Blogul lui X -- Arhiva Aprilie 2013 (22)

Prin săli de bal

Sunt prinţul lacrimilor triste şi te iubesc în felul meu

De când prinţesă te-am numit pe-al sufletului cald ţinut

Şi-ţi împletesc pe frunte stele şi spun tăcerilor mereu,

C-am să le semăn în cuvinte şi-n vise care le-am pierdut.

Din umbre mi-am zidit castelul pe stânca gândurilor mele

Iar treptele ce duc la el din jurăminte le-am sculptat,

Străjeri sunt mii de amintiri ce viaţa ne-a unit cu ele

Şi-n clipe de singurătate le-am dăruit câte-un…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 30, 2013 la 9:30pm — 4 Comentarii

Vreau

Nu-mi reuşeşte nicio poezie

cuvintele s-au cimentat printre tristeţi,

nu mai găsesc un petic de hârtie

să scriu de visul altor dimineţi.

Să spun cuiva ce astăzi mi se-ntâmplă

şi plouă la ferestre cu pervaz,

când stelele-mi suspină lângă tâmplă

şi luna doarme-n riduri pe obraz.

Vreau doar pe cineva să mă susţină

când timpu-mbătrâneşte lângă mine,

servindu-mi seara clipele la cină

fără să ştiu dacă-mi vor…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 29, 2013 la 9:30pm — 6 Comentarii

Praf si caldură

Pe drumuri de ţară praful se ridică

dincolo de vederea şoferului

vântul, căldura şi praful

frumuseţe aparte, iarbă murdară de un verde palid

turme de oi cu un singur cioban

frânez brusc să nu-mi calc amintirile

sunt căutat pe telefonul mobil

ciudat frecvenţa sufletelor

nu tine cont de praf, vânt, căldură

zâmbesc, e cineva drag

frumoasă zi, chiar foarte frumoasă

închid şi plec mai departe

în urma mea praful

avea miresme de…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 28, 2013 la 3:00pm — 4 Comentarii

Natural şi firesc

Când se-agaţă pământul de stele

şi-mi sădesc cuvintele-n gând,

văd vulturi cum zboară spre ele

să n-ajungă tăcere-n curând.

Simt gheara-n suspinul ce vine

şi-mi e teamă că n-am să mai pot,

să las cerul căzut peste mine

cu amurguri prin ploaie, cu tot.

Văd vulturi săpându-şi în stânca

un loc unde vise-nfloresc,

când viaţa spre viaţă se-aruncă

în mod natural şi firesc.

Când…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 27, 2013 la 10:00pm — 6 Comentarii

Amurguri neperechi

E mult prea cald, iubito,-n primăvară

de parcă inimile noastre-au luat foc,

prin serile cu murmur de chitară

şi stele ce răsar din loc în loc.

Vântul aduce-o boare liniştită

din depărtări luată cu-mprumut,

când noi privim o pasăre grăbită

spre cerul unde zborul şi-a pierdut.

E primăvară-n ridul de pe frunte

prin noi îşi ţese iarba rădăcini,

copii frumoşi cu tâmplele cărunte

ne căutăm miresme prin…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 26, 2013 la 9:30pm — 5 Comentarii

Pur şi simplu

A căzut o floare de măr în noroiul din drum

un fluture a vrut s-o ridice

dar aripile ude nu au dat glas zborului

ploua în primăvara albă şi vântul

biciuia lacrimile unei statui

se făcuse târziu printre nori, fulgera

o umbră necunoscută stătea între mine

floarea de măr şi fluture

respiram cu greu neprevăzutul,

iubeam statuia, iubeam noroiul, iubeam umbra

nu ştiam ce să fac, eram atât de singur prin

atâtea cuvinte, noroiul, fluturele

şi…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 23, 2013 la 9:54pm — 7 Comentarii

Las să plouă

Când vreau să strâng din gesturi răvăşite

îmbrăţişări pe care le-am pierdut

văd fulgerele-n ceruri mai grăbite

spre colţul zărilor unde-au crescut.

Şi las să plouă ziua peste pomii-n floare

fiind învins mereu de picuri rătăciţi,

simţind când umbra-ncepe să coboare,

cum fluturi albi trăiesc nefericiţi.

