divino

atunci când arcă-mi vei fi prin neant

lasă-mă să adorm obosit de rătăciri

cu capul pe pântecul tău

leagăn de începuturi

lasă-mă măcar o eternitate

să-ţi simt degetele prin memoria inimii mele

pe fruntea îngheţată de frici ancestrale

taie-mi aripile iubito

fără milă

tu eşti ultimul meu zbor

tu câte săruturi porţi pe frunte

pe obraz

pe buze

pe inimă

iubito

poţi să ajungi la primul

cel al mamei dupa travaliu

dar la cel de-al doilea

al tatălui beat de fericire

poţi încă să le simţi emoţia lor

spune-mi

poţi să arunci săruturile

unul după altul

ca pe nişte măşti

până la acela al primei iubiri

aşezat timid pe buzele-ţi tremurânde

prins mai apoi chiar în…

mi-eşti atât de nebună de bună

iubito

(balerină prin univers)

încât doar umbra-ţi pe poante

strecurată timid

chiar pe marea scenă

a spărgătorului de iluzii

aruncă eternitate după eternitate

spectatorii profani prin vitraliile timpului

dă cu inima lor de toţi pereţii galaxiei

iar pe regizorul ascuns în culise

(un fel de ulisse fără penelopă)

îl laşi în travaliul facerii de…

proprietara inimii în care locuiesc

îmi face cunoştinţă cu cerul

(amantul ei secret)

zâmbeşte fericită

e prima seară din univers

când s-a dezbrăcat de eclipsă

pe tocuri cui

(plină de mine public)

amantul cum-se-cade

face cinste cu stele în gheaţă

şi paie

multe paie

îl cheama Nouă

(ceilalţi opt or fi murit?)

mi-aş săruta…

tremurând

toate literele nebune

(academic aranjate

cu staniol roşu

în buchet)

mă priveşti buimacă

uimită

ca pe o dimineaţă prea mare

verde

eco

răsărită deşertic

chiar din polara ta noapte

cuvintele alunecă

coapte

zemoase

de pe buzele mele

pe buzele tale

se preling languros şi lasciv

peste sânii tăi înfloriţi

mi-e teamă…

prea multe bigbanguri

ai lăsat Doamne

în inima mea

haos

oboseşte-mi sufletul placebo

şi fă-mă ecvestru cu spadă

pe câmpiile Armaghedonului

prin părul tău

 lilieci obosiţi

 adorm noapte de noapte

 împăcaţi cu orbirea lor

cu orbirea lumii

rândunele galbene

roşii

mov

 zboară libere în mintea ta

 (cu porţile rupte)

căutându-şi cuib de iarnă

 nici nu te priveşti în oglinzi

(le-ai spart pe toate cu furie)

de când în ochii mei

 înţepeniţi de neant

te îngrămădeşti toată

de parcă am…

are sufletul gri

şi flecuri metalice

(pentru aleile nepietruite

din oraşul iubirilor tomberon)

în fiecare dimineaţă

cu singurătatea la braţ

îşi bagă dezinvoltă

 toate picioarele ei lungi

în albastru

şi numără

(din nou)  gropile

din trecutul său şi de pe bulevard

până la metrou

se îngroapă cu mulţimea grăbită

 spre nicăieri

să adune ochi lipitori de…

are graniţe bizare

de-a lungul buzelor tale

coboară pe coapsa stângă abrupt

continuă şerpuit chiar pe lângă inimă

(unde vameşii tăi permanenţi erecţi

verifică vizele de intrare)

şi urcă până la casacadele ochilor

(minuni dumnezeieşti)

în Absintia

 se moare invers

se moare din iubire acută

se moare de fericire

de speranţă

(toată lumea vrea să moară aici)

am fost…