ți-am repetat numele
până când sunetul lui
mi s-a dizolvat în creier
și nu mai pot rosti altceva
orice aș spune se aude numai tu tu tu
mi-e foame - tu
mi-e sete - tu
noapte bună, neața 
unde-mi sunt cheile
oare am scos pisica din cameră
tu 

cel mai greu e când tac
atunci simt că înnebunesc

din lumina chipului tău

ielele ar face ie de mireasă

și-ar fereca-o în lada cu zestre

a lui moș Gheorghe

din lumina chipului tău

copii ce nu cunosc binele și răul

ar zugrăvi taina ieslei

în care Dumnezeu a deschis ochii

creion roșu cu mină neagră

ascuțit cu cuțitul 

fără tine sunt neputincios

foaia mă înspăimântă

și mă înghite

ca o gaură albă

tu mă lipești cu fruntea de foaie

cu cerul de pământ

și apeși tot mai tare

până ce munții îmi străpung ochii

și foaia urlă cu vocea mea de zeu

- „m-am îndrăgostit nebunește de-o fată” -

ajuns la poarta cimitirului

am trecut dincolo 

era pe la orele 3 ale dimineții

doar vocea mea tulbura liniștea:

Hristos a înviat bubule

Hristos a înviat bună

Hristos a înviat nașule

Hristos a înviat unchiule

Hristos a înviat mătușă

Hristos a înviat Petrișor

Hristos a înviat tanti Mimi

Hristos a inviat…

îl înțeleg pe hoț
pentru că și eu fur

îl înțeleg pe mincinos
pentru că și eu mint

îl înțeleg pe criminal
pentru că și eu ucid

îl înțeleg pe trădător
pentru că și eu trădez

dar pe Tine
cum să Te pot înțelege, Doamne?

porumbeii și-au făcut și anul ăsta
cuib
deasupra ferestrei mele

de fiecare dată când treci
puii

își deschid gurile

de fiecare dată când treci
gândurile-mi zboară tot mai departe
în văzduhul pântecelui tău
în căutare de îngeri

dacă privirea mea ar avea mâini

tu mi-ai scăpa printre degete

ca o rază de soare

ce trece mai departe

prin fante

oare cum te-aș privi
dacă n-aș ști nimic
despre cum trebuie priviți oamenii

oare cum te-aș iubi
dacă n-aș ști nimic
despre cum trebuie iubită o femeie

ajuta-mă să uit
șterge-mă cu mâinile tale albe
cu gândurile tale albe
cu toată lumina ta
de tot întunericul

Ți-am sărutat mâinile

cu aceleași buze

cu care sărut 

Icoana

Femeie,

descalță-te

și umblă prin zăpadă

primăvara va veni

pe urmele tale

L-am închis pe Dumnezeu

în spatele pronumelor cu literă mare

și a zilei de Duminică

în spatele porților marilor catedrale

și a bisericilor mici de lemn

L-am închis pe Dumnezeu

în rugăciunea spusă din vârful buzelor

și-n semnul crucii făcut în grabă

L-am închis pe Dumnezeu

în alb

negru l-am lăsat întunericului

nemailuând în seamă stelele

L-am închis pe Dumnezeu

în mintea…

privirea mea

te-a decupat de pe cer

mergând din stea în stea

pe linie punctată

n-am să spun nimănui despre tine

las vorbirea înfometată

până când numele tău nu mai încape

în mine

și năvălește afară

ca o turmă de rinoceri

ce mă calcă în picioare

și mă ucide

nu există formule magice

nu există super-eroi

oricâte oale ai întoarce cu gura-n jos

oricâte minți ai înăbuși în fum

nu e nu

drumul drept se oprește în răscruce

ca într-un zid

cu sute de gânduri viteză pe minut

m-am izbit de el

și m-am răsfrânt

neadevărurile au murit atunci

și despărțirea asta încă doare

( așa cum dor degetele mâinii amputate)

am rămas doar cu lucrurile

ce nu…

da da îl știu

mereu îl văd citind

am auzit că se îndrăgostise

de o fată care iubea cărțile

și...

alo da

servus mamă dragă

azi nu cred că pot

am primit ceva prin poștă?

și nu mergi să te uiți?

hai că te-aștept la telefon

...

aha scrie pe plic de la cine e?

nu scrie

atunci e de la ea

nu

nu Luca

dacă a trecut o pisică neagră prin fața ta

înseamnă că a…

Mi-am descoperit inima
așa cum copiii își descoperă mâinile
și le privesc cu dumnezeiască uimire

mi-am descoperit inima
gândul alb
mânjit în culorile celui mai frumos asfințit
învelit în căldura sângelui 
până când din
mine
mai rămăsese doar frig
până când din
mine
mai rămăsese doar
Ea

în pieptul meu
e o căsuță pentru păsări
cu ușă rotundă
cât să poată încăpea mâna ta mică

un șarpe sâsâie
dinăuntru
de fiecare dată când te apropii

„e cale de-o moarte până la inima lui”
zise ghicitoarea
și îți închise palma
apoi sorbi lung din cafea

prietena mea Alexandra

e convinsă că sunt împăratul 

unui tărâm magic 

cu inorogi și zâne zburătoare

că am peste două mii de ani

barbă albă lungă

( pe care mi-am ras-o )

și haine împărătești

despre care nu vreau să spun

unde le-am ascuns

ea e singura

care nu s-ar mira deloc 

dacă într-o zi mi-ar ieși la iveală

două aripi mari și rogvaive

ca ale ei

se făcea că țineam în mâini
o poză cu domnul Mihai Șora
stând pe prispa unei bisericuțe din lemn
era vară în poză
și era dimineață
privirea lui

întâlni privirea mea
și-mi spuse

„ce înseamnă a visa ca în copilărie?
 înseamnă a-ți lua visul în serios”