atâta timp cât poți privi straniu 

am să găsesc în pietre șiruri de oceane 

inima va succeda întunericul și lumina 

căci iată pe trupul femeii se înalță cruci și ard lacăte

pe drumul meu nimeni nu spune 

despre deșerturi cu noduri dureroase 

nici despre paranteze în sensuri dezghiocate de existență 

sau clone cu palme întinse sub piele

ți-am spus că există un tub unde nu se trântește ușa

te aștept ca un acrobat cu un ochi care râde și unul…

de la un capăt la altul

calc simplu 

ca-n tremurul cerii 



ultima liniște a avut prea mult alb 



flămânzită deasupra unei comori 

nu pot împedica fluturii și florile 

să-și urmeze noaptea 



nou -născuții adună fire de nisip 

în sâmburi 



voi fi liberă în odaie 

frunzele îmi vor sta diademă în jurul veșniciei 

între timp mă ridic 

din alfabetul unei mirese la…

și dacă tot risipesc îmbrățișări 
am ales să ating orbii 
până aproape de explozie 
apoi să miros ploile 
cu care trecem în altă zi

cineva ne-a ascuns în clopotniță 
și ne tratează cu vise

pulpe de dumbravă 
la hotar cu fruntea 
se îmbată cu mir

când am să învăț desferecarea 
am să dau alt nume fluturilor

poate acolo e poarta prin care pot afla secretul lumii

azi va trebui să înving imponderabilul 

în magazinul tău 

prețurile sunt scrise doar în alb-negru 

din rafturi lipsesc cu desăvârșire adjectivele și promoțiile

eu am primit condamnarea de a purta un curcubeu 

sub orice veșmânt 

de aceea am să declar război acestui asediu

într-un salt fără de seamăn mă voi izbi cu aerul tău 

și pentru că îmi lipsește talentul de a sorbi 

voi multiplica de n ori viteză unei flori carnivore

am să folosesc…

ar fi destul un pas cântător 

pentru prima găzduire a Lui 

numai trecerea verii 

se lasă pătrunsă de ape albastre 



tu ajută-mă să ajung la timp 

și rămâi cu mine 

lasă-ți sângele în clopot 

ca un balast în mâna pământului 

și rostește-mi numele 



dacă voi adormi 

impădureste-mă până la glezne 

păsările vor coace un fruct pentru îngeri 



fără tine nu…

când vii lângă coastele mele

munții încep să curgă de la soare la lună

ca un curcubeu în rochie de mireasă

iar eu te primesc cu flori de infinite culori în păr

 sclipitoare și fecioară 

într-un câmp în care Dumnezeu și-a uitat copilăria



vin neșoptită și neîntinată

dulce și suavă

ca o femeie ce știe a merge pe ape



vrei să știi cum îmi este atingerea

privește marea

săruta-i așteptările

cunoaște-o în…

când intri prin gleznele mele strig 

dacă vrei să faci dragoste impreuneaza-ne venele și împinge sărutul în inimă 

aleargă-mi prin piele ca un nebun cu o herghelie de vise 



vreau să te port ca pe un talisman ce se dilată în pori 

să încapă punctele cardinale 

neliniștea ochilor tăi și frica de lună în golire 



între răsuflările noastre se ascunde o bucățică de cer pe…

dacă m-aș putea așeza pe pământ 

fără să-mi leg urechile de poalele norilor 

să uit apele curgătoare sub căpătâi 

fără să-mi fie frică dacă cineva 

prăvale deasupra neputincioase nopți

simt că te apropii 

după felul cum roșește luna 

dacă ne-am ucide cu dragoste 

începând cu rădăcinile 

să ne mângâie moartea 

să ne terminăm timpul 

așa cum se evaporă închinăciunea după duminică

învață-mă să mă aprind 

după forma…

                              Fiicei mele, La multi ani!



