ieri îmi bombardai teritoriile din zeppelinele purtate

o singură dată de altcineva înaintea ta

acum am evadat coborând prin mirosul

clorofilei de vise umede din frunze purtate

o singură dată de altcineva înaintea ta

paraşuta o strâng o ascund în scorburile unei inimi bătrâne

părăsită de sânge

nelocuită de păsări

tristă ca tăcerea prinsă în pânza pictată

de penelul văduvei negre

aştept să vină spre mine oraşul necunoscut marcat de…

am înnoptat pe sub uşa unui azil de noapte

strecurat de un poştaş înduioşat de

povestea din spatele brazilor cenuşii

care-mi ţin loc de ochi şi umbră

vor crede că eşti o scrisoare mi-a spus

nu m-am risipit nici o clipă prin trecerea mea spre ziuă

atât doar am visat că sunt devorat de lupi

carena pieptului meu şuiera desfăcută în viscol

iar inima încerca să îi sperie cu bătăi  zgomotoase

în timp ce ningea peste ea

ultima a…

şi nu-mi amintesc să te fi văzut vreodată
să te fi cunoscut
nu ştiu dacă exişti sau ai fost vreodată.
doar dorul de tine, o inseparabilă prelungire
a tuturor fiinţelor care mi-au împărţit sufletul
de-a lungul vârstelor mele zadarnice,
invariantul care mă face să sărut buza prăpastiei,
doar el îmi mai plimbă privirea în căutare peste reliefuri,
de parcă dumnezeu ar fi scris natura în braille
pentru un orb neputincios.

“absurd e vântul acesta

cum vrea să poarte el lumina

prin parâmele irişilor captivi între gheţurile ochilor”

ai uitat întrebi 

tresar şi privirea îmi urmăreşte iar melodia copacului

“din fâşiile de răsărit rămase foşnind între crengi

şi nocturna pe care o redau frunzele 

se naşte umbra ta

copacule“

ai uitat…

Nu sunt tramvaie pentru clipe şi nemorţi,

doar ceruri sau văgăuni inerte,

capete de linie şi vatmani fără cranii sub chipie,

taximetriste bete în pană de benzină mânate de nevoi,

pensionari mahmuri, pierduţi la loterie, cu ochii vitriolaţi

de blugii adolescentelor la care singurul lucru inteligent este telefonul,

văduve…

ce bine doare durerea

pe redute unde timpul

tresare în aburul rănii purulente

vibrează măgurile sub privire

frunza devine verde clar

şi dimineţile sunt mici

(precupeţe scunde care

vând petale de nori sângerii)

pleoapa mijită se scurge-n travaliu

o nouă zi se naşte

ce bine doare durerea

vântul poartă o umbră-nspre sălcii

zumzet şi frenetice lumini se-ntrec

fata morgana zâmbeşte un curcubeu

peste…

cerul aşteaptă la o margine a gândului

o cernere

pleoapele mele mai mint cu fiecare clipire câte puţin

genele pictează iarba violet şi umbrele alb

spulberă un dor de cais pe marginea unei livezi de piersici

tăinuit de o inflorescenţă a păcatului

(delimitare agrestă

gard viu de sentimente)

