purta altfel de mărimi decât cele universale

lumea-i era

ba prea strâmtă

ba prea largă

nici nu mai știa cum să încapă în ea

nici vorbă despre un set nou de respirații

croitorul taie o singură dată din materie

și-apoi o trimite pământului să crească

fir cu fir până la întreg

eliminarea nimicului

și ridicarea visului din cenușă

avea să-i procure niște haine noi

import țările de deasupra cerurilor

fără…

tot ce întâlnesc în cale

am dreptul să-mi selectez trecerile și totuși n-o fac

jumătățile de oameni s-ar putea să devină întregi cu timpul

și urmelor să le crească tălpi ușoare

uit mai puțin decât aș vrea  

cusătura nu prezintă leziuni

pereții sunt solizi să nu se rupă 

Dumnezeu a știut că omul va așeza lumea

acolo

copilul din mine și-a ales colțurile

în care să-și ascundă somnul

s-aude…

palma de senin 

în cercuri din ce în ce mai mari

o dâră de soare se topește încet

până ajunge râu închis în măgură

pentru un alt mâine

e un soi de liniște care mângâie

voal peste neliniștile noastre sonore

ploaia s-agață de linia orizontului 

își lasă norii să plângă până la epuizare

copacii arcuiți într-un albastru croit de…

lumea nu-mi mai curge prin timpan buze sau retină

nici măcar prin piele nu-i simt traficul

o țin cu unghiile departe 

doar cu șoapta mă atinge din când în când 

îi știu numele vocii

e mai veche decât mine

o las pansament rănilor fierbinți

rulez covorul descrescător să văd  motivul morții florilor

lipite cu atâta migală 

când…

se destramă ziua bucată cu bucată și-amurgul pune sigiliu

temporar

noaptea are cămașa croită și cartierul s-așază în mâneci

silențios

nu-s becurile toate stinse schimbul trei adună vocile și le pune masă

dor

un bețiv numără pet-urile de spirt și singurătatea se aude cum umblă prin el

tiptil

salcâmul curge de jos în sus printre blocuri își face loc s-atingă bezna

alb

un păianjen toarce fir de scară circulară se agață de…

când ochii plouă norii din cerneală neagră

buzele tac frământând cuvintele

e stare de rană după cum vezi

interiorul a ieșit de sub copci demult

și toate umblă alandala prin mine

s-aude sarea cum lovește pereții

mâna invizibilă cum taie aerul

prima dată e destinul

e scris pe undeva

și trebuie să se împlinească

a doua oară ești tu umblând cu solnița prin tine

împrăștiindu-te ca să fii…

mă spovedesc sub poala dimineții 

în sens invers acelor de ceasornic

rotesc tot ce nu sunt și aș putea fi

ceașca de cafea e înaltă

încap gândurile toate fără loc deasupra

în ochiul lumii port alte și alte culori

ale mele sunt răsturnate

mai mici decât visul

spuma arabică are urme de curcubeu

rotindu-se pe buzele mele mor instant

efemerul la efemer trage

și ploaia de pământ se leagă până la cer

nimicul e doar…

”poate c-ar trebui să ne naștem bătrâni și să murim tineri”

berzele n-ar mai survola spațiul aerian al timpului acesta

precum nici marmotele n-ar mai înveli ciocolată

cerul s-ar așeza la războiul stelelor și-ar țese utere 

pentru fiecare suflet ce-ar vrea să se coboare pe pământ

gârbovit de-atâta veșnicie prin care a umblat dezlegat de carne

mersul pe jos nu-i ca mersul pe sus

te mai împiedici de-o piatră de-un drum întortocheat 

sau…

în jurul nostru tot ceea ce suntem și nu suntem țese corset

ne strâng oglinzile în care nu mai încăpem demult

ce-i drept nu ne vine viața asta mănușă

nici noi nu-i picăm pe unghi 

ori că ne coborâm ori că ne urcăm

plecăm din noi spre alții

doar ca să avem de unde ne întoarce

luăm înapoi doar amintirea unei treceri

ca să avem ce spune la ultima împărtășanie 

la prima am zbierat cât ne-au ținut plămânii

teama venitului pe-o lume…

Doamne primește ceasul rugii mele 

rupt dintr-o noapte neînstelată

știu că nu ți-am mai vorbit demult

de zarva lumii mă scutur 

ies din costumul de om 

la Tine vin cum m-ai trimis 

cu haina din lumină străvezie 

plutitor

să mă poți recunoaște

aprind candela

doar să mă vezi

doar să Te văd

straturile sufletului sunt tasate 

de infinitul care se tot adaugă 

și iar

și iar

nu mai știu…

cu tot alaiul de clipe

le umplem cu noi insuficient și sigur

e trafic intens de umbre pe calea sufletului

prioritate au visurile care respiră artificial

și adâncimea golului lăsat de-o iubire sfârșită

e sec totul în jur și uscăciunile își caută pădurea

să moară de tot

nu mai plouă cu fericire demult 

fabrica de nori a intrat în colaps 

efectul de…

eu

în alte roluri aproapele și departele meu

amândoi degustători ai fructului oprit ca și mine

pelicula am primit-o în dar

un scutec din partea universului

trebuia să mă topesc undeva și să curg

sferic mi s-a întâmplat să fiu

dintr-un punct am ajuns mai larg

trecând printr-un început

printr-un sfârșit de prea multe ori

ca să mai…

plouă cu sunete din cerul plângăcios

răsucind gândurile noastre

aproape incolore din cauza unor pauze între ele

ale tale prin mine despică umbre

ale mele prin tine despică singurătăți

le-azvârlim în focul fracțiilor 

gustăm echilibrul astfel

pe-o felie de timp unsă cu ceva dulcețuri expirate

acum-ul pare o floare de mai 

întinsă pe-un câmp galben…

și-o uitare lungă

a nins cu praf peste ieri

totul parcă se îngroapă de viu

amintirile din moartea lor clinică strigă

să le ajungă cineva cu timpanul

dar cărămizile timpului cad una peste alta 

din când în când un fascicol mai tresare formal

o fantă prin care se mai respiră

n-a mai fost nimeni pe la tine să-ți culeagă umbra

sau măcar să-ți aprindă becul din…

lumina se rotește-n piruete pe buzele crăpate