Cu o teamă vagă

să nu fie acuzat de ignoranţă,

picioarele i se opriseră,

rămăsese nemişcat.

Nu mai stăruia

asupra acestui gând,

îşi lăsase

amprenta asupra lui,

motivul de mirare în tot ce vedea.

Avea tot timpul în faţă…

Ca şi cum

ar fi susţinut în ceaţă,

mergea aproape la întâmplare

cu liniştea ce îl speriase

şi privirea care se pierdea

în întuneric.

Doar

nişte stele sclipitoare

luminau cerul

într-o mişcare confuză.

Avea impresia

că bătea pasul

pe loc…

Cu mâinile pe urechi

fără să se lase distras

de lucrurile ce-l înconjurau

pe o grămadă de pietre

într-un gest teatral,

mintea lucra

ca şi cum s-ar privi cu proprii ochi,

ca şi cum ar fi căutat ceva în el

fără să reuşească

să rostească vreun cuvânt.

Se gândea

să dea aripi la picioare.

Nu mergea mai departe decât…

Tulburat

de nelinişte

cu nările depărtate,

îşi iţea vârfurile sufletului pătat cu violet

de braţele atârnate

când pleoapele i se încreţeau

şi înclinat în faţă,

cu gura deschisă

îşi muşca buzele ochilor

ce păreau să arunce flăcări…

Dându-şi

capul pe spate,

colţurile gurii trăgându-se înapoi într-un zâmbet,

era insensibil la imperfecţiunea

care se ascundea

sub strălucirea hainelor muiate de ploaie.

Mergea cu paşi regulaţi

să usuce lacrimile

cu un aer de şmecher

când timpul era urât

spunându-şi

că imaginaţia

nu se va împiedica

de un detaliu…

Într-o

mişcare regulată

cu multe însuşiri sufleteşti,

cu buzele galbene,

a alungat îndoielile

din mintea tulburată

de mâinile întinse

ca un gest de implorare…

în faţă

nu era decât necunoscutul

şi sprijinit pe mâini,

cu vocea diminuată

de murmurul gunoaielor vieţii

ce se pierdeau în aer

a rămas cu ochii pironiţi în…

Într-o

atitudine

atât de calmă,

îşi trecu mâna

descărnată peste picioare,

cotul

i se sprijinea

de genunchiul îndoit

şi fără să facă vreo mişcare cu capul,

a căzut, parcă, pe gânduri…

zbuciumul

sufletesc, răzbătuse

în câteva cuvinte

sub impresia fricii de viaţă,

vântul le lipea de geamuri

scoţând strigăte…

Sprijinit de masă

se simţea cuprins

de întrebări

se îmbulzeau

în mintea tulburată

de lumina mişcătoare

din iarba plină de rouă

şi de copacii

ce-şi întind ramurile

răsucite şi chinuite

ici şi acolo

de vânturile

ce se zbenguiau în voie

pe marginea drumurilor…

Într-o tăcere mută

din gestul negândit,

dezvelindu-şi

gingiile golite de sânge

spiritul său

se va pierde pe sine

ca-ntr-o piramidă răsturnată

să refacă în propria minte gândurile

dintr-o contopire inefabilă

punctând

cu lumini zburătoare

întunericul nopţii

din mormântul ce devenea

perfect de neted.

Biata alegorie a…

Simţind

mişcarea aerului

în nesfârşitul vârtej

prin jocuri de cuvinte

abia

aruncând o privire

spre amestecul de materie

neînsemnat,

neconsecvent

producând plăcerea ridicolului,

s-a trezit în pragul unei camere oarbe.

Nu era în stare să lege cuvintele…

Cu o voce

întreruptă şi nesigură,

cu sufletul

sângerând pe calvar,

şi ochii

scăldaţi în şuvoaie

de scântei

a ieşit buimăcit

din vântul tot mai mânios

al minţii ce fierbea

să-şi domolească

pornirea…

Într-un

aer foarte nesigur,

a tăcut încurcat

la auzul

bâlbâielilor fără rost

ale memoriei adormite

unde era viaţa

şi

unde era moartea.

Fărâmiţat

în nenumărate forme,

gâlgâia răsturnat

cu picioarele încrucişate

ca doi pari.

Într-o…

bucurie

ce nu părea

să mai aibă un sfârşit,

tăcut

pentru că ştia

că nu are nimic de spus,

liniştit,

a aprins un rug…

Întors spre el însuşi,

nu ştia ce gânduri ascundea…

cu capul atârnând

şi ochii închizându-se

a căzut sfârşit

într-o amorţeală plină de frământ,

chinuit de patimi neîmplinite

din aerul ce bubuia asurzitor

cu un suspin de uşurare

şi-a mişcat buzele

plesnind pe neaşteptate

zgomot

surd,

neîntrerupt.

Ghemuit

în el, liber

să rătăcească

aproape la întâmplare,

continua

să se preumble uluit

cu o jumătate de zâmbet

in chip de cuie

ca nişte pilaştri

groşi de piatră neşlefuită

scăldat

într-o lumină

potolită şi lividă

căutând alinarea în apă…

Împleticindu-se

în mod neobişnuit

cu ochii înfundaţi în orbite,

cu o răsuflare obosită

ce ieşea de pe buzele arse

de pânza de sudoare

care-i îngălbenea fruntea,

cu capul îndreptat cu privirile în sus,

aerul să iasă cu vigoare din piept

întorcând palmele spre lumină…

risipea umbra

nălucii neclintite a trecutului.

Nu înceta

să întrebe întunericul

cufundat pe trei sferturi în umbra

din ultima parte a nopţii

cu tâmplele scobite,

într-un calm deplin

ca-ntr-o alegorie a duratei eterne

pe linia aceea profundă şi continuă…

Viaţa,

cum sufletul se sfâşia

convingător în glas

să-şi exprime

bucuria,

durerea,

dragostea…

Înflăcărat în gest

a străbătut cu pas grăbit

într-un fel încurcat,

flacăra

ce scotea la iveală întunericul

tulburat cu disperarea

să găsească un cuvânt

care apăsa pe ochiul lui

ca două găuri negre

umflându-i obrajii,

lăsându-i răsuflarea

să iasă prin buzele strânse…

Mugete de voci se aud.

Cu chipul încordat de spaimă,

clar în gândire,

căuta să-şi dea seama pe unde merge…

Vorbea tăcând

cu un zâmbet cu aer complice

printr-o intuiţie neaşteptată,

cu sângele

ce îi curgea din toate rănile,

pierdut în divagaţii melancolice

aidoma desfrâului din suflet

când ciclul neîncetat al astrelor

s-a oprit.

Cu un zâmbet subţire

în momentele de totală  lipsă de activitate,

cobora cotiturile muntelui

mai puţin neliniştitoare

şi bătea aerul

cu mişcări dezordonate

de braţe, vărsând saliva albicioasă

din gura strâmbată de şirul rânjit de dinţi.

Era râsul unui om cu mintea tulburată…