nicio limbă nu știe să cânte

durerea 

a plecat

nicio limbă nu știe să strige

dorul

nu mai e

nicio limbă nu știe să rescrie

frângerea 

sora lui

Când semenul nu-i fi’nţă, ci robot

Şi când sublimul cu noroi e uns

Doar pietre-mi cad pe suflet și în tot

Ce îmi doresc în semeni pe ascuns.

Pustiu mi-aduce vorba în zadar   

Ce i-o arunc destinului. Să-i cer

Simţire? Sau miracol? Sau vreun dar?

Învinsă, plec să îmi găsesc reper

În visul despre lumea mea din gând

Unde roboţii-s oameni şi, firesc,

Din goana după timp îi văd doar când

Se mai opresc o clipă…

Cum e

Când ce-i  în jur îţi pare în zadar,

Când te fărâmi,

Iar păsările-n frunze de arţar

Tăceri presar’ ?

Cum e

Când rostul retrezirii nu-l mai ştii,

Iar gândul tău

E-atât de-ascuns de parcă nici n-ar fi

În noaptea-zi?

Cum e

Când strigi rănit spre unicul reper

Din scrisul tău,

Dar el trimite în eter

Doar nori, nu cer?...

poposesc uneori

în trecutele cuvinte

scorburi de lumină

din care cântă

umbra

râd și plâng

oglinzi

cu imagini întoarse

pământul e însămânţat

cu durere 

brazdă lângă brazdă

piatră lângă piatră

întunericul topește

mormintele

trecutele cuvinte   

                                    in memoriam PT

mai știi să conjugi verbe

am fost întrebată

da am spus

și am început cu

a fi

eu sunt tu ești el este...

aici m-am oprit

nu

el nu mai este

dacă vrei să conjugi mai departe

schimbă verbul

mi s-a spus

îl înlocuiești pe a fi cu a pleca

eu plec tu pleci el pleacă...

iarăși…

mișcarea browniană

din secția de urgență

e mută

paturile cu bolnavi

alunecă pe roți

spre camerele

de verdict

cele goale

cu saltele negre

sunt curățate

pentru noii veniți

în camera mea se intră

ca la balul Venețian

cu măști și costume

prin ușa…

era încă lumină

când i s-au închis

ochii

l-au acoperit

și întunericul s-a lăsat

peste lume

la puțin timp a coborât

noaptea noastră

cea de toate nopțile

l-au luat

va fi tot timpul cu cineva

la căpătâi

mi s-a spus

ieri

s-a mai stins

o privire

în întuneric

lângă cel plecat

o umbră-i stă de…

când întunericul pătrunde

puţin câte puţin

prin pâlnia înfiptă

în găleata

cu anotimpuri

în orizont apare

silueta-nsângerată

a două statui

contopite

iubire-nemurire

şi în recele-ntuneric

dintre un ieri un azi şi-un mâine

dintre ce-am fost şi nu mai sunt

mă zbat şi urlu ca un câine

"eternă-mi fii, lumină-zi!"

îmi muşcă din trup

la fiecare oră

cu venin de moarte

înfruntă-l cu privirea

găseşte forţă  

în mormintele din tine

şi ruga de departe

strivesc lupul

cu ochii fără vlagă

aştept să se retragă...

