O inimă

din care cresc tornade,

vuiet

de tren dezlănţuit pe şine

fără mecanic

şi gri, mult gri, un continent de gri

prin care defilează, hoarde, adolescenţi

buimaci,

abia ieşiţi dintr-un război civil

calcă apăsat

fachiri moderni, indiferenţi

la rănile din talpă

alunecă graţios printre cuţite

fără să le pese că timpul

e-o spargere continuă de ceasuri

cu cadrane de…

Dimineţi de cenuşă

ceaţa

se strecoară şerpeşte,

într-o tăcere de cuţit

înfipt până-n plăsele

cade

o ploaie fină, îngreunată

de memoria atâtor ruguri

pe care-au ars de-a valma

astronomi şi vrăjitoare.

Sub nuc,

bătrânul şi câinele

marea

a murit

odată cu Hemingway.

Oraşul

îşi inchide uşa către verde

vuieşte ca un tren

dezlănţuit pe…

Picioarele, croite special

pentru galop

scot scântei

din scântei, incendii

părul, o coamă-n care noaptea

agaţă stele bete

de dans şi cântec,

vârtejuri,

roiuri

de universuri noi,

naştere continuă

într-o mână, centaurul închide

soarele şi luna

în cealaltă,

o clepsidră

în piept, străfulgeră

stoluri de păsări

cu aripi largi, cât…

pe care stau, alcătuit din aceiaşi atomi care compun pădurea

şi privesc, până când privirea

încrâncenată reuşeşte

să taie încă o fereastră în perete,

două, pentru aviditatea nepotolită a

ochilor

să pătrundă lumina, chiar confuză

ca aurul neseparat încă de filon, lumina pe care

o lacrimă,

o singură lacrimă

omenească

o va spala dumnezeieşte,

va face transparentă,

îi va da gustul acela numai al…

e cel care

învaţă să înoate de unul singur

în apele tăcerii, mişcându-şi alene

braţele - vrejuri de viţă uscate -

către un ţărm

rămas în spate, un spate greu

ca o galeată goală

-golul atârnă cel mai greu-

Bătrân

e cel care

bea un strop de vin

să-şi încalzească sângele,

sperând

să-l audă cum curge, să-şi amintească

de vărsarea

fluviilor în…

Prin minte

trec peisaje, chipuri

-vechi picturi, straturi

de praf peste culori –

omul stă cuminte

în celulă

la adăpost, căci astăzi

a vorbi

este deja un fel de moarte

anticipată

a gândi, o rană supurând

zăpezi murdare i s-au strâns

în păr şi praf, munţi de praf

pe tălpi şi cărţi

în cadrul uşii, Eccleziastul, însoţit de un ciopor

de umbre vinete

cu zâmbet rău

îi aduc…

Întinde mâna

culege-mi sângele

cum culegi grâul

împrăştie-l

la răsărit şi la apus

să se înalţe, să coboare

cum respiră valul

să înveţe

desfăşurarea în fuioare de lumină

să coboare-n maci

şi să surâdă

în surâs,

cunoaşterea-i deplină

lasă-l să curgă

liber pe cărări,

vin de viaţă

pentru păsări, cuvinte şi culori

privind la soare, poate va orbi

ei şi?

n-o…

Nu moare cel

cu pieptul deschis înspre vânt,

din al cărui pumn încleştat

ţâşneşte o lance,

cel pentru care va exista oricând

măcar o moară de vânt

cu 1000 de capete

nu moare, acesta

îşi strânge tâmplele în palme

până le face izvor

pentru el,

piatra înfloreşte,

copacul şi pasărea

cântă la fel,

planetele

sunt fructe comestibile,

“frumoase la…

Mântuitoare, poezia

                       in memoriam, Ştefan Afrimescu

Marea e la locul ei

valul, sarea, depărtarea

tac

şi aşteaptă

ce, pe cine?

reversul plecării

nu e întotdeauna întoarcerea

viaţa

e un drum cu sens unic

valul

cutreieră deja printr-un alt sânge,

poate albastru, sânge de poet

însetat şi flămând

de planete,

de pietre,

de gol şi de plin,

de…

Cafeaua de dimineaţă

Ne bem cafeaua, încă, împreună

prin ochii tăi trec zdrenţe ceţurile nopţii

zâmbeşti… şi cerul începe să coboare

încet, să nu ne sperie…

e-acelaşi cer, sau altul?

