Singura mea greşeală e că nu sunt
ploaie.
Greşeala ta, pentru că desigur toţi
oamenii greşesc, este că nu eşti
Toamnă. Tu nu eşti anotimp.
Tu eşti neputinţa oamenilor de a
atinge îngerii pe aripi. Tu eşti
 însăşi aripa trebuincioasă pentru
visul meu de a zbura.

Şi ce păcat, vai, că nu eşti anotimp,
Şi ce păcat, vai, că nu sunt ploaie
să stăm împreună,
să fiu tot timpul o urmare a ta.

Sunt tot ce şi-ar fi dorit lumea asta de la mine

şi numai tu să-ţi fi dorit ceva mai bun

ca pentru un om gata să moară pentru un scop

sau ca pentru cel mai curajos dintre hoţii

de cai ce păstrează întotdeauna calul mai 

şchiop pentru el

Să-şi fi dorit lumea care m-a aşteptat

atât doar să mă-nghioldească 

apoi cu suliţe în carapacea asta de melc

sau de om după spusele multora

doar ca să-mi vadă durerea…