- fantezie pe toate vocile și-o coardă dementă -

viața se învață îmi spunea cineva

pui burta pe carte și după câteva săptămâni

vei trăi la perfecție

chiar dacă zilele nu sunt toate la fel

iar noaptea e plină ochi cu șrapnele

și…

- experiment la o singură voce -

în mine crește tiptil tiptil moartea

îi fac semne cu mâna nu mă vede

continui să comunic cu ea tot dând din mâini

poate se plictisește și pleacă-n pustii

comunicarea sigur nu este încăpățânare…

.

din ce în ce mai des mă uit

pierdut printre romane

cărți de joc și gin

în case vechi pereți din lut

cu zei păgâni ascunși durut

sub tainice peceți

și cântă cucul în livezi

de pruni divin

dang-ding dang-ding

.

și dor îmi e din ce în ce mai des

de mine de planton în pod

printre năluci lințolii fum

cu ochii ficși lipiți de drum

flămând de nori flămând de cer

cât îmi lipsesc mă strig stingher

străin…

nu din întâmplare se scurge lumina

încet încet din ochi și

nu degeaba în mine arde un rug

întunecat și rău

sunt om înspăimântat somn alb

nu din viciu crește neputința în mine nu

nimic nu se mai revoltă în trup în suflet numele meu

uf, sufletu-mi corupt de rugăciune instinct divin

instinct proscris

nu mai rodesc sunt sterp ucis

de timp

în fiecare dimineață

ne întoarcem ca pe ceas

unul pe altul

pasul de…

sub fruntea mea pustiul

cuvintele se simt amare în gură

palmele îmi înfloresc țurțuri și ceață

iar pielea îmi atârnă de zici că sunt petice de aer

fluturând ca nişte bandaje

pe care e lipită carnea desprinsă de pe oase

mustind

foc alb peste ierburile înalte din sud

fulgeră aerul ca un bici

peste miriştile îngheţate peste satul pitic

cum se răzvrătesc luminătorii și eu țip



cum se răzvrătesc ninsorile și pier

cad…

în jur se adunau mulți oameni şi câini

oamenii scoteau din buzunare bănuți

şi îi aruncau la picioarele mele

şi cumva monedele dansau

se învârteau ca nişte titirezi nebuni sfâr sfâr sfâr

alţii aruncau cu firimituri și se adunau pe mine sute de vrăbii…

l-am crezut mai întâi nebun

umbla aşa prin lume

cu felinarul aprins

şi noaptea şi ziua

la vânătoare de zâne

mai întâi le puşca apoi le punea să cânte

şi ceaţa - mereu era ceaţă când vâna -

şi ceaţa îi umplea ochii

apoi îi intra pe o nară în suflet

şi se umfla ca un balon până se făcea dimineaţă

ceaţa de noapte e mult mai rea

mai aspră

decât restul de ceaţă

se lipea de tine de trebuia să te scuturi ceasuri întregi…

poate sunt unic, sunt unic?

