decembrie pleacă şi duce cu sine

dantele ţesute cu fir argintiu

miresme ascunse în dulci cătăline

și-un vag sentiment de apus şi târziu

privesc prin fereastra brodată de ger

pe nori cum caleştile vântului suie

îmi ești o părere pierdută-n eter

ca negura morții ce-apare și nu e

cu paşi ce mă poartă mereu spre trecut

sărutul tău cald mă atinge pe frunte

iar eu mă întreb ce-aș avea de…

Cărarea noastră scânteiază, sub al zăpezii lampadar –

E tot mai trist să văd cum pașii ni se-ntâlnesc atât de rar.

Își jeluiește vântul soarta, peste drumeagul necălcat –

E inutil să-mi fac iluzii, când pașii ni s-au depărtat.

Plutesc în ceață umbre albe, precum fantasme în pustiu –

E tot mai greu să cred că pașii s-or regăsi într-un târziu.

Vin nori cu ciuturile pline, peste nămeți s-aștearnă ploi –

E în zadar…

S-a înserat devreme și-i zăpadă,

Peronu-i rece, gara amorțită;

El strânge-n pumn batista dăruită...

Ar vrea măcar o dată s-o mai vadă!

Și au pornit pe linii paralele.

Ceasornicul cu limbile-n tăgadă

S-a tulburat de lacrimile grele.

Un gând lăsat în urmă. Viața fadă.

Un șuierat funest... Degringoladă.

Omătul sângerează pe sub stele!

.

.

         …

Dragi poeți,

Am adus o modificare Regulamentului site-ului cu privire la postarea poeziilor (doar a poeziilor) și am să explic pe larg motivul pentru care am făcut acest lucru. Pe pagina principală a site-ului, pagina de gardă,…

țara îmi face cărare

vrea să mă vadă iar

anii mei au rămas

în pragul casei bătrâneşti

în pereţi şi-n vetre

agăţată de firele lumii

mă dor paşii de-atâta umblat

buzunarul sufletului

duce o grea povară

mă scotocesc prin sânge

şi aflu dorul

fericirea mi-a rămas acasă

biet lerui-ler

străbunii mă cheamă

din rame vechi

copil mereu în drumul spre…

o lacrimă cerească

luceşte printre gene

şi prin cămări ascunse

din nou se face iarnă

frunzişuri putrezite

încă miros a verde

iar fluturi albi şi roşii

se mistuie-n tăcere

ca fulgii ninşi în palmă

lumina îngheţată

alunecă alene

prin plete fulguite

şi tot mai argintate

apăsător mă doare

întinderea cea albă

şi-n suflet îmi coboară

în picuri de-amintire

iubiri…

să nu mori

mă ruga mama lăcrimând când mă punea la sânu-i

spălat în Iordan

să nu mori

mă ruga mama lăcrimând când mă-nfăşa în gluga

aspră de oier a bunicului

să nu mori

mă ruga mama lăcrimând când mă legăna-n copaia

în care au crescut jumătate dintre-ai mei

să nu mori

să nu mori

râzând

am jucat zaruri mârşave cu şişul ascuns în carâmbul

cizmei cu talpa din piele de zimbru

la a…

dacă nu te-aș iubi

lumina s-ar tulbura

încercând să străpungă vitraliile tristeții

culorile ar îngheța

iar viața n-ar fi decât un contur străveziu

din tabloul în care trăiești

dacă nu m-ai iubi

literele și-ar destrăma albastrul

cuvintele ar face riduri

s-ar îmbrăca în umbre

și eu aș muri implacabil și anonim

pe dinăuntru

dar ne iubim...

– bieți căutători de fericire…

armură de iarnă

peste încă o zi

ermetic puls de dor zbătându-se

spre tine

dimineaţa reverberează tăceri

graţioase

plecăciuni din tremurul plopilor

subţiindu-şi cămaşa

văzduhul îşi ninge singurătatea

în mijlocul inimii

castanii saltă din umeri a neputinţă

o linişte albă îmbracă oraşul

într-o lume amorţită

în care greierii nu mai cântă

și unde…

solitar
dar solidar cu solitarii
pe căi nesigure-mi port
paşii aşa cum pe un diapozitiv şters
privirile
caută
căile bătătorite
ce se ascund
în negativul voalat

Privind în urmă

aruncăm poduri spre iad –

ireductibile regrete!