La acest ţărm al mesei, eu mă gândesc

la mâine, un “mâine” îndurerat, ca o poveste

de Christian Andersen

vorbim… cuvintele sunt pietre, îngreunate

de prea mult “ieri”, de spaime şi regrete;

eu mă…

să spui: “lumea e frumoasă”, chiar dacă n-ai văzut-o;

cum ar putea, un dar, să fie altfel?

să spui: “iubirea e tristă”, chiar dacă n-ai cunoscut-o;

cum ar putea fi altfel, când tristeţea

este podoaba ei cea mai de preţ?

să spui: “viaţa e scurtă”, chiar dacă n-ai cum s-o măsori. Viaţa

nu poate fi altfel decât “scurtă”, mult prea scurtă, pentru

frumuseţea aproape insuportabilă a lumii şi poemele

născute…

Pe o aceeaşi bancă,

într-un acelaşi parc,

un cerşetor citea

mereu, aceeaşi carte… aştepta

ziua în care, din senin, un vifor

să-l poarte către mare

-galop de val,

galop de vânt-;

acolo,

printre cai de mare şi corali

este un templu fără zei, cu poarta larg deschisă

pentru cei trişti şi singuri, care au

drept singură avere, o carte

-nu contează care-.

Un clopot…

Şeherezada-şi deapănă povestea…

În noaptea părului,

gâtul alb

luceşte stins…

la uşă

călăul e treaz...

Şah Riar ascultă…

fără răgaz, Şeherezada

din carne toarce firul…

ape clare

suie din adânc…

cactuşii,

floarea îşi deschid…

Printre odoare, perne,

covoare zburătoare

se nasc poveşti, înlănţuite

precum mărgăritarele pe…

Am regăsit cutia cu-amintiri

din podul vechi

paianjenii plecaseră…

în urma lor,

doar pânza, fragilă şi

periculoasă…

Lumina tremura…

Am deschis cutia…

ce greşeală!

N-am mai plecat…

sunt tot aici,

în vechiul pod!

Caii albi,

caii negri,

caii cu stea în frunte,

ne bântuie ziua,

ne bântuie noaptea, cu vise cu tot

îşi răstoarnă galopul în noi până când

devenim lăncii, aruncăm

strigăt la cer: “Fă-mă din nou, fă-mă galop, să nu îmi mai pese

de timpul iubirii,

de timpul durerii,

de timpul muririi”.

Caii albi,

caii negri,

caii cu stea în frunte

spulberă zapada,

răscolesc…

Puterea îmi vine de sus,

din susul în care mama a primit în posesie o fâşie de cer,

de unde veghează

ca o leoaică blândă,

ca Chomolungma, înfăşurată într-o zăpadă castă,

Zeiţa-Mamă a pământului care sunt

-cotropit de sete pământ-;

şi când ciutura mea

devine sită,

roagă norii să-si încline puţin găleata;

când lichenii îmi sugrumă

pădurea  crescută din umeri,

armura veche roasă de rugină,…

 De poţi

să te arunci

în moarte ca-n iubire

din sânge îţi va creşte o vioară

şi din vioară un trandafir

spre-a-i împlini, privighetorii,rostul

de-a-nlănţui, în cântece, tăcerea

sângelui care se varsă-n marea

nebunilor frumoşi, îndrăgostiţi

de propria rană, singura care

ştie să cânte astfel încât

să le redea

orbilor vederea,

surzilor, auzul,

muţilor, glasul,

Tatălui, pe…

Universul se-adună, se strânge în sine

şi vine tiptil

la pragul bunicii

şi casa şi bunica

sunt din pământ

şi scunde, amândouă

casa zâmbeşte din muşcate

bunica, din ochi

şi din obrajii plini

de soare, vânt,

şi brazde întoarse

îşi şterge mâinile pe şorţul mirosind

a pâine caldă

şi se strecoară prin grădină, lin,

spre poarta niciodată încuiată

vin nepoţii…

se şterg cuviincios…

De la un timp, culorile,

toate culorile

violente,

paşnice,

fierbinţi sau

reci,

poartă în ele

un strop de negru

- o gaură de vierme -

Cineva

a început să-mi sape un tunel

în piept

se apropie de omoplaţi…

curând,

va zbura pe-acolo

un fluture de noapte

Mi se va întinde oare

vreo mână de lumină?

Tu ştii…

E sărbătoare astăzi

afară din cetate

poporul

îşi trezeşte leii

şi curge către Cruce

Legea e aspră, dar e dreaptă!

Cum a-ndrăznit Acesta

să ne iubească-aşa,

nemăsurat?

părinţii

nu i-au spus nimic

despre cumpătare, prevedere,

provizii albe pentru zile negre?

atâta darnică risipă

ne-a umilit.

Poporul

curge înspre Cruce

fremătând

foamea…