zăpada înghite cioburi de lumina spartă

oasele zilei se frâng

sub povara unei ierni

pe care o alungăm răzvrătiți



din cutiuța muzicală a balerinei

scoatem încă o poveste

o prindem de noi și de marginea ferestrei

unde fluturii au fost crucificați

pe rând



în ascunzișul cuvintelor le-am păstrat zborul -

miraj pentru căderile când singurătatea

ne e singura haină…

pe chipul unei zăpezi necunoscute



se schimbă vremurile, spui

eu rămân aceeași, adaug



sub cascada nesfârșită

de săruturi

mii de fluturi în tâmpla ce așteaptă

mâna care știe cum se alintă gândul



nu mă tem de necunoscut

nici de gurile care aruncă în van cuvinte plumbuite

din griul azvârlit îmi țes pânze pentru poemele

unde voi înflori

când albul iernii se va stinge

încet sub suflarea unui verde

pe…

ci umplutura cuvintelor
aruncate
viața nu bate filmul
caii rămân fără aripi
jăraticul se stinge
din cenușă nu mai renaști
phoenix e doar o închipuire
pentru a scăpa de teama pieirii
pe marginea realității mergem fără bară
echilibrul e doar un simplu cuvânt în dicționar
de ger, mâinile noastre
nu mai găsesc fila

din acest nimeni
a înflorit o iarnă
mai albă decât pescărușii tăi
alungați în buza unei mări surde și reci

când absențele scriu hrisoave
istoria tremură
când zăpezile înmuguresc
eu tac a vremelnicie
și nu uit că-n gura pământului
vom încăpea la rând
ca într-un cuptor azimele
într-o zi de sărbătoare

m-au împins cu putere
credeau că o să mă arunc în prăpastie
nu știau cât de adâncă e inima ta
într-un colț mi-am aruncat plasele
peștii mei îndestulau gura
flămândă a sângelui
ce-mi turna încă un pahar de vin
eu - ostenitul serilor tale
așteptându-mi osânda...

M-ai născocit lumină în graiul unei seri -

O stea tremurătoare ce-și limpezea căderea,

Eu adunasem ploaia, tu descifrai tăceri

Și-n piatra zămislirii mi se-adâncea durerea.

Pământul mă primise în ziua cea dintâi -

Cuvânt care sporește, în miez de zi, iubirea,

Prigoana se oprise, iar tu la căpătâi

Îmi sângerai o floare, îmi stinghereai albirea.

Mă-nvrednicise timpul să mai rămân în lut,

Sub iernile cu…

Cu mâini de ger mă-mbrățișa iar zarea,

Falangele de nori pocneau în vânt

Articulând furtuni, sporind chemarea

Dezlănțuirii mele în cuvânt.

Cu ochiul stins mă-ncumetam sub semne

Să strâng tăcerile-ntr-un loc ferit,

Aveau să mă rănească și, pesemne,

Le coboram cu grijă-n răsărit.

Spoream culori, mă cufundam în astre,

Eram petala unei albe flori -

Un borangic sub fulgere sihastre,

Un fluture…

Ne întrebăm mereu de ce tăcerea

E talismanul nopților curbate,

Ne suprimăm în ploi acum durerea

Și ne-adâncim în marea ce se zbate.

Să te cunosc, aș întreba oriunde

Aș strânge-n mine loc și căutare

Când zările ne vor pieri sub unde,

Să nu mai fie semne de-ntrebare.

Să nu ni se desprindă-n zări cocorii,

Zăpezile să nu ne-mbrace cântul

Când printre amintiri se lasă norii,

Noi…

Să te-nvrăjbești cu somnul, să te ridici din mine -

Un răsărit ce doare la margine de zări,

Să te încumeți iarăși să îmi trimiți lumine,

Ca să-nfloresc și-n iarna cu sute de plecări.

Să nu mă-nghețe timpul; flămândă iar, secunda

Să nu se mai încarce cu-al vieții mele mers

Și-n fluviul care curge, neobosită, unda

S-aline în tăcere neînțelesu-mi vers.

Să descifrezi în treceri aceeași frumusețe

Pe…

Închisă-n clipă, zăvorând trecutul,

Am aruncat un zâmbet pe o frunză

În iarnă, frigul îmi arsese scutul,

Iar cerul, ochiului îmi fuse pânză.

Rămasă-n tine, așteptam o boare,

Din sfârcul dimineții - lapte-ceață,

Să mă hrănesc c-o altă-nsingurare

Și să mi-ajungă mult... cât pentr-o viață.

Dospită-n noapte, căutam limanul

Dorințelor de tine însetate

Și mă hrăneam c-un cântec din…

Pontificat de lună, un aer mă-mpresoară

Coroana-i aurie se umple azi de nori,

Apoi cu măiestrie în lume se coboară

Să-ncarce de lumină pe triștii trecători.

Pe lespedea cetății prea multe lacrimi stinse,

Atâta suferință din ochi încremeniți

Credințele surpate se lasă-n pace ninse,

Copacii re-nvierii sunt iar înmuguriți.

Când rădăcina vremii va odihni secunda,

Îți voi cuprinde-n brațe chiar…

Arpegii arcuite încununează note,

Solfegiem tristețea și ne-ndârjim chemarea

Ca nu cumva din umbre să mai apară flote,

În marea de-ncercare să ni se-nece zarea.

Ne scriem pe arcușuri, 'nainte de plecare,

Din fiecare faptă o altă contopire...

Eu te-am adus în mine, tu te-ai topit în sare

Și-n valul ce se sparge – o albă risipire.

Ne fremătase vântul prin crengile de viață,

Luasem primăvara cu noi chiar pe…

Se scutură pe câmpuri, azi, cenușa

Am ars ca tine, omule de lut,

Deși-nchisesem dinspre soare ușa –

Să nu mi se zărească trupul slut.



Eram un semn, o floare împietrită,

O slovă aruncată pe un rând,

Neînflorita nopților, cernită,

În orga ploilor, mereu, plângând.



Mă luminase cântul stivuirii

Și înflorisem în al serii nai

Purtând pe…