22 iunie 2016

când eram eu mare

şi purtam taior

obişnuiam să spun

când eram mică 

fusesem deja mare

cu un taior gri

ca al mamei

tu n-ai fost mare

era răspunsul

mai ai până atunci

nu cred spuneam eu

cu fustiţă plisată

şi bolerou

când eram eu mare

şi purtam taior

ceream să fiu lăsată

să ating părul mamei

ai păpuşi cu păr şi ochi

mi se…

între două respiraţii

nici măcar moarte nu e

nici lumină

doar un munte

care te strivește

convulsii  

muntele rămâne

el nu trăiește

el nu poate muri

mă agăţ de un tub gol

îl smulg din rădăcină

e plin

ca un crater cu magmă

ambulanţa ruleaza încet

vei respira

ore de spasme

mă trezesc încetișor

cu o…

                                                in memoriam M

zi de toamnǎ

o tânǎrǎ priveşte cu ardoare

spre soare

sub cerul deschis

se naşte-un copil

bucurie şi vis

creşte

cu rǎsfǎţ dojeneli şi iubiri

mama îl poartă

spre ţǎri de cuvinte strǎine

eu-tu-cu-mine-cu-tine

cărţi filme poeme

vârtej galopant

prin visatul neant

îmi…

Când valuri de albastru

Se lasă-n câmp din ape

Îşi drumuiesc izvorul

Departele - aproape

Când cerul din lumină

Pe flori împarte bruma

Se-ascunde-n joc amarul

De timp: atunci – acuma

De unde vii străine

Şi-n ce cuvânt de carte

Preschimbi tu din nesomnuri

Aproapele-n departe?

Când cerul pârguieşte

Felii de soare-n…

dacă aş fi ştiut să scriu

aş fi depănat povestea a trei muguri

născuţi din vremuri

pe celălalt mal 

dacă aş fi ştiut să cânt

le-aş fi îngânat melodia

dintre o memorie şi alta

o nuntă o şcoală un spital

dacă aş fi ştiut să desenez

aş fi pictat

izvor de culoare

din trei…

La pieptul tău aş depăna poveşti

Şi pradă ţi-aş servi. O veşnicie

Nu i-ar ajunge inimii să ştie

De ce, cu slova, timpul mi-l opreşti…

Când s-ar aprinde-n simţuri carne vie

M-aş arunca din bolţile cereşti

Spre ale filei cărţi; mirări fireşti

Ar deveni fiori de bucurie

Şi-aş fi, citindu-ţi, setea de cuvinte,

Puterea vocii, truda necesară,

Împreunând povestea mea din minte

Cu clopotele-n vise…

copilul aruncă piatra în apă

cercurile cresc

dispar

şi jocul reîncepe

copilul nu ştie că cercurile

cresc numai atunci acolo

timpul le strânge

într-un corset

copilul râde

când aruncă piatra

bătrânul păşeşte în corset

cercurile se micşorează

până când ultimul

devine punct

dispare

precum cercul mare din copilărie

s-a…

Se stinge portocala în umbra ei. Încet

Coboară-n lungi ecouri un cântec de poet:

« Opriţi din ore timpul, tăiaţi-l în felii

Din ani şi luni, decenii, din noapte şi din zi

Săpaţi în munte ziduri, croiţi din pietre drum

Pentru copilul vremii şi-un alt copil, acum.

Nici dincolo de-oceane, nici dincoace de vânt   

Nu am tăcut poeme, ci-am spulberat cuvânt

Ca să-mi petrec iar graiul din matca lui de…

E toamnă-n fiecare dintre noi

Iar la sfârşit de drum e iarnă

Un strop de soare între două ploi

E-n moartea care vine să se-aştearnă 

Cu pensula de-artist muiată-n cer

Arunc albastrul gri printre copaci

Acoperiş, vioară, muzici pier

Eu mă retrag, iar tu asculţi şi taci

Mai ai putere încă…

când  iarna durează şase luni

şi la tv se vorbeşte numai despre crime

războaie

sau despre misterioasa dispariţie a unui avion

când harta lumii se schimbă

de la o zi la alta

iar politicienii dau din coate

şi vorbesc în sloganuri

când publicitatea te invita să consumi nemăsurat

iar pe canalul alăturat

doctorii te  informează

despre catastroficele prognoze medicale

când succesul…

trăiesc într-o ţară

pe care poeţii o numesc

iarnă

felii de ger împietresc rădăcinile-cuvinte

respiraţia se zbate între stânci şi cuţite

frigul s-a infiltrat

atât de adânc în mine

încât ideile devin

un gheţar de vorbe-ascunse

într-un ţurţure mort

astăzi

poezia nu mi-e ţară

ci doar o cumplită şi tăcută

iarnă