Privește, mamă, iarna stă să plece,

Și-a pregătit privirea cea mai rece,

S-o dezlegăm, în taină, de păcate

Și s-o trimitem undeva departe,

Să-i dăm și hrană, și bocanci de seară,

Iar noi s-aprindem foc de primăvară.

De-o fi să bată vântu-n miezul nopții

Să-l încuiem în stupi să-l fure hoții,

Și să așeze-n lumea ta străină,

O casă zugrăvită cu lumină,

Acolo să-nnoptăm la ceas de rugă,

Iar timpul să…

(fratelui meu Constantin Mihai, de ziua lui)

fiecare clipă e o grădină

un izvor îi sărută culorile

recunoaște voronețul în setea de toată ziua

sfințește umbre

așază gânduri pe tabla de șah

regină e ziua de mâine

ai invitat la ospăț călători

păsările văzduhului și nucul din copilărie

au ajuns primii

așa ai aflat că lumea ta e o pâine

pentru care ai putea ara

ogoare necunoscute

În prag stătea măicuţa aşteptând,

La ochi cu mâna streaşină, oftând,

Ne-nţelegând de ce copiii ei, toţi trei

Plecaţi de mult, nu vin de ziua ei.



Târziu după amiază, în amurg,

Simţea mai greu durerile cum curg;

Şi, precum brazda sub un val de nea,

Pe suflet o povară apăsa.



Mi-e tot mai greu, încet măicuţa-şi zise,

Dar nu cumva sunt uşile închise

Să nu poată intra copiii mei?

Şi-i revăzu, în…