nu ţi-ai schimbat

nici culoarea lacrimilor

porţi aceeaşi inimă de mătase

albastră

mereu m-ai uimit

cu eternitatea sfintei tale nebunii

și ochii

ca două mânăstiri

în aşteptarea celui uns

palmele cu care mângâi copacii

sunt la fel de fierbinţi

buzele la fel de-nsetate

și visele cât veşnicia

doar eu sunt altfel acum

cerșetor prin amintirile tale

tu legeni încă frunzele

numeri picăturile ploii…

adormisem

cu mâna-ţi în pulearțul secătuit

și inima anesteziată în vodcă



ameţit de aburul cafelei

otrăvit

de sărutul  marihuana



obiect al tău

adormisemca o marionetă stricată

tocmai la zâmbet cu dreptul 

de a avea coșmaruri erotice

cu tine sunt doar o jucărie nouă

pe sfori 

din vitrina cătuşe sufletului obosit

adormisem

cu speranţa de a muri de la capăt



dar mâna ta…

mă săruți sfâșietor

până în neuronii mei bezmetici

însă o faci cu revolverul

pe tâmpla mea

îmi șoptești romantic Neruda

fredonezi aprinsă Piaf

dar semnezi ultimaturi mie

cu stiloul lui Bin-Laden

te dezbraci languroasă

cu ochii-ți mânăstiri

în flăcări

dar ai degetul pe trăgaci

mă dorești

până la neființă

strigi

mai tare

decât clopotele din rai

iar eu…

la tine

aznavour/ mourir d’aimer

cazi și tu

împreună cu scrumul gitanes

în courvoisier

singurătatea strigă

cerșește milă

cu mâini tremurânde

numeri blestemele

încerci să le așezi

prin sertarele inimii

deschise

pe masă

te iubesc

știi asta

te iubește

și asta o știi

pendulezi sângerând

atârnată de viață

între două lumi

între nouă…

ţi-am poleit bustul

am udat florile

şi am aspirat trădarea ta

din dormitor

mi-am făcut o cafea

şi am plâns puţin

cu Bocelli

cu Piaf

am şters praful ales

din jurămintele noastre

 m-am străduit

şi cu amintirile obraznice

nu mi-a ieşit

ţi-am revăzut albumul

nu ştiu de ce

(poate din masochism)

am vrut să mor

mai întâi…

Tăceri



toamna mi-ai părut întotdeauna stingher

de parcă te rătăceai în lumea mea

fără manual de instrucţie şi folosire



eram abonată pe trei luni

la tăcerile tale îndelungi

atâta ține toamna

cam cât o tăcere şi jumătate

nu mă dureau nerăspunsurile tale

nu îmi răneai întrebările cu indiferenţa voită

ochii tăi erau dicţionare…