pe locul unde te-ai prins

aerul strigă tot mai duios

fremătarea Celui de Sus



este destul să deschid mâna

ca să mă plimb

prin codrii tăi



eu știu că treci

clară și lină

 ordonându-mi văzduhul



te-am ținut pe umeri cândva între țărmuri



uneori diminețile erau așa zgribulite

de ne clănțăneau dinții adânc



apoi era un timp ce nu…

nu fug de tine

niciodată nu am fost mai mult decât o cascadă

care râde și plânge în hohote

fără să îți usuce sângele



acum experimentez mersul împreună în tăcere

fără să mă tot întreb

de ce imaginea ta are o așa reflecție în mine



undeva am uitat legile

au alunecat lângă mal

când nu atingeam pământul

în seara asta stâncile s-au cățărat

și au mușcat laguna unde iarba se pierde în lumină



mi te-ai scurs ca mirosul de…

dacă aș fi aureolă

o aureolă prin care să treci degetul

ca și cum nu a fost



să mă împletesc liber

când universul întreg te caută

să miros a fată după somn

apoi să mă alungi în zborul unei amiezi toride



de aș pluti cu nerușinare în tine

așa cum lumea s-a adăposit în numele unei taine

cum merindele lunii ar îmbrățișa soarele



mâna mea să rămână goală de vise

încă un cer fierbinte pătruns de firul ierbii

încă…

când mă atingi știu cum foșnesc rochiile sub piele

abia aștept să mă înalți cum înalți pădurea din mare

cum îți bei gândurile alea înnoptate

prea vinovate de nașterea unei gheișe



aș infinge irevocabil acel dute-vino în mine

să simt cum celulele dansează frenetic

prin milioanele de guri ce se desfac din pori

trebuie să înțelegi că lumea văzută prin pântecul meu

alunecă sub noi

iar stelele se ciocnesc obsedant

de parcă în spațiu…

prin fluviile noastre

zăpezile trec doar cât o bătaie de secundă

pentru că adierea mea curge

de câte ori închizi ochii în fața oglinzii

și tot de atâtea ori

când te miri de fluturi



uneori te zidești de parcă nu știi

că zgomotul inimii tale

ajunge dincolo de adâncuri

dincolo de noi

dincolo de fructele cerului



de ce te miri

între distanțele noastre

înfrunzesc laurii

și se înalță o trăsură cu flori

ca o…

îți scriu despre nelocuirea pe o muchie previzibilă

despre distanța de la memoria mea până la refluxul unui sărut răzvrătit

dacă aș avea taina aripilor

rostuirea nisipului s-ar amesteca cu aerul și fluturii

prin poarta de ceară cu miros nedefinit



am rămas femeia ta iubite

flămânda încăpățânată dincolo de umbră

sunt drumuri în care nu te văd

sunt dimineți când aerul mă rostește în plămânii tăi



sunt liberă în țipat



am rămas să…

Ce faci cu viața mea așa, nebună,

Când țip pe limba ta în trup de jar?

 O! cum te-aș lepăda acum pe lună

 Sau ce te-aș adormi un pic măcar!



Dar te iubesc, în moarte și în ziuă,

Oricât de mult aș vrea să mă rescriu

Sunt condamnată, fără-avea vreo vină,

Să-mi fii, să-ți fiu secunda din târziu.



Mă simt o fructă coaptă fără lege.

Ce-mi faci de mă așez pe eșafod?

Ce limbă îmi vorbești? Cine-nțelege?

Cum pot să trec pe ape fără…

mai e puțin până am să stau în picioare

cu aerul balansat egal în plămâni



acum încerc să fredonez vântul

să adulmec spatele unui trecător

și să văd rosturile zidului chinezesc



de câte ori îți aduc sâmburi

te pierd în mijlocul focului

într-o aranjare perfectă

aproape ciudată de zori



odată și odată am să ajung

acolo unde nu te vede nimeni

chiar dacă o să ningă tot mai des

și pentru moment nu ai să fii…

mă privești abia acum

după ce am fugit din oglindă

am scos cearcănele din nopți

și am dat ultima petrecere

în care stelele au rămas fără ochelari



cadru după cadru mişcă inima

dansul

unde oamenii au uitat evantaiele

iar pielea mea a devenit prea mică

pentru tălpile cele noi



când mă ating de tine

văd un ecran imens

în care primăvara lipește flori pe fiece respirație



e gândul acela cum că venele sunt prea subțiri…

acum pentru fiecare zi deschid o ușă

chiar dacă leg străzile

de câte un bloc turn



un arhitect unește stelele

așa cum beau cafeaua dimineața



dacă nu ar fi atâtea lumini fără flacără

buzele noastre ar ciuguli acea muzică gigantică

ce clădește pământul perfect rotund



poate iubirea e cea mai bună comedie

cea mai gustată prăpastie

cea mai înaltă atingere



dacă am deschide cojile

suspinele ar invada diminețile

iar…