adun cenușa din vitrina lumii intru trei ruguri construiesc o punte

mă respiră catatonică  iertare și-o iubire oarbă

somnul îmi cangrenează rana curată  de-a fi  suflu peste mormite îmi caut chipul ne-ncătușat de vreme

să Te pot primi sparg dinlăuntru pereții locuirii mele zi după zi

îmi spun  sunt în toate bulboanele ce mă leagă de porți de genuni și de astre  

să port  pupila de sărbătoare…

să experimentezi finitul  eşti pe cruce

furtuni într-un pahar cu apă atâtea griji  grea lespede  pe noi apasă

fulg de stele sub degetele adunate-n mudră

o pasăre măiastră cu rugurile aprinse-n zboruri desenează sub limba sorții

portative

un boţ de humă port a.d.n.- uri  de lumină în unghie de spațiu las urma mea de…

* Lui Ovidiu Berinde – alfabet de vulturi *

orice dar nu întreba

în geană de trezie nu există granițe și cerberi care să sfâșie

grumazul prea bine știe atingerea sabiei

aveam trup doamne dar nu eram încă om cioburi din mine

sângerau amarnic sub șaua destinului

prea multe potențe înnodau cărări stranii 

eram să fiu multe cărei pupile…

* Lui Adrian Păpăruz *

ceasul de dinainte preatârziul erorii a sfâșiat copilul

încă desena șotronul iluziei bulevardul jocului magic părea mai sigur ca o respirație

cât de repede termina războaiele de tatuat stelele din inimă de trimis în misiuni intergalactice

epiderma așteptării era suprasaturată de explozii dar râsul lui dezlipea ușor…

* Lui Nicolae Sărătean *

gânduri calde

pulsații coapte ca mirodenii în pâinea de împărtășanie a zilei  

înspre miezul bucuriei vâslesc să m-ajung recifurile tainei trimit ecouri sidefate

ancorele mi-au căzut dintre atrii

au vrut să asculte cum bate inima lui Dumnezeu sorburile au cântat  

până au topit tăcerea

în creuzetul…

ține sub deget de ascultare butonul apocalipsei

șotronul puterii se joacă pe scheletele noastre flămânde

din țara candorii în cască îmi șoptești apăsat

nu-i vinovat

zadarnic lacrimă înjunghiată  rup orizontul în două ca respirație

tu aprinzi candelă în altare străine și te minți că  

trepăduși cu  pădurile-n spinare au dizlocat geana pământului din vocala…

POVESTEA POVEȘTILOR CARE NE SCRIE 

 * la o șuetă cu gnomi rebeli și I. L. *

de când m-ai născut părinte

tălpile mele au murdărit nisip înainte

de-a răsturna clepsidre în vene

a spart

încheietura gândurilor

inorog sălbăticit în hățișuri de poveste

nu mai găsește cărarea…