aud cum răsare umbra pe zidurile cetății

la porțile ei cameleonii fac schimb de piele cu îngerii

îmi agăț sufletul smuls dintr-un mușuroi de gânduri

pe calea nopții unde stelele iluminează stradal 

mănânc din palma unui vis doar să -mi hrănesc iluziile

și număr descrescător 

speranțele cu certificat de deces fără loc în cimitirul de la capătul lumii

fericirile de plastic made…

curg în eterul difuz

ca niște copii ai aerului 

legați la ochi 

în căutarea jocului acela nebun de sub soare

într-adevăr locuim într-un timp neîncăpător

care ne strânge cu haina lui până la refuz

dintr-o colivie într-alta ne ducem inima

și seninul e doar un vis pictat cu nori

vocile sunt ca și ochii se uită timbrul lor

rămâne doar imaginea…

mă leg cu timpul meu de al tău

la mijlocul nostru un nod mare și-un evantai de bucle rebele

ne legănăm sufletele în dulcele cânt

”când tic când tac” doar să se mai evapore din absențe 

și cerurile gri să-și închidă robinetele de plumb

amarul să-și închidă al său nonstop de picături

nu te văd ca să te ridic nu mă vezi nici dacă mă cobor

în urma noastră doar noduri și-o…

din flori am cules fluturi și i-am așezat pe ochi

s-au zbătut o vreme până când au devenit rotunzi

pe incolorul meu 

caleidoscopul îmi aduce înaltul aproape 

îmi trebuie totuși un tratament pentru răul de înălțime

pe creste e liniște și mă țin de ea pentru început

să nu cad

granița dintre mine și cer nulă

granița dintre cer și suflet…

dintr-o ploaie rece de aprilie și-am așezat-o în piele

mi-a găsit toate cărările spre interior și-a curs

și încă mai...

dintr-o piatră rostogolită de cine știe câte vremuri

am rupt un singur fir și l-am așezat sub inimă 

un fel de baterie pentru vremurile de restriște 

am plimbat-o mult prin nervurile palmelor mele 

și-am dat-o…

cred că sufletul meu e de vină

când stă la taclale cu mine mă tot bate la cap cu infinitul

sau poate e doar cerul care se continuă de pe axa lui

și n-are unde să se verse

eu îl adun cu tot cu nopțile și zilele

cu tot cu zburătoare

am luat și stelele și luna

până și soarele 

să-mi lunece lăuntrul 

pupila mea e arhi…

și trecătorii le iau sub tălpi

ceasul teatrului de vară indică ore false 

e rămas pe vechi când timpul nu fugea ca nebunul 

cu toate secundele în gură 

ne mai…

sap obscurul până dau de ceva izvoare de lumină

pereții mi-au rămas mici și încheietura cu timpul mă strânge

soarele sigur stă desenat undeva departe 

după acest văl

îi simt căldura cum îmi despică întunericul foaie cu foaie

când voi întrezări vreun fascicol mă voi ține scai

de prin zidurile reci ies mâini sa-mi ungă sufletul cu stele

uitate prin buzunarele lor sparte

e un fel de troc de joasă speță și-l accept să-mi trec puntea

și eu am…

el la masa universului călare pe cai viteză

eu la masa tăcerii mai șterg praful așa din obișnuință

jucăm şah

el a ales piese negre probabil din cauza trecutului întunecat…

locul în care stau pare lung și subțire fără acoperiș

rotund câteodată și colțuros pe alocuri

văd soldații mișunând pe toate drumurile

lumea-i o armată care luptă cu morile de vânt

sunt un dezertor convins că iubirea-i antidotul

mă preling încet și sigur spre înalt rezemat de zid

uneori dorul mă trimite la rădăcini să le simt gustul

niciodată nu se începe cu a fost...

de fiecare dată cu este și va mai fi poate...

devin parte integrantă din zid…

timpul mi-a împrumutat culori să le port pe sub piele

nu știu ce gust are primăvara încă nu m-a cucerit

ceasornicul înțepenit parcă plantează jumătăţi de culori

lumina se prelinge intermitent din streașina cerului zgârcit

prierului să-i dați ce este al prierului 

o floare face nimicul să pară un pic mai blând și atât

vremurile se aşază pe oase

și bezna înmugureşte…

nu știu ce-am făcut cu ziua de mâine,

tot o caut cu lumânarea prin buzunarele timpului

și rămân în urmă cu toată curățenia de primăvară.

nu de alta, dar s-au adunat așa de multe uscăciuni!…

n-am viză de flotant aleg riscul să văd dacă-mi merge

îmbrăcat în doliu după moartea neprevăzută a iubirii

stau cocârjat și-mi plâng viața ca să treacă mai repede

încă nu  s-au inventat cimitire așa că am îngropat-o în…