văzduhul își întinde răsuflarea

neconsumată

peste răsărit

 …

pe buzele uitării
tăcerea nu-și află răsplată

de la ultima ninsoare
altarele îmbătrânite
îmi sângerează din încheieturi

frunzele nestatornice
în traversare
predică vântului despre roata norocului

pleoapele reci
nu-mi recunusc amurgul
pătrunzător de-aproape

încrustrate în jale
doinele amuțesc la gura sobei

în același vis

nesfârșit

îmi ispitesc singurătățile

pe clapele ridicole ale unui pian vechi…

septembrie
într-un sfârșit greu
țipă în piept

visele încercănate
ale verii obosite de răsărituri
rup dimineți
și le mistuie
dintr-o lume într-alta

ceasul caută la rădăcina orelor
acorduri cunoscute poeților
neînchipuit de palide
azi...

cu răstignire în priviri
îmi aflu adăparea
în cupe ruginite de sfârșituri

și trepte calc spre goliciune
și conturez cu ele
destin în palma orbului
ce-mi rătăcesc pe căi lactee
răspunsuri limitate

dezmărginirea sinelui șoptește

eu n-am ucis misterul
m-am însoțit cu el
la granița cu Dumnezeu

delirul încarnat în crezământ
nu știe să se stingă-n adâncuri
firea
în odihnire
ucide așteptări

pe alocuri
orizonturi cu aripi istovesc

dincolo de ce pot avea
cuvintele pășesc desculțe talazul
și joacă prin nisipu-nsuflețit de învieri

genunea
se refugiază-n lumină
atunci când inima-și veghează
bătăile de pe margine
și se-narmează
cu sânge rece
pentru că știe că sensul
nu-i dat de timpul efemer

nimic nu prevestea

strigătul acelei clipe

căutarea

târziul chiar și pentru moarte

mirosul perisabil

depărta

umărul dezgolit de timpul

ce rămăsese-n urmă

și se-ascundea în Sfânta Taină

noaptea solitară își înmuiase degetele

în icoane decolorate de rugi

și-și potolise plânsul-fântână

în așternuturi cu sânziene

superficiale sunt chemările pe nume

și răsfirate

peste locul unde așteptările

se joacă printre…

nu-ți știusem numele niciodată

te strigam cu majuscule

pentru fiecare dimineață însorită

și pentru fiecare suflet

rostogolit în lăcașul lui

și mângâieri prea tinere pluteau în ochii tăi

cu partituri sublime

și adierea aducerii aminte

bătătorea pământul

cu degete ce umplu goluri

și stăruie-n lumină

și într-o după-amiază tivită-n verde

purtat de împlinire

solemn

te-ai prezentat

sunt ploaia ta de…

în colțul dimineții

își soarbe ceaiul aromat

de gustul disprețului

și de gândul iubirii posadnice

pare bătrână

zbaterea de pleoapă

fardată

de lumina impudică a zilei

obosită

etalează un zâmbet pudrat de madonă

onorată de farmecul fecundității

cu o grație cenușie

își gustă cuvintele

trădate-n nerăbdare

de chemări lasciv descheiate la guler

chiriașă în propria piele

trăiește suferinți

îndulcite de…

izvorul năvalnic
îmi adună pelerinii
vlăguiți de nemurire

pustiul îmi cucerește neuitarea
ce-a curs în freamăt
rostuindu-mă în zboruri necuprinse

secunda dintre cer și pământ
mi-e leac pentru furtună
și-mi adapă amurgul
în rugăciunile bătrânului sihastru

fiole de granit
îmi descompun răspunsurile-n pulberi
și mi le risipesc
în deschizătura nevindecată a inimii

vizibile-mi sunt rănile
dar m-au înțelepțit

după îndelungate neguri
prin fereastră trecută de prima tinerețe
povestea se spune
sub dogoarea ceaiului de mătrăgună
ce-ndeamnă
la întâmplări cu măști
fugite de lume
într-un zâmbet chinuit de clovn

cu ochii plecați spre alte lumini
în dăruiri de goluri
apasă universul
pe umărul ușurat de lacrimi
nedespicate în ispite

și azi
chemat spre odihnire
își ține masca strâns la piept

cu ploaia sub pleoape
sting amurgul în culori trecute
și cer zidului tăcerii
să-mi spele păcatele pumnilor strânși

neclintită ameninț clipa uitării
de teama propriului rug
sminteala întinsă lumilor mele
mă pierde-n aduceri aminte

apoi
sărut mâna veacului
cu miros de morminte
și mă întorc aici
sub ochii grei de anotimpuri
cu bătăi de clopot și inimă
să-mi hrănesc cerul flămând

nu mai aveam de unde plânge
cerul îngerii sfinții
toți semănau cu tine
adevăruri de-o clipă
își ațintiseră privirea în podul palmei mele povestea dinaintea somnului
am trâmbițat-o în stingere de murmur
rostirea sfărâmată în cădere
versul scris pe crucea curcubeului
îmi măsurau pierderile
când raiul se scurgea printre degete

știi
la sfârșitul zborului
cu tine voiam să mă-nvelesc

timpul nescris

se strecoară

în crăpăturile anemice

ale unei cruci în acalmie

deschide câte un ochi

să privească

până la dojană

banalul acestei vieți

slova

risipită de vremuri

în mărimea pașilor de călugăr

a renunțat să se mai nască

își scrie ultimile pagini din psaltire

cu mâinile însângerate de-nălțimi

anii

cu capul plecat

se plimbă pe la icoane

rugând

să li se smulgă vârsta de pe…

dincolo de târziul vieții
flăcările-mi mângâie fântâna
și-mi botează noaptea
în apă neîncepută

răsăritul
cu o aripă infirmă
supravegheză de la sol
înaltul zborului

în tainița gândurilor
rostirea mi-e de lut
înmugurit în dor de înviere
iar eu adun cuvinte în mănunchiuri
le-agăț în tindă
la oglinda înaltului
și-aștept să se-ntrupeze
în minuni...

la felinarul ros de ani

cu îndemânarea unui păpușar

dintr-un veac cu gust de ceară

bătrânul cioplitor

își netezește drumul spre uitare

fără păreri de rău

la masa cu-amintiri

își pune copiii spre hrănire

bucăți de piatră

pe care în fiecare dimineață

cu tremurul degetelor

care trădează o sfințenie de maică

le șterge praful

și lacrimile

apoi frământă dalta într-o legendă a tăcerii

și păsările înaltului albastru…

pe fereastra cu umbre

ai scrijelit cu unghiile roase

conturul nopții la margine de resemnare

în cadența șoaptelor aprinse

de nostalgia lui septembrie

ți-a albit liniștea în singurătate

și frunzele de alun

ți-au îngălbenit verdele ochilor

pe drumul acceptării

îndoliat cu depărtarea ei

ai botezat cu buze înmuiate în amurg

un roșu rece

de aducere aminte

și-n locul secundelor brăzdate de golul ei

ți-ai înhămat toate…

mâna îi tremura într-un roșu dezechilibrat

în dimineața neatinsă

cu greu își recunoscu penelul

venerat trup de madonă

peste tăceri și peste duminici

fusese biciuit prea sângeriu

culorile în năvălnicia lor

îl uitaseră

imaculat îi albise șevaletul

picioarele se despuiaseră

și degetele-i cerșeau o tușă

zadarnic

răsăritul nu-l mai cunoștea

ochii îi sărăciseră de nesupunere

vinovat

hotărăște să-i odihnească

într-un…