Pe lungile nisipuri - microsfere,

sclipindu-și milenara măcinare -,

perdele sângerii, valuri solare

se-nspumegă și se topesc. Tăcere...

Părea că marea s-a topit, murind în zori,

ca o triremă zdrențuindu-și pânza 

spre insula derivelor, spre polul nicăieri,

pe unde-și poartă vântul obosit aripa

și unde liniștea-mpletește norii-n zbor.

Acolo s-a retras balaurul de timp

țesându-și în terase împietrirea

- nerostul său căzut ca un icar, în andezit,

desculț…

Silueta ternă-a serii toropește geana fină

și sub zări împădurite se desparte de lumină;

Noaptea potopește lumea peste crestele pietroase;

Luna ban de-argint revarsă peste codri de poveste,

unde tainic Vântul-Aspru e-mpărat și stăpânește

- țiitor de Nemurire, tatălui Ielelor frumoase.

Sus, pe un platou de ierburi cu arome verzi-cimbrate,

licărind în neagra stâncă, ochiul…

Creștea cetatea naltă și cucerea pădurea,

în timp ce vântul falnic rămase fără rost...

Coloșii cibernetici cutreierau de-aiurea

și mursecau din păsări, săpându-și avanpost. 

Trecuseră…

Soarele se juca de-a v-ați apuselea

și un răstimp lăsase albastrul în pace;

Balauri de nori argintați și solzoși

soli trimiteau - rafale de vânturi -

să-l caute-n alba fortăreață de plopi.

,,Zburători, nu-i aici împăratul luminii!'',

ziceau temători și-nțelepți bătrânii copaci

ce-și tăinuiau păsăretul în suflet.

Tăcere un timp, cât s-auzi…

Își întinsese, un răstimp, trupul pe iarbă,

prea obosit de ani, de tron și poruncit;

Voia ca stele clipitoare să-i absoarbă

tristețile din ochi - adâncuri de granit. 

Mor umbre răzvrătite, pe afară,

iar lumea şi-a armat genomu-n buze;

Eşti albă sau creolă, domnișoară?

Ies din scumpele hoteluri

prizonierii bogăției,

cu odrasle mofturoase.

Hainele de la ,,Hilfiger''

îi îmbracă până-n glezne

și au ceasuri de rubine.

Din pompoase baldachine

construiesc imperiul plajei.

Etalează bunăstatea

- forme disproporționate,

cu costume de scafandru,…