Spectacol fascinant prin gesturile mele

lipsesc doar curcubeiele de ieri,

când…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 22, 2013 la 10:04pm — 5 Comentarii

Cădere

Mi-am retezat picioarele privirilor

să pot şchiopăta printre gene

vreau să trec încet pe sub pleoape

mereu te întâlnesc

odată te oglindeai într-o lacrimă

aşteptând să cazi în lumină

atunci m-am rănit la gând,

atunci am simţit ce-nseamnă

să trăieşti din tăcere

nu aveam nevoie de cuvinte, ştiam,

trăiam clipa ce nu sosise încă

te-adăposteau câteva riduri, sau cearcăne

semănai cu tine în lacrima mea

m-am culcat în iarbă cu faţa…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 21, 2013 la 6:00pm — 3 Comentarii

Rugăminte

Opreşte soarele cumva-ntr-o umbră

şi povesteşte-i despre răsărit,

de vis târziu când noaptea-i sumbră

şi ochii care-n lacrimi s-au trezit.

Spune-i de noi când rătăcim cărarea

la margine de zori nedefiniţi

şi despletim din raze depărtarea

iar fluturii prin rouă sunt grăbiţi.

Dă-i murmurul izvoarelor sub stâncă

când ciutele în apă se privesc,

tot aşteptând din valuri o poruncă

şi totu-n jur e-atât de…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 20, 2013 la 8:30pm — 6 Comentarii

Simplă părere

Nimeni nu-ţi acordă încredere deplină

indiferent ce schimburi oferi

falsitatea şi laşitatea au rang de onoare

interesul îşi vrea scopul atins

prietenia e un copil bolnav, necrescut

orfan, hrană şi mângâiere nu a primit

nu va primi, sufletele noastre sunt

orfelinate sărace, fără educatori

fără sală de mese

dorinţa fără recunoaştere, umilă recompensă

respir greu această duhoare

eu ştiu să iubesc, eu ştiu să plâng, eu ştiu să cânt

păcat că alţii…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 18, 2013 la 8:38pm — 2 Comentarii

Prizonierul clipelor

Sunt prizonierul clipelor ce nu se mai întorc

nu le recunosc umbrele lor pe tâmplă

las să mă schingiuiască amar cuţitul lor tocit

în piatra ne-mplinirilor mele

sângerează şoaptele şi buzele-mi sunt

roşii ca un răsărit neterminat

obrajii au riduri împletite până spre lacrimi

tristeţea se mută de la o pleoapă la alta

ca o pendulă al care-i ticăit îl cunoaşte

doar fruntea, sub ea stă ascuns alt timp

voi trece spre seară să-mi…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 15, 2013 la 9:00pm — 3 Comentarii

Căutând un vis

Am început s-alerg cu nerăbdare

Spre anii ce prin viaţă au trecut,

Să văd de nu cumva din întâmplare

În primăvara lor ne-am cunoscut.

Întind aievea mâna către soare

Să-l smulg din cer şi să-l ascund,

În valul unei ape curgătoare

Când veşnicii prin el se-ntrepătrund.

Prin anii mei ne-am întâlnit odată

Ştiu toate iernile ce tâmplele ţi-au nins,

Când rătăceam cu clipele prin soartă

Şi fără tine toate m-au…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 14, 2013 la 2:55pm — 6 Comentarii

Drum spre tine

Ai apărut în primăvara noastră

Cu chip de floare legănată-n vânt

Şi m-ai strigat cu liniştea albastră

Punând miresmele într-un cuvânt.

Stingher pe câmpul dintre vise

Strângeam în iarbă stele ce-au căzut

Şi ţi-am privit petalele deschise

Tu floarea mea pe câmp necunoscut.

Te-am sărutat şi ochiul iar a plâns

Ploua frumos la polul altei vieţi,

În palmă depărtările ţi-am strâns

Să le sădesc prin alte dimineţi.

Sunt…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 13, 2013 la 9:31pm — 5 Comentarii

Şi te iubesc

Eu te iubesc cu vântul ce-n sălcii se ascunde,

Cu zorii dimineţii când roua se aşterne,

Cu murmurul de valuri ce-n vise ne pătrunde

Şi te iubesc cu viaţa din clipele eterne.

