am aflat într-o zi

că ai plecat pe furiș

pe covor țesut din

ițe de trădare

în ceața  de granit

pe urmele tale

ca niște copoi alergau

de la un pol

la un alt pol

bătăile inimii mele

apoi

te-am zărit

departe

erai uitarea  

ce se termina

cu o cascadă

în ochiul meu stâng

mi-e sufletul gol pustiit

eul departe de tine

prin ceața destinului crud

înot în lacrimi știi bine

încă o iarnă a venit

viscol e-n suflet la mine

schiază pe cord dezgolit

amante regrete suspine

când pârtie, strigă de zor

cine te-a rupt de la mine

mi-e greu și apoi mă-nfior

și iar  mi-e sete de tine

ne biciuiesc cuvinte fade

purtate-n gând ca doi străini

și-n inimi viitorul arde

acoperit de mărăcini



pe o banchiză fără margini

sădim semințe de alint

uitându-ne chiorâș sub streșini

cum ne-aruncăm săgeți de-argint



suntem vulcanul ce erupe

umplând iubirea de venin

o bem frumos apoi din cupe

hrănindu-ne cu dor și chin



ca-ntr-un perpetuum mobile

apoi din nou ne-drăgostim

și ne-ntrebăm ca proștii cine

azi ne-a clonat…

încă mai sper  că tu te vei întoarce

ca cea dintâi si cea din urmă zână

îndragostită gata să-l sufoce

 pe cel ce mi te-a luat până la urmă

granule de iubire deșănțată

îmi picură uitarea în orbite

speranțele se ard de tot pictate

pe cerul  din odaia părăsită

și împletesc în van vorbele tale

sperând sa-ți fac cunună din silabe

și nu găsesc nici astazi nici o cale

din negre zile sa le fac mai…

la țărmul timpului quasar pierdut
a eșuat iubirea-mi cristalină
o nereidă a pictat în crud
vals de suspine pe o violină

lacrimi de șerpi mă leagă de catarg
pe răni prezentul parcă pune sare
dupa fantasmă pur m-arunc în larg
dar în gheenă dragostea ne doare

trăim apusul timpului în care
n-am câștigat nimic ci am pierdut
eu adn-ul fericirii tale
tu clipa-n care noi ne-am cunoscut

încă mă gâdilă

plăcut la ureche

dulcea dar  trista

limbă romană

și parcă  ion

ba nu  gheorghe se plânge

că-s mult prea multe

neologisme

din setea de–a fi

mai moderni mai aproape

de inima noului imperiu

ce gata

cucerit-a peste noapte

fără fum europa

uitat-am că noi

n-am trecut

ci am fost

și mai suntem

aici…

legământul îl știți…

e tristă  dar…

Când zorile din nou au să se cearnă

Mă vei găsi în toamnă adunând

Din amintiri pierdute într-o vară

Ecouri din iubirea de demult



Purtam iubirea-ți șifonată-n spate

În mâini ghiozdanul burdușit cu cărți

În cafe-bar îmi beam o citronadă

Când tu in librării priveai la hărți



Dar anii au trecut de-atunci mereu

Și spunem astăzi triști trecut-au anii

Părinții îți spuneau că-s derbedeu

Un vagabond care umbla prin baruri…

A murit Atlantida scufundată în lacrimi

Doar un ultim atlant mai răzbate pe-un val

Dintr-o algă își face aripioare și branhii

Și cu apă sărată se îmbracă de bal

A murit Atlantida a scăpat doar poetul

Îmbrăcat în metafore și păduri de cristal

A luat cu el ca o pelerină sărutul

Primei iubiri  pe care o pierduse  la zar

A murit Atlantida și nu știu atlanții

De ce se bocește astăzi în cer

Ei se duc și acum și…

iubito

flăcări

umile

și triste

și goale

te cheamă

ca niște

ploi de îngeri

care au nins

pe obrajii unui sihastru

dă-mi iubito

un strop de vin

sculptat

în flori de  cireș

sau lasă-ți buzele

să-ți înghețe

într-un vals

sau un dans nebun

al uitării de mâine

ca un tango lasciv

cu pădurea de ieri

ce mă tulbură

ca un coșmar

în care sufletul

uitat și flămând

e amanetat…

E târziu...

