fiindcă era cod roșu

poștașul mi-a lăsat o scrisoare

sub o lespede

de unde să știe el

ca toată dragostea noastră

s-a dus pe apa sâmbetei

și niciun cuvânt n-a mai rămas 

la locul lui



a doua zi 

a dat soarele prin toate vitregiile

zadarnic

amândoi respiram cu piatra pe suflet

și nu…

unde o fi văzut păpădii dansând după cântecul vântului

când ele mor ca niște fulgi jumuliți

de o vulpe 

și piticii aceia abia scoși din buzunar

care s-au apucat să ducă muntele în spate să-l așeze în alt loc

să se vadă metropole hoinărind prin inima sa

ce naiba

înțeleg mai apar fel de fel de năluciri

asta destul de…

încă mai păstrez cartea aceea de povești

în care

un ciobănaș s-a întins după o floare-de-colț

și a pierit

cu mireasma în suflet

multă vreme l-am plâns

apoi i-am făcut mormânt lângă ape

de atunci

în fiecare noapte o căprioară vine și paște

în mijlocul

unui câmp cu maci

n-am putut s-o alung niciodată

poate de teamă să nu-i strivească

ori să rămână cu vreunul

pe inimă

dar știu că se…

mă privea din capătul scărilor

hai zice

grăbește-te

astăzi semeni cu o lebădă somnoroasă

e timpul să mai dereticăm prin suflet

mâine cine știe pe unde mă mai încurc

am o groază de treburi

habar n-ai cum e să întinzi o punte peste ocean

ori să mături frunzele din păduri

firele în care păsări de rouă și-au agățat zborul

trebuie să le eliberez de liane

așa e corect

nu pot să-mi umplu buzunarele cu…

lumea noastră nu mai încape de mult într-o coajă de ghindă

când se face frig știm cum e să trăiești în scorburi

cu flori la ferestre

bine că nu trec uragane cu sacii în spate

ne-ar fi prea greu să coasem toate așteptările lor

așa încât niciunul să nu tremure de teama

că s-ar trezi pe un umăr străin



dar cine…

când am promis că vom sculpta pe inima munților era deja noapte

cineva aprinsese focul de-acum ardea mocnit

dar știam cum se construiește o colibă

din frunze de stejar și cremene

aveam și un izvor care trecuse prin incendii putea să ne povestească

de câte ori au venit căprioarele să-și îmblânzească puii

într-un susur

ori cum au adormit într-o ghindă

și s-au trezit înainte de călătoria noastră

am devenit alpiniști…

liniștea s-a rezemat de apus
de când poartă cămașa ta 
nu-i mai intri în voie
se răsfață ca o balerină
în miezul muzicii
uneori îmi strânge mâna

alteori îmi scutură flori de măr
pe umăr
dar astăzi repetă de zor
ultimul refren
în care am crezut amândoi