poate am vrut să mă închid în oglinzi

să mă uit să mă pierd în țărână

printre ziduri pe scări în cuiburi pustii

fără să urlu să mă doară să-mi ţip neputinţa

să mă las aşa purtat pe drum prăfuit

plin de frustrări de prea plin

cine am fost ce mai sunt ce puteam să fiu

doar eu mă mai întreb

și tot doar eu mai ştiu să răspund



sunt ceea ce fac

ce gândesc

ce simt

ce trăiesc

ceea ce tu mă…

se limpezește ochiul a verde

a căprui în aşteptare

însingurat se scurge gândul tulburător spre zare

câtă uitare câtă tristeţe şi-atâta însingurare



odihneşte-te în mine îţi zic

şi uită-te cum înflorește sub pruni reveria

cum se stinge lumina în lumânări

fără de sfârşit apocalipsă

cad îngerii unul câte unul

cu rana de cer adânc înfiptă-n piept

şi tremură a moarte lăstarii de crin



după un timp

m-am regăsit mă prind de la urmă în…

dintr-odată sufletul meu a amuțit

ferestrele îi sunt oarbe

s-au stins

nici măcar nu-ți pasă

treci nepăsătoare ca o umbră peste pieptul meu

ca o rană e dragostea noastră

și cum se chinuie zarea în veșnicul apus

ca o aripă

străpunge cerul și se pierde lichid



mă răsucesc pe călcâie în sufletul tău

tot o rană

cu tristețe cu furie ce rău îmi este

am obosit și nu ne mai reîntoarcem

unghiile tale zgârie adânc oglinzile…

la sfârșitul nopții

tăiam drumuri în ochiul de sare

în timp ce lacrimile ne plângeau

ca niște

bocitoare veșnice așezate cu grijă

la căpătâiul timpului mirosind a tămâie

de fiecare dată mă întrebai

dacă știam că ochii tăi încă nu au văzut lumina

că sunt atinși de la naștere

de îngeri cu aripa

și s-au stins pentru că așa a fost scris într-o carte

eu tăceam și dormeam mai departe

cu capul vârât la subsuoara brațului tău stâng

ca…

- din ciclul „Cartea morților”-



ţipă în mine bezmetic noaptea

și boala și moartea cu părere de rău

mi se rupe în fâşii carnea trădată

și oasele se sparg ca lovite în delir

îți este milă de mine uneori și plângi întristată

tăcere…

- din ciclul „Cartea morții” (Poate „Cartea morților”?) -

pentru Dumnezeu mereu am fost un spin în călcâi

ce rană duioasă ca un imn

de câte ori ne întâlneam i se umezea aerul din nimb

cred că nici el nu ştia ce e cu mine pentru ce m-a născut

strângea din dinţi şi mergea…

în ultimul timp încerc să-mi găsesc

starea aceea specială de dinaintea morţii

de înălţare

când ne desprindem de noi

cu uimire ușurare

printre alte morți alte regrete alte lumi

se spune că în momentul acela știm deja drumul

și ne liniștim

uneori ne îngrozim dar e cu totul altceva

ce frumos a murit ce spaimă l-a lovit

cineva ne șterge ochii de lacrimi

apoi îi închide

cât nelumesc s-a desprins de undeva din cer

și câtă lumină…

fiecare răsărit de soare mă prinde cu picioarele îndoite

atârnând în zadar

cu genunchii la gură zâmbind tâmp

până și ultima particulă din mine se împotrivește răsăritului

cu groază

îmi doresc să fie doar întuneric

o noapte veșnică poate fi și moartea

să înmuguresc să-mi dea lăstari albicioși din urechi

din gură din ochi să mă întind peste larve

peste aerul din ochi bolnav și amar

- din mine sar așchii de carne și ură

și…

din ce în ce mai des călătoresc în amintiri

mă afund cu o plăcere vicioasă

până mi se taie respirația și uit

și îmbătrânesc deodată cu aproape un an

e un mod de a te sinucide îmi…

şi mă trezesc speriat într-un lan de grâu

şi mă înec

am fi putut fi două făpturi zburătoare

cu norii prelingându-ne de pe umeri

cu răsăritul în ochi cu soarele în suflet

am fi putut

îți amintești anul în care a început

să ne crească flori la subsuori

și aripi puternice din umeri

și cum ne roteam unul în jurul celuilalt

într-un ritual numai al nostru

și cum întineream cu fiecare clipă petrecută

împreună ce bine ne-a fost

ce bine…

eram plecat pe apă în sus

nu te uita

deja nu mai știu cum se pășește

sau drumul cum mă poartă dus

din mine nu țâșnesc fântâni

nici lacrimi nici țipăt nimic

doar liniște multicoloră

priviri în urmă peste umăr

priviri



cum strălucesc doi crini de cumpărat în casa mea

cobor a oboseală în albul lor

în spirală cu uluială

în mine am adormit copil

ținând în brațe o lampă cu fitil

și dusa iarnă și o bomboană



spațiul trosnește…

zi-mi câte tainice gânduri ai ucis

câte dorinţe carnea ta a decis

încă te mai străbate focul trupul ți-a întinerit

fluturii îţi împăienjenesc ochiul smerit

ce zbor te înalță privirea îți licărește ciudată

fiorul îți cuprinde stomacul deodată



atâtea zăpezi au nins s-a deschis în cer o poartă

astăzi e joi şi câinele latră a soartă

tu eşti departe şi dormi nimicuri ană

de multe ori reuşeşti și-mi faci rană

înfigi fierul în carne

și-l…