În noaptea asta alb voievodală,

La fel cum toate sunt atunci când pleci,

Mă simt, iubite, ca o castelană

Închisă-ntre pereți cu umbre reci.

În patul alb, cu nebunii de-o vară

Mai simt și-acum mirosul tău intens.

Plâng nostalgii pe strune de vioară

Și spun povestea ultimului vers.

Pe umăr mi-a rămas o sărutare

O simt și-acuma - fald de catifea.

Păstrează urma buzelor fugare

Lăsate sacru peste pielea…

Noi doi, pe scena vieții cu  orchestrații grele,

Rămânem două doruri, atât, nimic mai mult,

Cântând aceleași arii pe note paralele,

Și fredonând dorințe din vremuri de demult.

Ne căutăm pe margini de strâmte emisfere,

Pe-o țandără de lume – e lumea ta?, a mea? –

Rătăcitori banali, înfiorați de stele...

Să vii să-mi pui pe deget suavă prima stea!

Ne frământăm tăcerea în murmure duale

Cuvintele s-ajungă la mine…

Doi solitari pe țărmul mării

Ne transformam în demiurgi

Țineam în palme forma zării,

Luând culoarea unei rugi.

Pe trupurile răscolite 

De faldul unor adieri

Pictam icoane-nvăluite

În veșnicia altor veri.

Te prefăceai că vii din soare,

Tu, Adam gol, eu, Eva ta.

Să te dezleg de așteptare,

Și să te-ascund în umbra mea.

Din ne-nțelesele mistere

Luai fărâmă de tumult,

Și-o…

De-atâta alb mi-e sufletul albastru,

Balet marin pe-o margine de zare     

În care eu sunt gheață, tu ești astru

Cu scăpărări de foc ivit din mare.

Deasupra eu cu plete de ninsoare,

Tu dedesubt cu unde de topaz,

Ne-nlănțuim în dansuri trecătoare

Și ne-amăgim cu ultimul extaz.

Pe-un portativ cu note efemere,

Pe care le cunoaștem numai noi

Ne risipim în două emisfere    

Și-apoi ne strângem…