atât de târziu

încât 

pleoapele s-au închis

şi privirea sângerează

atât de târziu

încât amintirile

au devenit fiare sălbatice

devoratoare de luceferi

atât de târziu

încât între noi

nostalgiile nasc

prematur

pe obrajii de jar

cascade

sărate

dar azi privește o clipă-n urmă

nu simți un tren zvâcnind pe tâmple

gonind pe fața ta nebun

ca printr-o gară părăsită

nu simți o salcie-n orbite

ce plânge vremuri de-altădat

când încă mai credeai copile

că viața e un saltimbanc

privește dar o clipă-n urmă

nu simți văzduhul plin de săbii

nu simți omătul tremurând

nu simți cum aripi te dezleagă

și-oricât de mult te-ai apăra

de azi vei deveni prin…

acum ești doar o soaptă în vânt

piei din mintea nevinovată

vinovată e doar ticăind un regret

inima mea șifonată

de la mesele birtului se aude un cânt

mireasma iubirii trădate

ca un vârf de cuțit feliază de zor

semințe de lacrimi curate

buzele tale parcă m-ating ușor

și tresar  sentimente-ngropate

este doar o nălucă  nu e real

sărutări reinventate

acum ești doar un fum de lulea

colindând pe o…

dragostea ta

a tras ultimul glonț.

curajoasă

a mers până la capăt

rămas bun

rămân doar cu mine

adierea parfumului tău

va mai sta…

dintre toate visurile

din seara aceea

n-a mai rămas nimic

în cameră fumul îl tai cu cuţitul

iar pe o masă de gheaţă

tronează regal

o vază cu flori

într-un colţ lângă sobă

în acvariul uriaș

peştii se feresc

de un şarpe bătrân

eva priveşte melancolică un ierbar

la o frunză priveşte

şi…

Iubito acum totul e atât de minunat

Încât îmi vine să-ți sărut tălpile

Ca pe niște icoane să le sărut

și totuși vine o clipă

când îmi vine să plâng

ca un copil

îmi vine să plâng uneori

chiar și atunci când ești lângă mine

și mi-e dor de tine

și te simt prea aproape

și atunci de mine mi-e dor

dar nu mai sunt al meu

și atunci clipele petrecute împreună

devin sărbători sfinte

într-un calendar…

în flăcări ard mă sting pe o tarabă

declar sentențios că sunt provincial

în mâini îmi cresc fântâni secate-n grabă

și mă îngroapă lent nisipul selenar

nobile păsări lanțuri îmi dezleaga

eu vreau să fug dar pleoape mă închid

vin șerpi atrofiați care mă roagă

în hora poeziei să mă prind

izvorul nesecat nu mă dezminte

dar adevărul vine ca un foc arid

bazaltul dansează fantomatic în morminte

și-n vechi…

ceara din lacrimi

se făcea curcubeu

pe o tablă de șah pionul

se uita sub fusta reginei

apoi dădea mat

regele se făcea că plouă

și spunea doar

varză viezure…

Păsările albe

se nasc  iarna

în amintirile fruzelor

când înmuguresc luceferii

și ning în sufletele noastre

cristale de sperantă

e ceru-acesta un ecou ciudat

luminile s-au risipit pe câmp

fântânile și ochii au secat

uscate-n vraja ultimului cânt

și umbra-ceasta e altarul sfânt

din care vom sorbi în așternut

iluzia prezentului înfrânt

de renăscutul dar prea recele sarut

sub tălpi mă taie cioburi din trecut

și rănile sunt păsări care ard

în toamna ce iată ne-a durut

mă regăsesc în frunzele ce…

luceafărul străbate cu razele pământul

îmbrobodind pe uliți al nopții întuneric

pe prispa unei case bătrâne ca și satul

o bătrânică ninsă își curăță porumbul

pe fața-i…