versul meu aleargă alături de  pardoşi mătăsoşi

plimbă penumbra labelor acestora pe cărările strălucind în iarbă

şi…

seara păşeam pe dinţii tăi

pierzându-mă de buzele tale

oasele-ţi timide vibrau în carnea

moale a cuvintelor mele

duşumeaua părea albastră

becul sărea pe fereastră şi devenea o lună fierbinte

printre norii care potoleau chinul

unui înger răstignit de fuselajul avionului



eu păşesc dincolo de dinţii tăi chemat irevocabil

de sufletul tău pe care îl strâng în tentacule de sepie



împroşc cu cerneală nişte versuri

ascunzându-ne

preţioasa mea…

în peşteră

aprind mâna dreaptă torţă

grăsimea degetelor a palmelor

mi se scurge pe braţ

rafale de lilieci mitraliază ecouri de urlet de lup

lumina pâlpâie pare a fi supărată

Chin Liu din China îşi duce la culcare copilul

busola temporală arată un nord oarecare

mâna-mi dreaptă doare şi miroase

curând ninge în caverna aceasta de doi lei

simt cum inima mi-este strânsă de o palmă…

Mă feresc de sufletul tău femeie

Nu există vaccin pentru curgerea dinspre

şi peste vertebre

Alunecată lumină

muşcătură albastră de strigoi

Hei

Un râu roşu de sânge despletind morţi şi durere

Pe mal o familie ce aşteaptă

Picnic funerar iar grătarele sfârâie

Mă feresc de sufletul tău

De fapt nici nu ştiu dacă ai ...prezumţia funcţionează

Portocale albastre împinse obscen de crosa de golf

Găuri latente aşteaptă visătoare

Sub…

aripi să-mi fie trupul tău peste umeri

să-mi poarte uitarea din săniile albastre ale cerului

alungă-mi codrii ochilor cu o suflare

privirea-mi să se împiedece doar de tumuli şi grinduri



minţi şi pentru mine când spui nu te iubesc

lovind furioasă cu bătăi de inimă în diguri

iar la ceasul când ielele se piaptănă printre…

un tufiş de măceş stingher

întreabă iarba ce treabă are de nu înfloreşte

soarele e neotrăvit

sub fiecare pleoapă amar

teroare intră

mascată jefuind banca ta de amintiri



dragoste

tezaur al meu

nu râd

dinţii mei macină numai suspine

frivol e un tremur de zâmbet

lăcrimează o umbră împinsă…

hai murgule stoarce sub copite tina acestei lungi nămieze

du-mă la penumbra părului dragei mele dragi

ce-adună pripasul clipelor cu genele-i frumos mirositoare

le coboară apoi în zâmbetul întâmpinării

ea învârte pe deget un glob de cristal

hai murgule nu mă lăsa în faptul serii

poartă-mă lin şi mereu iar de-ar fi

să se sfârşească iarba

cu pământul de sub ea să nu-ţi pese

ea învârte pe deget un glob de…

scutur petale scrum

mi-eşti dragă de un dor

sărut un cer şi buze devin albastre

serbează-mă mândră 

limpede oval

sufletul meu nor

umbrind pălăvrăgeala

unei tihne ostoite sub marmura acestei

tristeţi de mâine zbucium neprefăcut

altar spre asfinţit nesfinţit

pleoapă gene greblă frunze uscate

scutur…

Voi ninge  spre undeva

poate lotusul va îngenunchea copil

iar pământul va fi singura şoaptă

genunchiul meu va fi un bine

spre gerunziul unul  eu iubesc

aspru lumesc e lumea mea copile

sub ce jucăm noi dragi  sub îngeresc

of subtile lentile înfigi sub ceaţă şi cauti

o altă dimineaţă pleopăită ca un înger

ce caută fereastra în cavouri de platină albastră

albastră albastră albastră

uit de mine puţine fugi de…

un ceas oră

minim arcuş strecurat prin floră

rugă şi cearcăn desenat pe noapte

iubesc o roadă



bless them

blestem 



draga mea de ce nu ai mânere pe şolduri

ele fără nervoase devin ca ele ce îmi astupă 

timpanele în cădere spre

cetirea mea atentă

unde iubirea mea aşteaptă 

ei mânere la şolduri…

Mă aştern meleag etern simplu şi poem.

Rup dezrădăcinarea în valuri...Marea.

Nu iubesc pe pleoape bântuite de insomnie,

vagabondaj al pierderilor de gene năuce,

scuze iubirii ţâşnite din glasul amiezilor nervoase.

Mestec  opiu, hei,  beau secundă.

Mi-aştept la mal trimisa undă.

Vremuri curg pe ordinare metereze.

Nu treze, nu treze.

Deschid murmuri şi ţurţuri de vară clipie,

merg invers pe strada saşie

nu cer…