Spune-mi ce simţi când ploile de vară

se vor întoarce fruntea să-ţi sărute,

când curcubeie-n zare se coboară

din strălucirea lor să-ţi împrumute.

Cum vei lăsa să-ţi picure-n privire

şi fulger alb şi şoapta dintre ploi,

când dincolo de tâmplă dus în rătăcire

un gând anunţă vieţii iubirea dintre noi.

Mă dor slăbite gesturi făcute la-ntâmplare

când mâinile uşor de umeri te cuprind

şi ploile se pierd…

Nu mai am întrebări, sufletul meu

are ghiara iubirii înfiptă în carnea

sentimentelor

în mine sângele e alb, curge prin lacrimi

clopote dăngănind pe gene

cu pleoapele turle fără cruci

Dumnezeul meu e la cules de stele

fără să vrea scapă câte una

şi noi îi spunem noroc prevestit

am vrut să-ţi arăt că noaptea

iubirea capătă o altă dimensiune

sângerez alb şi nu-mi pot cicatriza

sufletul, aici e hotarul

între mine şi tine e o umbră…

Dacă putem călătorii-mpreună printre clipe

păstrând doar anotimpurile-n rostul lor,

am aştepta cuminţi sub paşi să se-nfiripe

cărări pe care uneori le rătăcim în viitor.

Urcăm pe trepte din cuvinte spre minuni

şi regretăm că toate-au înflorit târziu,

când tu încerci, iubito,-n vise să m-aduni

iar eu trăiesc eternităţi pe care nu le ştiu.

Ne plămădim din aluat speranţe şi tăceri

lăsând să treacă…

Lacrima în cădere a lăsat o umbră între noi

o simţeam legănându-se

printre cuvinte, printre şoapte

printre gesturi uneori atât de fireşti

a venit un fluture şi-a luat-o pe aripi

ochiul a vrut să-ţi dăruiască alta

dar nu s-a înţeles cu sufletul

care sângera sub lespede de dor

m-au tras la roata norocului

fără să ştie că adunasem viitorul în mine

l-am închis într-o oglindă

în care puteam intra oricând

fără să cer permisiunea…

Pietre rănite de lumină şi ploi ce-ntruna au căzut

rostogolindu-se pe stânca fără să strige ajutor,

loveau culorile din frunze ce-n calea lor au apărut

asemeni fulgerelor care, trezesc tăcerea unui nor.

Rămân pierdute în prăpastii ca visele fără destin

atâtea pietre căzătoare pe stânci lovite de furtuni

şi depărtările-ntre umbre sunt amintiri de cer senin

când florile-de-colţ purtau uscate lacrimi de…

Au înflorit salcâmi prin lizieră

ninsori de flori în ramuri strălucesc,

iar stelele pe-a nopţii etajeră

din razele-aurii îşi rătăcesc.

parfumul lor e dus de vânt în zare

când pelerinii trec spre nicăieri,

fără a şti răspunsul la-ntrebare

de ce-nfloresc salcâmii-n primăveri.

Au înflorit salcâmii ca-n trecut

eternizând parfumul prin ninsori,

când florile pe ram s-au cunoscut

şi s-au uitat de tot atâtea…

Mă opresc cu gândul aici

te las să treci nestingherită

spre amintiri

în ochiul stâng un fulger trece prin

norii dintr-o lacrimă albă

doar tâmpla dreaptă păstrează

pădurea cu ninsorile-albastre

ne regăsim într-un punct terminus

deasupra noastră echilibrul

e din ce în ce mai fragil

o pasăre l-a lovit cu aripa şi zborul

i-a rămas agăţat de fereastra

mereu întredeschisă

ca tu să intri sau să pleci

după bunul…

Lumină cu vină,lumină la cină

un freamăt aparte prin iarbă cu rouă

o zi care-mi este, iubită, străină

mă-ndeamnă să-mpart tăcerile-n două.

Se vede o umbră din soare căzută

pe geana pădurii cum freamătă-n zare,

răpindu-i mireasma atât de plăcută

când vântul îşi face prin ramuri cărare.

Lumină în şoapte, în lacrimi lumină

frânturi de cuvinte cu rostul pierdut

şi toate-ntr-o zi de gânduri…