Cel mai îngrozitor e faptul că

nu i-am putut ierta pe părinţi

că îmbătrâneau

sau că îmbătrâneau prea lent, ca o

toamnă rece, umedă,

prelungă, agonizantă, asurzitoare

şi-acum n-au decenţa de a fi printre noi

pentru o îmbrăţişare târzie...

Dar astăzi?

Printre altele, zâmbind,

l-am ajutat pe nostimul beţiv

să treacă strada la…

Nu m-am vindecat de

sedentarism.

Sunt ca un cui ruginit

care mai ţine o scândură

în gardul dărăpănat.

Hei, salut vecine!...

Mda... nu-mi răspunde

el apără

eu apăr

unul să nu intre

altul să nu iasă

prostia în/din om.

vin

Învăţătorule

vin la nunta din Canaan

vin vin să faci

din apă

de-or rămânea

din nou nuntaşii fără vin

de-oi cădea sub masă

tot Te voi recunoaşte

drept Uns –

nu-s dintre cei

ce

doar la picioarele-Ţi

pironite

Ţi se-nchină

vin

vin în Canaan ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile…

Să te urci într-un pisc înalt

Într-o toamnă monotonă

Cu condiţia să fie dimineaţă

Şi ceaţă

Ceaţă peste satele româneşti înşirate pe văi

–  Ceaţă ca o milă blândă, lăptoasă, fără colţuri

Dar şerpuitoare, aşa, ca văile –

Şi de acolo de sus să priveşti viaţa

– Uliţele, casele, paturile – 

Vei vedea că acolo jos se trăieşte

Se iubeşte

Se moare.

Ca un Dumnezeu, acolo sus, te poţi bucura

De…

îmi vorbești despre absurditatea războiului

și cât de groaznic e să mori inutil

orice îmi spui pentru mine e breaking news

aproape de iarnă

mereu mă trezesc cu teama că

până mâine am putea muri și n-ai să știi tainele

pe care le ascund

între o zi și alta nu e decât pauza de somn

uneori nu pot să adorm

carnea fremătând sub piele

mulțimi de iepuri se pitesc lângă inimă

se înghesuie unii în…

Înnobilat mi-e blazonul

ce-l las în paragină!

Acceptate sau nu,

din ceţuri în disipare,

ştiute-s doar de tristeţi

cicatricele de pe trupu-mi.

Genunchiul julit,

palmele rănite,

găvanul din tâmpla dreaptă,

obrazul desfigurat

– hrană pentru viermi ori cenuşă –,

de care tu râzi,

sunt dovezi c-am avut înfrângeri –

monede cu care mi-am plătit victoriile!

poemele mele sunt întotdeauna despre tine

chiar şi cele în care mă prefac că scriu despre oameni

rămân lipită de această dragoste

precum un sâmbure de fructul încă necopt

mă pierd de bunăvoie printre secundele

acestei zile de toamnă

în care se-ntunecă devreme

terasele se închid mai repede

iar eu te pot iubi cu o oră mai mult

poemele mele sunt întotdeauna despre tine

nu uita să plângi când…

senin

ca pe un capitol de carte

foşnind a reni

ce migrează spre sud

prin taigaua – osuar stelar

aş da timpul înapoi

fulgerătoare fost-a clipa când

precum Thetis

– îmbrăţişându-mă întâia oară –

în râul Styx

m-ai scăldat

narcotizaţi

am uitat

un afurisit de călcâi

în secunda ce tocmai trecuse

prin văl de auroră neagră

– ren stingher –

aş putea…

îmi plac femeile

cu cicatrici pe suflet

în ele sângerează neuitarea

durutelor dureri

şi rana celor nedurute

mereu acolo

pentru a le aduce aminte

cât sunt de fragile

cât sunt de puternice

sunt chiar frumoase femeile

cu cicatrici pe suflet

doar ele pot strânge

cioburi de univers pierdut

fără să se taie

şi fără să se oglindească

în ce a…