muzica e acel spațiu în care încap toate tristețile și tot mai e loc de o vioară

straniu cum m-ai abandonat în arcușul ei și speri să mai cânte 

cu o voce venită din pustiu nu poți umple o inimă chiar dacă doare

drumul mă traversează precum o cale ferată prin lanul de maci

nu am nevoie de timp el este în afara mea 

mă privește îngăduitor cum ridic bariere 

acum că aștepti un semn să treci prin mine să mai bați un cui în dorință

te-ai gândit la…

trag după mine tristețea ca pe o jucărie stricată

zornăind în timpanul durerii

pleoapele se deschid involuntar

lăcrimând absența capătă acuratețe

până la detaliu aș putea să te sting în scrumul zilei

să te întorc ca pe o foaie de tutun

rulându-ți inima pe margini

aș fi cel mai înrăit fumător

noaptea târziu te-aș scoate din respirațiile mele

doar ca să te inspir iar.

26 mai 2014

nu 

n-am să zăbovesc prea mult în tina cuvântului

anotimpuri mă cheamă 

să le descalț de umbre

te caut printre atâtea siluete adâncite în miazănoapte

ai fi zis că iubirea nu duce cu sine pulsul

în albia amintirii

totuși în mâna care se strecoară caldă

pe umerii poeziei

Dumnezeu a așezat o viață în plus

pentru fiecare ceas fără tine.

13 mai 2014

clipa ca o nucă seacă lovește în pereții inimii mele

înăuntru o cămară aidoma unui beci cu vinuri rare

din care șiroieste uneori un sânge limpede

cât să astupe privirea în dopul zilei

de-o parte trecutul se preface în apă 

miriștile copilăriei se întind nestingherite

chiar și dorul își culcă urechea la pământ

să cuprindă poveștile

să le sădească în limba cerului

vezi ici-colo semințe de melancolie

cum au prins rădăcini în…