se arcuiește drumul în dealuri ruginite

prin ramuri cade toamna complet inevitabil

doar cerul înnoptează…

îmi place uneori

să ies din calea mea

și să mă pierd

exact acolo unde știu…

coboară noaptea-n ziuă intersectând lumină

bat liniștile toate din aripi ce s-au frânt…

pârâul curge leneș iar luna cade-n raze

din irisul privirii lumina se încheagă…

brazde de toamnă -

obrajii bunicului

mai încrețiți

     *****

ploaie de noapte -

în fiecare baltă

o lună plină

     *****

rochița roșie

cu șapte puncte negre -

buburuza la bal

     *****

suflu de crivăț -

câmpul pregătit pentru

zăpezile noi

     *****

coceni de porumb -

cea dintâi vioara

a…

alerg pe țărm când valul se destramă

și simt cum talpa infinit pătrunde

nisipul blând ca mângâieri de mamă

atât de cald cum nu mai e niciunde

poate secunda mai zelos așterne

regretul în clepsidre când alege

din restul mineralelor eterne

nisipul să ne scurgă dupa lege

nu cred ca neființă vreodata

să mă întorc în nimfa unui flutur

când viața de nisipuri e prădată

în inima…

te-aș mai iubi o dată dacă ar fi aproape…

stau înțepenite stelele în ramuri

galbene de lună razele sunt coapte

trag căruța caii necruțați de hamuri…

mă prinde seara rătăcind în mine

pe ulițe scăpate din cătușă

cuprinde miez…

goniți de miazănoapte ne-au părăsit cocorii

spărgând în piepturi zarea cu zborul unghiular

vânat de așteptarea țărânii…

mai  cred că amintirea ne împarte

vechi resturi inegale de tăceri

dar nu mă tem că ai putea să ceri…

mă doare sec priveghiul ce s-a ascuns în mine

nici nu mai sunt același proscris…

toate-n jur iubito s-au grăbit să piară

au găsit în tine finul dezacord

vine o furtună…