Am încercat să fac o facultate

pe fruntea mea ştampila de student,

s-o recunoască alţii când se poate

între-nvăţat şi chiulul permanent.

Mi-am lăsat barbă-n zilele de vară

şi-un tatuaj pe umăr mi-am făcut,

cu trei restante viaţa nu-i uşoară

când eşti student in lume cunoscut.

O lună vreau să uit de-nvătătură

să mă distrez pe litoralul îmbâcsit,

cu ochi frumoşi ce inima îmi fură

când toate relele de mine s-au…

Să nu promiţi iubirii clipe fără rost,

un sclav al ei să nu ajungi vreodată,

bolnav de ani pierduţi  în care-ai fost

doar un veşmânt pe-o lacrimă curată.

Să nu laşi umbre prin oglinzi murdare

pe braţul tău să sprijini vis şi dor,

când oboseşti trăieşte într-o floare

şi nu privi în noapte, stele care mor.

Când uneori dezamăgirea-ţi spune

ce dureros va fi prin sute de-aşteptări,

tu lasă zările sub pleoape să…

Spune-mi că n-ai plecat din mine

şi prin tot trupul mi-ai rămas,

izvor cu dorul meu de tine

pe-al cărui mal să fac popas.

Te-am pus în gesturi şi cuvinte

şi te-am crescut în orice gând,

trăiesc aducerile-aminte

când vine noaptea murmurând.

Vreau să-mi oferi dorul de clipă

prin veşnicii să mă strecor,

să simţi cum visul se-nfiripă

când păsări albe trec în zbor.

N-aş fi putut să-mi cer iertare

privirii-n…

Am ridicat o piatră de mormânt

şi mi-am deschis sicriul către soare,

m-au sărutat fuioarele de vânt

şi mi-a crescut în lacrimi câte-o floare.

Am scuturat ţărâna dintre riduri

şi-un salt măreţ spre viaţă am făcut,

urcând din nou pe-ale iubirii ziduri

lăsând trecutu-n negură pierdut.

Nici zei, nici sfinţii ce m-au vrut la ei

n-au arătat păreri de rău la despărţire,

pentru că moartea are crezul ei,

iar…

Speranţă întoarce-te-n mine

cât soarele nu-i încă-n apus

şi cerul de-o pleoapă se ţine

cu-albastrul în care m-a dus.

Iubire-noieşte-ţi vesmântul

şi pune-ţi coroană pe frunte,

când părul ţi-l mângâie vântul

şi crezul e piatră din munte.

Mai pot să-ţi rămân un supus

de-mi laşi libertatea s-alerg,

spre gândul ce nu ţi l-am spus

şi clipele-n taină mi-l şterg.

Aş vrea să mai stăm împreună

şi-n piept să te-ascund…

Nu mă strigaţi, nu mă citiţi, lăsaţi aşa să fie

tot ce e scris să mi se-ntâmple într-o zi,

cu viata şi cu moartea mea va fi o cununie

la care-acelaşi preot trist mă va-nsoti.

M-am rătăcit de mine şi-am pierdut cărarea

la propriul suflet dărâmat să mai revin,

nu mă urâţi că n-am putut să îndrăgesc uitarea

şi tot ce-i rău stă-n drumul meu de pelerin.

Mă voi opri că-s obosit de biciurile lumii

deşi iubirea mi-a fost singura…

Te-aştept, iubito,-n vechiul cimitir

cu ochii plânşi de-atâta veşnicie

şi gesturi răvăşite până la delir

când umbra crucilor e prinsă-n agonie.

Să calci uşor pe-alei cu flori în doliu

rugându-te în gând la cele sfinte,

cum o făceai când tristă în fotoliu

mă căuta-i pierdut printre morminte.

Nu mă striga, eu sunt mereu cu tine

te-aştept doar ca să-ţi aminteşti,

cum s-au pierdut apusurile-n mine…