Cuprins de-ngrijorare într-un apus târziu

Mutam cu stângăcie deasupra frunţii tale,

Minunile frumoase ce încă nu le ştiu

Prin ani ce sunt doar pârghii iubirii ideale.

Se frâng deasupra noastră nepreţuite ramuri

Pe care muguri vii aşteaptă să-nfloreasca

Şi…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 12, 2013 la 8:58pm — 2 Comentarii

Altceva

Astăzi o pasăre a plâns în mărul înflorit

i-am văzut lacrimile pe frunze

îi sângera o aripă şi zborul oprit

devenise durere, lacrimă albă

floare albă şi dureri sângerii

cerul i-a cules zborul făcut şi i l-a pus alături

în el se găseau amintiri plăcute

frumoase plutiri deasupra durerilor lumii

şi acum durerea ei, lacrima ei

neputinţa mea de-a înţelege

cum se poate vindeca o rană ascunsă în flori de măr

am luat pasărea cu mâini…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 9, 2013 la 9:30pm — 4 Comentarii

Tu eşti femeia

Uneori stai sprijinită în oglinda lacrimilor mele

aştepţi împreunarea genelor şi te strecori

printre ele până-mi atingi sufletul

aproape că nu-l recunoşti până când

nu-ndepărtezi cenuşa rămasă pe vatra

unde florile lasă covor de petale albe

să-ţi treacă ţie paşii spre luminile lui

tu eşti femeia care înveţi iubirea

să-şi strunească furtunile, dai rost cuvintelor

când buzele nu le pot cuprinde pe toate

porţi magia în palme şi orice atingere

rămâne…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 8, 2013 la 8:49pm — 4 Comentarii

Păduri din zare

Dă-mi gândurile tale-n zori de zi

Când stelele se-ascund în mare,

Şi soarele pe culmi se va ivi

În roşu colorând pădurile din zare

În iarba udă freamătă-ţi piciorul

Şi nu clipi cu pleoapa somnoroasă,

Ne va ghici în palmă viitorul

O vrajoare-n rochie de mireasă.

Întinde-ţi braţele pe perna răvăşită

E încă dimineaţă la fereastră,

Pe buze-mi înfloreşte o ispită

Cerandu-te în veşnicia noastră.

Nu-ţi fie grijă…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 7, 2013 la 6:14pm — 2 Comentarii

Dorinţă

Fă-ți patul, iubito, e noapte 

Și pune-ți o tâmplă pe pernă, 

Să-ți tremure lin printre șoapte 

A lunii tăcere eternă. 



Curând voi veni lângă tine 

Cearșaful pe glezna să-ți pun, 

Să-mi ardă cuvintele-n mine 

Să fiu pentru-o noapte nebun. 



Să simt cum strivite-mi rămân 

Dorințe pe ancora genelor tale, 

Cum gestul bolnav și stăpân 

Pe umeri-ți albi se prăvale. 



Îți fură din umbre căzute pe sâni 

Și lasă…
Continuare

Adăugat de x la Aprilie 5, 2013 la 11:14pm — 2 Comentarii

Schimbare

Nu te baza pe ceea ce-am să-ţi spun

Dorind să ştii de ce nu te-am uitat,

Pentru că omu-ndrăgostit şi bun

S-a rătăcit prin el şi s-a schimbat.

Prin vechi păduri de vise ne-mplinite

Lăstarii plâng cu lacrimile mele,

Iar stelele prin ramuri ne-nfrunzite

Se sting şi se aprind aievea între ele.

Nu te baza pe ce nu-ţi voi răspunde

Prăpăstiile-n mine se-adâncesc

Şi nu mai ştiu ce clipă mă ascunde

De tot ce mi…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 5, 2013 la 12:31am — 2 Comentarii

Probabilă stare

Pe sub pleoape se rup fâşii de lumină 

câteva rătăcesc printre lacrimi 

îmi este frică  privesc în mine 

golul lăsat de primul suspin 

prăpăstii greu de coborât cu gândul 

teama  aici singur 

acolo singur  ţine legat de dorinţă 

sunt doar un înveliş fragil 

nu-mi…

Continuare

Adăugat de x la Aprilie 3, 2013 la 6:30pm — 4 Comentarii

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 25 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 11 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 11 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor