ești liniștea din cuib
de ace
ai pas hoinar
și nu mai știu
dacă-mi strecori în suflet
pace
ori în zadar
un vânt pustiu
îmi troienește lângă tine
tot ce am strâns
de prin ogoare
în seara asta verde-i luna
și se răsfață-n
depărtare...

m-ai legat la ochi să ghicesc tranșeele dragostei

(oare există întuneric pentru așa ceva?)

am găsit repede colțul  în care soarele își despărțea razele secetoase

de restul holdelor

câte mănunchiuri sunt ale mele? câte? câte?

dar vocea mi s-a lipit de zid

și s-a cutremurat lumina…

lângă mine un soldat de zăpadă rătăcit printre bețe de chibrituri

desparte batalionul icoanelor cu fluturi

odată reprezenta forfota…

E ceață  la fereastră și parcă a-mpânzit

Tot cerul meu de astăzi. Furtuna s-a trezit.

Și-ar fi adus aminte cum că demult, pe mare,

Cu valuri uriașe ar fi făcut prinsoare,

Că va pândi corăbii pornite de cu zori

Să plimbe înspre mâine un continent de flori

Și le va smulge crezul. Așa îi e menirea,

Să-nchidă iute ochii, când vede fericirea.

Am fost și eu de față. Purta chip troienit,

O inimă albastră și alta de…

noaptea asta mă strânge are clești de oțel

îmi aruncă somnul departe atinge marea

nisipul își caută țărmul pe care l-am sfințit toată vara

tu mă privești sec eu zăresc rechinii acestui timp

fac punte între mine și tine

undeva e o piatră albastră

acolo am dansat prima oară cu pescărușii

înot prin zăpezi aproape că mă înghit

focul de azi e aprins în gura unui lup

ar putea fi casa noastră pitică și luminoasă

cu mere…

vom învăța iubirea să ne adune cerul și pământul

într-un leagăn

să adormim unul în brațele celuilalt

ca doi miri niciodată cununați

mereu în trupul timpului

cu suflet de lup hăituit

să ne despărțim cum se desparte stejarul de ghindă

printr-o reverență de toamnă



eu voi scrijeli cu brațele mele înălțimile

tu vei înveli adâncurile cu flori de măr

în ele se vor fi întors fructele necoapte ale dragostei…

Cu vocea de noapte, un gând mă întreabă:

De ce rătăcești pe nisip mișcător?

Curând va veni iar refluxul, și-n grabă

Ne-om pierde ca oastea rănită-n picior.

Eu mâna ți-oi strânge, oricât de departe

Ne-o duce torentul. Aud că prin lume,

O pasăre cântă cu sunete sparte.

Și-mi pare că astăzi ne strigă pe nume!

Să-mi lași cerul nostru, să-l duci la răscruce,

Acolo sunt zboruri cum nu s-au văzut,

Cinci visuri…