am curajul care i-a lipsit lui Narcis

și arunc pietre să tulbur imaginea lumii fericite

.

în cafenelele Centrului vechi

prostituatele poartă mască și dezinfectant

la vedere

la fiecare colț întunecat așteaptă un traficant

de visuri să-ți dea o doză de fericire

după care te trezești în aceeași cămăruță cu aer închis

murdară de tine

impregnată de virușii aduși de afară

pe tălpile pantofilor de marcă

și în cârpele de…

Plutește în derivă corabia cu morți,

un val atinge pupa cu buzele livide,

în labirintul rece atâția mateloți

s-au rătăcit spre ceruri cu brațele deschise.

Pe-nșelătorul luciu al umbrelor din radă

sclipesc epave albe încremenite-n noapte,

cu fruntea aplecată, un pescăruș clipește

când în adânc un pește începe să înoate.

Încet, din nefirescul tablou al morții lente

se nasc perfide alge cu adn-ul mistic,

miriapozi telurici…

Îmi latră ziua a blesteme,
deschide noaptea guri de lup,
atâtea răni se-ascund în trup,
să curgă sângele se teme.

E clipa marilor extreme
când cerul în bucăți îl rup
și latră ziua a blesteme,
iar noaptea cască guri de lup.

Se zbate viața în dileme,
emoții mor, dureri erup,
pe cine astăzi să mai cheme
rănitul, trecătorul trup,
când ziua latră a blesteme?

adina v.

19.07.2019

Mi-e dezinvoltă pana, acum, când e târziu,

s-a stins în mine focul, și totuși, prea devreme

am pus hotar tăcerea fiorului ce viu

stârnea un suflet rece cu zborul din poeme.



Prin vasta depărtare se rătăceau iluzii

sporind în frunza moale nervura unui vers,

am spulberat în treacăt, poetica-n confuzii

și am clădit o lume din ce-a rămas neșters.



Cu îndoieli alături am conceput profan

când pe întinsul verde plantam câte o…

Albastru e focul, copacii sunt negri,

oceanul aruncă în noi bolovani,

un munte îngroapă cuvinte sub lespezi

închise în peșteri săpate de ani.

Cețoasă e ziua, ce roșu e fumul,

o păsăre-noată în bălți de noroi

și ploaia murdară amestecă vântul

purtând constelații bizare șuvoi.

Pământul aruncă durerea lichidă,

izvorul tresare din somnul profund,

o frunză privește, nervuri se ridică

spre lacrima verde din cubul…

în ceașca de cafea

a clocotit

(spun vrăjitoarele)

viața mea

în zațul maroniu

se ascund chipuri

uneori zâmbete

mai des lacrimi

decantează lichidul dens

privirea tatălui

vocea lui recitând poezii

strigătele copiilor iarna

agonia unui curcan

cu gâtul pe jumătate tăiat

tufele de crini năpădite de melci

iluziile din cartea de sub pernă

atâția fulgi topiți în păr

migrenele…

îți atârna privirea de o stea
când te-am întâlnit din întâmplare
nu, nu m-ai văzut
eu nu sunt o stea
sunt doar un poem neștiut
neînțeles
care flutură agățat de o silabă
atat de firavă
dar foarte strălucitoare
încât seamănă cu o stea

Adina V.

18.07.2018

am luat un elefant cu pompă

o viespe cu veleități de soprană

șoarecele de bibliotecă

o pisică blândă și un leu devalorizat

peste porci vaci și boi

am dat skip

în ultima clipă am luat o găină

(urma să refacă tezaurul furat de ruși)

șarpele mă privea stăruitor

cu ochii spiralați

fixați pe mâna care semna armistițiul

cu cei trei magi

l-am luat pentru culoare locală

ssss...

indignat…

Atâtea lacrimi pe hârtie, atâta țipăt cenzurat,

ne poezim prin poezie, prin versuri false am lătrat

ba despre tine, Românie, ba despre noi, poeți de soi.

Ce poți să-mi dai acum, tu, mie, când ești în lada de gunoi?

Atâta zbucium și prostie, atâta vaiet ne-ntrerupt,

de zici că-ntreaga Românie e doar amestecul corupt

din care toți se-nfruptă bine să aibă ce lăsa, de vor,

copiilor ce vor petrece o zi pe an în țara lor.

Atâtea vile cu…

ea tremură de frică

în fața speranțelor cu gust de eroare

de pe acel perete al îndoielii

din mintea ei obișnuită să vadă

dincolo de gânduri

cuvinte

de parcă astfel plănuita evadare

ar deveni reală

ea minte tremurând

denaturează gânduri

acoperind negrul cu alb

spulberând cenușiul concret

cu un singur cuvânt

în fața căruia se rescrie altfel o lume

în care ea este alta

ea scrie cuvinte pe…

toate râurile mele au curs

în verile uscate cu iz de iarbă arsă

toți munții mei au împietrit

privind aripa ta

zboară, șopteau pădurile mele

și herghelii de frunze

tropoteau aerul

zboară, strigau înfrigurate

toate rădăcinile mele

ieșite din pământ

și mistreții scurmau sub pietre

după nervuri cu sânge

iubește-mă, răspunse umbra

Adina V.

18.04.2018

luăm un kilogram de cuvinte din dex

le cernem prin sita toleranței

îndulcim puțin drojdia societății

până începe a bolborosi făcând spume

la gură

batem niște ouă cu germeni colerici

până se albesc la față

adăugam puțin lapte de vacă venită din Nord (Pol)

ne suflecăm mânecile

și pornim malaxorul creativ

frământând până totul

se omogenizează

dăm aluatului formă de bilă

și îi permitem să se…

privesc un nor strâmb
convulsionat de cer
palme de senin
îl sugrumă
îl storc
îl desfac în alți nori
bucălați
asemeni îngerilor
și lacrimile lor
sunt gândurile mele
care ating pământul
în această înflorire
a unui memorial al durerii

nimic nu este mai albastru
ca moartea unui nor

Adina V.
1.04.2018

în noaptea aceea toate ceasurile
au înghițit limbile mincinoase
și timpul a început să curgă înapoi
așa cum l-a văzut Dali
nu este relevant dacă mă vei iubi
ci doar că m-ai iubit
în ultima secundă

Adina V.

27.03.2018

Prea multe felinare, prea mulți din cer se-adapă

sau ghiocei tomnatici la tâmple înfloresc,

parfumuri expirate, fără miros, doar apă,

un sufocant colocviu cu tema "te iubesc".

Prea multă întristare, prea multă veselie,

cuvinte scămoșate în fraze fără sens,

metafora e nudă și țopăie zurlie

pe-un fir de ață ruptă - pretențiosul vers.

Prea multe platitudini, prea multă lună plină,

zăbranic punem vieții privind numai la…

Nu mă iubești

am spus

privind asaltul furnicilor de foc

care îmi consumau serotonina

ascunsă în sistemul central

avansând prin tranșeele săpate

în capilare

o cuperoză agresivă

se întindea ca un năvod

pe epiderma invadată de

cheratina nopților pierdute

eram prada acestor creaturi

care mă devorau molecular

avide de noi teritorii

limfatice sau nu

Nu mă iubești

am spus

absorbit…

Motto: "Femeia este un trandafir ceresc în viaţa pământeană"

(Schiller)

Un colț de cer îți e menirea,

tu, Schiller, cocoțat pe munți

ai împărțit în două omenirea:

în trandafiri și în bărbați cărunți.

Și, metafizic, ai schimbat femeia

în roza unui cer de neatins.

Când Machiavelli-i arăta lui Faust cheia

infernului pe post de rai pretins,

ai așezat făptura…