Abia cu timpul

„Floarea mea înflorește numai în amurg...

Și tot atunci, cuvintele, păsări în beznă,

au stârnit ploaia acelui septembrie

peticit în trădări”

De fapt, doar astea au fost ultimele ei cuvinte.

Ținea rochia într-o smulgere statică

deasupra ierbii înstelate cu părăluțe

și cred că avea strălucirea magneziului;

o frunză de ferigă îi acoperea coapsa

când am înrămat-o și am pus-o în…

Ca pe o trestie

Nimic nu va putea să-mi scoată din minte

ultima noapte de dragoste dar și prima zi de război

când ochii tăi au devenit poveste

mai târziu vânt.

Până când (se spunea) rochia ta cu lămâi înfloriți

ce le întrecea pe toate

cele purtate în O mie și una de nopți

nu a mai fost văzută în noaptea spaimelor mele.

Ar fi trebuit să fiu numai iarbă de mare

La drept vorbind și…

Cum sunt toate rânduite

Frumoasa mea:

întroienit de gânduri îți scriu.

Ai văzut tu, pe altcineva strângând la piept o lume întreagă?

Am vâslit sub un cer al pierzaniei

Crucea pusă-n spinare o au și lăstunii,…

 a venit vremea

Nu știu dacă veșnicia e cea care te-a furat

Nici dacă vântul e cel care răspândea floarea castanilor în oraș.

Nu-mi explic nicicum

gestul unor oameni de zăpadă

ce trag și-acum, ca drăcușorii, de corăbii

și răsucesc cheia nerostitelor cuvinte.

Acum în fața mestecenilor unde te-a prins ploaia

doar iarba crește până la cer.   

De fapt,

Nici nu știu dacă ziua aceasta există

Dacă…

Ploaia la fereastră

De o vreme tot încerc

să înțeleg cum lipsit de adieri cerești

Bach nu și-a găsit mângâierea decât în propriul lui chin

Spunând: „Aud viața!”

De aceea nu pot povesti nimănui cum s-a cuibărit între noi

un septembrie cu praguri de lut.

Lut cu care mama lipea casa pe dinafară;

și singurătatea ei rămânea așteptând pe pereți.

Gândurile mele sunt întoarse de atunci.

Acum mi se spune că…