să-mi povestesc visul cu ochii deschişi, să

vă arăt cât sunt de fericit, să vă bucur privirea

cu stropii de ploaie de pe faleza inimii mele, cu

câmpul plin de flori şi cerul albastru, cu acel

muşuroi

(din mijlocul lui)

şi cu furnicile ce aduc

proviziile de iubire în nemărginire. Dar nu. Îmi opresc

pornirea, să rămână doar

un început

fără

sfârşit

când amintirea de ieri a clipei de…

mereu, mă-ntreb cum şi de unde să iau

iubirea. Oare voi ştiţi, v-aţi întâlnit cu ea,

cu dragostea? Eram

singur eu,

singură ea,

singuri amândoi în noaptea prelungă de cursul

tremurului din suflet cu braţele îmbrăţişate-n

sărutul fiorului adânc de linişte. Liniştea aceea

după o noapte animalică, epuizaţi de ritmul sacadat

de bătăi de inimă 

şi

(s)clipiri de…

într-o marţi şi era treisprezece când

am pus pensula jos. Era ultima pată

de roşu de pe “gard”.

Gardul meu.

E alb acum, tot. Aştept loviturile vieţii,

toate. Sunt pregătit. Am lăsat în spate

câteva firimituri din mine.

Momeală?

Nu. Doar că eu am plecat (de acum) 

să mă citesc

pe mine

singur.

Adio eu mie.    

nu ai că nu o să uiţi în nicio viaţă, de

simbolul treptei ce mă aşteaptă după

acest 44 făcut

din toate semnele mute,

să fie egal cu 1.

Eu si Tu. Tu,

sufletul (re)întregit într-un Eu din

lutul modelat

să te afle

în reflexia luminii

din viaţa asta în 2 separat

de aşteptarea unui

tot.    

Această postare a fost ștearsă de cofondatorul da Coza, deoarece autorul a persistat să mențină ca titlu un agramatism! A se vedea comentariile (disputa-de-a-surda) de mai jos.

Nu vreau să se creadă că acest site e cuib de agramatisme!

A respecta regulile gramaticale nu înseamnă „efect de turmă”, așa cum sugerează autorul.

cer două zile

sau doi timpi

sau orice

e legat de doi.

Tu şi eu

într-unul.   

era (deja) plecată la suflet. Trupul

să-l ard acum şi cenuşa să o trimit

în vânt, pe gând să mi-l ajungă

sau (pe el)

să mi-l aduc

în mine

dacă şi mai ales când

îl găsesc. Să fie un tot.

Minte, trup şi mai ales suflet.     

trezesc vorbind cu sufletul

chiar şi atunci când

nu dorm

şi vreau să cred că

el

se odihneşte.

Îl ţin în braţele

somnului meu.      

că mă citeşti încă dinainte de a mă scrie

şi

chiar

şi

atunci

când îmi spuneai

că o să pătrundă ochiul lumii,

eu tăceam (ştiam că e ediţie limitată). Tăceam  

cu acel gust dulce-amar că nu ştiai că lumea mea

eşti tu- sufletul.     

părea că nu mai are timp şi a stat. A stat

din clipa în care cutia poştală îmi ţinea

un aviz. Avizul în care erai tu, să merg  

la poştă şi să ridic coletul. Nici nu ştiu  

cum am ajuns şi te ţineam în braţe. Abia

când

am privit

limbile ceasului

că se mută, mi-am dat seama. Era o carte.

Dar o carte cu o frântură din tine-

sufletul meu în ea.

Aleargă acum timpul ştiind că eşti cu…

dormea pe mine în dimineaţa asta şi eu

nu puteam să mă mişc decât să beau

lacrimile obrajilor curse din ochi

de sete

de soare,

de lumină, să-mi hrănesc lutul

şi să răsară floarea dorului,

să creasca. Poate sufletul plecat

în fâlfâiri de aripi, o va vedea

şi până-n iarna vieţii mele,

se va întoarce.