se ruga pentru toți

     (prozopoem)

    „O să ne descurcăm, nu poate fi ăsta sfârșitul lumii!” se ruga mama pentru noi. În iarna care se zice că înghețau și lemnele în sobă și cam ne înghesuise foametea, mama pusese o sobă de metal în mijlocul camerei și ne îndopa cu ceai fierbinte din crenguțe de corcoduș și cartofi copți pe metalul încins. Mă durea burta de-atâta zeamă colorată și coji…

Am omorât în mine teama morții

            (prozopoem)

    Ultima scrisoare de pe front a tatei: „Ce îngrozitor lucru e războiul. Nimic nu seamănă c-o poveste…”, scria el. După ce o citea, mama își făcea semnul crucii și înțelegeam că nu trebuia să fi fost cineva care iubise mai mult ca el bucata de pământ pentru care plecase la război și căruia să nu i se fi strecurat îndoiala că Iisus a auzit de noi. După ce ascundea scrisoarea după icoană, un vultur îi…

Doar noi murim, povestea rămâne

                     (prozopoem)

    …Toamna aceea a fost scurtă. Frunzișul s-a colorat rapid când am intrat amândoi în gară și am cerut un bilet. „Încotro?” m-a întrebat șeful de gară. „La capăt. Până se oprește trenul”. Acolo o vedeam, ca în vis, pe Anna Karenina cuprinzându-și capul cu brațele. „Ceea ce se întâmplă cu noi este ceva spăimântător, după cele ce s-au petrecut aici” îi spusese lui Vronski. Știam că…

În noaptea asta cât și-n celelalte nopți

            (prozopoem)

    … Se spune că lăsase în urmă o poveste de dragoste. Nelămurită. Ca și noaptea în care Ghilgameș iar visă în vatra zeului cu păr de aur sub ochii stinși ai lui Enkidu. Ori ai lui Roland cel născut în peșteră; sunând și acum din cornul de fildeș în trecătoarea Ronceavaux. Cum nici pentru Aude, iubita lui de acasă, n-a mai răsărit luna pe cerul spre care suia acel sunet…

Pentru că știam povestea