Nu-i aşa că Nichita Stănescu avea dreptate cu sărutul

strivit sub talpa piciorului

ai şchiopătat o vreme cu teama de-a respecta poetul şi poezia

fără a ţine cont că buzele mele au dus totul la împlinire

îl iubeşti pe Nichita şi mă îndepărtezi pe mine

de ce nu mai şchioapeţi

de ce mi-ai înfipt sărutul

în mărăcinii uitării

ai lăsat vântul să ducă de-a rostogolul

suferinţa privirilor mele

ciulinii bărăganului în miez de vară

Panait…

Te-am iubit cu gingăşia pietrei luate de râu

cu fiecare secundă pierdută-n veşnicie,

cu floarea de mac crescută în lanul de grâu

şi vreau ca zâmbetul tău doar mie să-mi fie.

Ţi-am iubit tăcerea, privirea, paşii abătuţi

buzele calde cu sărutul lipit de cuvinte

mugurii gândului lângă tâmpla albită crescuţi

să te pot întâlni în toate minunile sfinte.

Încerc să rămâi lângă mine cu viaţa, cu dorul,

jumătate să-ţi…

De la o vreme tristeţea se înfăşoară pe fiecare cuvânt

pleoapele în tresărirea lor scutură pomul cu lacrimi

suspinele sunt uragane ce smulg din rădăcini

speranţe idealuri şi fac să pară zâmbetul o grimasă

mă ascund între două gânduri de teamă să nu-mi amintesc

culoarea ochilor tăi

praful de stele căzut în părul nepieptănat

macii legănându-se pe umeri

miresmele aduse de vânt

gustul trupului tău din care privirile muşcau cu setea unui…

Din piatră să-şi smulgă izvorul trăirea

să lege lumina de stropii ce curg,

şi zboru-n adânc salvând nemurirea

să pară o mare zâmbind în amurg.

S-astâmpere setea la corbi şi la ciute,

să mângâie iarba cu palidu-i trup,

să şteargă pe pietre din valuri crescute

şiraguri de umbre ce-n vise se rup.

Pe maluri firave când muşcă din stâncă

să calce cu stropii sălbatici şi reci,

şi-alăturea cerbii ce umbra-şi mănâncă

să-ntrebe…

Am văzut cum moartea şi-a zidit o casă

nu departe de speranţele mele

curios că din interior nu se putea privi în afară

deşi ferestrele păreau luminate şi împodobite cu

perdele albe

se intra pe rând fără a prezenta

vreun act de identitate

fotografiile nu mai erau de actualitate

registrul în care semnai cu sufletul la trecere

era atât de vechi

încât atunci când moartea l-a scos

din cutia cu stele negre

şi-a pierdut câteva file…