și dacă amintirile
îmi sunt din alt secol
pot să le înrămez
în ochiul proaspăt al iernii
să-mi fixez gândurile
pe lungimea luminii
să dansez în barul colorat
de zăpezi viscolite
să înaintez prin troiene
răspândite în câmpii
să scot din inimă țărmul
intrat odată cu timpul
în care am spălat stelele
de luciul aprins al vântului

în brad globurile erau mici

înghesuite în beteala care lega

 timpul de liniștea nopții

înflorea cerul

sub greutatea portocalelor

ce răspândeau miros de răsfăț

mama așeza în el speranțele

niște globuri mari

care se spărgeau ușor

din cioburi ea cârpea vise

fețele lui moș Gerilă îndemnau

la bucurie

o bucurie  sumară ca o ninsoare

de mai

sub pom  cadourile în staniol

așteptau să te uimească

acoperite de muzica lor…

 
pădurile salută în poziție
de drepți solemnitatea
tăietorilor
lăsându-le pe umeri
coroanele bogate
să le orneze nopțile
ca ofrandă a jertfei
lumina se cuibărește
în frunze pe creștetele copacilor

medicul se întoarce acasă
asemeni soldatului de pe front
cu durerea neînsoțită
ce tocește liniștea zilei
cu melancolia zbuciumului
în adâncimea clipelor
bolnavului îi revine rolul
de osândit la bolile lumii
fără tăgada de a tocmi
praznicul necesar toamnei
să-și culeagă roadele
din ape sărate

tatei i-au legat în perfuzii

nacela cu vise

pe care niciodată nu a avut curajul

să le privească în mărime naturală

supus necesității în venele sale

circulau imperios directive pragmatice

ale interdicției de a ieși din etuvă

în flagrant funcționa strada

flămândă de somn

cu capul plecat pe marmura rece

a sondelor ce extrăgeau

pulbere de stele din grâu

sub tibia perforată

uneori circulau dorințele

pe care avea…

copil fiind tata mi-a spus într-o zi

Nihil Sine Deo

nu-l simțeam pe Dumnezeu

bunica spunea seara

Tatăl nostru

era o poezie frumoasă

creșteam cu frica de noapte

ascuns în singurătate

ca într-un țarc luminos

setat pe culorile copilăriei

ziua ploua și mă piteam

sub pod să aștept lumina

într-o zi a tunat puternic

cerul s-a despicat în fulgere

am fugit să mă ascund

 m-am împiedicat de cuvinte

din…

femeia cu lumina în priviri
apreta liniștea din cuvinte
pe pat se odihnea cupa blândă a sânilor
mâna sprijinită pe coapse
sub scaun  copia trupului iese
din fabuloasa rochie șifonată
pieptul îi măsura respirația
așteptarea se fixa pe conturul
iubirii plecate prin ușa toamnei

este mai întins decât norul
mai adânc decât soarele răscolit
în amiază
este ochiul care caută ploaia
inima
ținută în palmă de lacrima
  verii
aici oamenii când plâng adună
praful în pumni să măture cu el văzduhul
să-i știe statornici
în griji și puternici în iubire

sub stejarii înserării
cad ritmice picăturile ploii
ce acoperă numele tău
plâns în noapte
cu strigătele adânci ale memoriei
înghițite în pașii
ce-ți știu chipul
ți-l desenează pe sticlă
să-l poarte în suflet
pe străzi unde lumina se rătăcește
între șoaptele stelelor adormite

păianjenul țese pânza
cu viteza gândului
spânzurat
în lumina dulce a camerei
îngăduitoare mobilității
secundelor atrage neliniștea
gata să suprime
timpul asemeni tăcerii înghite
cuvintele

  Dumnezeu a făcut  
 lumea în șase  zile
  în cea de-a șaptea s-a odihnit

 poetul a strâns lumina  în  cuvinte
a   acoperit cerul  cu inima
  slovele unite le-a împăturit 
 până ce literele au strigat
 în noapte
 ca într-un vis al nașterii
 visele  s-au regăsit
 într-un poem scris pe pleoapele 
  dimineții

ard
 în focul stins de cuvinte
  șapte respirații  
  curg în zăbalele  
  cailor nărăvași sosiți
 în plugul ucigașului timp