Din gol în gol îmi dau drumul...

Undeva trebuie să fie loc şi pentru căderile mele,

Dar caut totuşi să miroase a cer acolo

Şi toate gusturile să semene cu muzica ta -

Parcă tu nu ştii că-mi este dor

Să mă hrănesc cu tine...

Până la urmă, sunetele sunt şi ele nişte cărţi ale unui zeu,

Cu titluri, cotoare, gânduri şi corzi,

Scrijelite de o altă fiinţă mai lividă ca mine,

Care stă seara cu un caiet…

Într-o zi am să mă duc în mine

Şi-o să mă ofer tuturor sufletelor tale -

Ce piept încâlcit ai pe dinăuntru!

Voi sta cu inima goală în pragul gândului tău -

Sper să fie întuneric acolo şi muzică surdă şi cerneală multă.

Cu stiloul îmi tot trimit iubirea dintr-o lume într-alta,

Ca şi cum nu tot pe tine te-aş rescrie.

Aşa mă remontez eu

După ce am lăsat să-mi crească lei poetici în suflet.

Cu ce să-i…

Da, mă iau întruna de tine!

Şi ce-i cu asta?

Îmi izbesc tâmplele de golul tău după bunul plac,

Numai, aşa, ca să aud cum cântă.



Ce putred e aici! Ai lăsat cumva iubirea să intre

Fără să se descalţe la uşa pieptului?

Ai grijă! Dragostea vine, dar nu din generozitate,

Ci dintr-o plictiseală agonică.



Ahaaa, de aia ţi se opreşte ţie zâmbetul ăla tâmp pe buze:

Te-ai…

Suflete, îţi spun, m-aş arunca din inimă chiar acum!

Unde pot să mai cad?

Şi cine-a zis că-n gol căderea te mai doare?

Până la urmă, viu fiind, şi tot ajungi cu minţile sfărâmate

Pe trotuar, de parc-ai fi poetul străzilor

Cu mizantropi la teatru...



Ştii ce cred eu? În sinuciderea asta cabotină,

Umbra face toată treaba:

Se izbeşte frumos de ciment

Şi ne lasă ursuză trupurile…

Oare ar fi trebuit să ne vârâm mânecile

Până la ultima picătură de inimă?

Cică putem vâsli prin tot haosul de suflet

Fără barcă.



În dragoste sigur nu ai unde să te îneci -

Se spune că braţele celuilalt te salvează

Cât ai strânge din pleoapă,

Iar pe buze aerul va respira puţin îndrăgostit.

Gata, nu ne mai răzgândim,

Facem şi această imersiune,

Ca şi cum ne-am ascunde …

Iată-mă din nou stând de vorbă cu ceaiurile artistice!

Ştiai că eu încă le mai spun versuri?

Da, ceaiurile sunt foarte receptive la poezii

Dacă ştii să-ţi reverşi sufletul în filosofii

Şi dacă, bineînţeles, sărăcia cuvintelor nu este sporită

De luxul ceştilor,

Pe care adesea le confundăm cu zorzoanele inimii.



Bine, fie, recunosc: le-am povestit până şi copacilor

Că, uneori, spiritul meu moare a…

După cum te mişti, eu ştiu că nu te am.

E-o disonanţă-n graţia majoră

Şi cad jertfă ca Verlain pe arsul ram

În părul tău găsind o auroră…

Da, dar nici îngerii n-or să ezite,

Căci corpul meu va naşte-o rugăciune,

Cu flori de sânge pur nedefinite

Să-mi cânţi amorul pentru goliciune.



 Ah, să nu speri să mai iubesc coşmarul

Când noaptea se va frânge într-o ură,

Căci…