îmi eşti prea cumsecade

în zborul ce mă porţi

ca dintre nopţi în fugă

privirea mea-n trezie

tu ştii a fanteziei durere ce cu drag

mă sparge-n mii de şoapte

şi zările mă trag

mai către tine

să-mi treci prin sânge verde

în aburii simţirii

cum rădăcina-n…

îți vorbeam despre trup

și trecutul acela misterios al ruinelor

în care îți adânceai pașii

dar tu zăboveai în scutece de pulberi

pe o palmă de pământ mișcător

recviem

și lespezi de aur așezate pe brațe

recviem

și rănile nu mai sângerează

hai să prelungim iubirea până la rod
încă o viață
din miezul necopt al privirii
să ne deschidem în sâmburi petale

dac-ai fi știut să iubești

nu ți-aș fi lăsat semne de iubire într-un tot

pe care încă nu-l observi

ne-am fi iubit până la sec

și dincolo de el nebunește

fără mirări…

din clipa-n care am căzut

mi-am decupat visele-albastre

închise-n pumni

le-am rupt de cer

şi le-am plimbat prin gând să prindă

căldura soarelui…

lăsaţi-mă să tac

nu-mi dezveliţi rana

durerea-mi aparţine

vrei să intri-n carnea mea

şi te-ntreb

la ce-ţi va folosi această rută deratizantă

pe ce os strâmb te vei prelinge

până-n miezul mărului

am o zestre de început

ca foame turnată-n focul sângelui

un ţipăt rostuit de mâinile trezirii

îi întăreşte circuitul

cineva mi-a spus

că prin iarba îngenuncheatelor cuvinte

în taină ispitită de dorinţă

un capăt de lume îmi sărbătoreşte execuţia

nu doar prin iluzia ce-mi îmbracă orele

te pot slăvi

dar şi pe drumul ce se mişcă pe sub tălpi

când dau să rămân în mine

iar el fuge să te slujească

mi-ar trebui o mie de aripi

să fiu în zborul evadării tale

când fiorii nemărginirii…

oază de aburi pământii

suflul unui păcat

ori al unei iubiri…

nu doar locul în care mă îngropi

ţi-e cunoscut

dar şi moartea…

adu-mi aproape cerul

când ploi de şoapte-n clipe

s-au împletit să-mi fie

tristeţii adăpost

să-ţi ştiu gândirea care

mi-adulmecă prezenţa

şi lasă urme puse o…

pe mâinile stângace căderea se dilată

ia forma temeliei dintre nisipuri sparte

alunecă-n călcâie făcându-se…

la astă oră uite e toamnă şi mi-e teamă

că-mi plouă ruginiu în melancolic miez

acele anotimpuri ce să visez mă…

m-au legat ploile-n lanţuri

deşi ochi-mi se usucă

nu mai sunt…

în meşteşugul tainei plămadă

de infinituri însetată câmpie

strivindu-mi crucea în paşii umbrei…

când timpul îşi curge prezenţa

în fiecare gând

iar visul adie ca un răcnet lovit de ninsori…

îmi plimb şoaptele aducătoare de ploi

pe strada cu forma chipului tău

înnoptez în siguranţa pasului…

matur e şi mâlul deşi neînvins

de pasul greu

înfipt cu îngânfarea de-al înfunta…