EXPLORĂRI ÎN OCHIUL UNUI DINTE

în taina cinei inspir mozaicuri lumina

faţă în faţă cu mine

mă-ntreb cine este străinul ce şuieră

din clopotniţa timpului

urechea se denunţă pe sine după ce-şi mistuie…

Te iubesc

Mă crezi?

Sau e în zadar indiferenţa cu care tratez

Rănile făcute de aşchiile

Sărite în carne din cuvinte

Aş avea atâtea să îţi spun

Dar nu am pietrele-cuvinte la îndemână

s-au rostogolit în valea regilor

printre piramide şi cămile mai bătrâne

decât piramidele

dălţile dorului sunt ascuţite dar

nu au ce tăia

pietrele-cuvinte sunt departe

acolo

printre piramidele unde pescăruşii

nu ajung

Şi fluviul altora…

poemul degetelor deformate

înălțându-se printre genele timpului…

Astăzi o pasăre a plâns în mărul înflorit

i-am văzut lacrimile pe frunze

îi sângera o aripă şi zborul oprit

devenise durere, lacrimă albă

floare albă şi dureri sângerii

cerul i-a cules zborul făcut şi i l-a pus alături

în el se găseau amintiri plăcute

frumoase plutiri deasupra durerilor lumii

şi acum durerea ei, lacrima ei

neputinţa mea de-a înţelege

cum se poate vindeca o rană ascunsă în flori de măr

am luat pasărea cu mâini…

stele de gheaţă înalţă dincolo de pământ

zidul ce desparte noaptea de zi

păsările sculptează în cer sfincşi

pietrele cresc în acelaşi ritm cu umbrele

un ochi de lună strigă un ochi de soare

ecoul vocilor purtate de nisip e tern

deşertul e necuvânt şi necuvântul e necuprins

visurile se lovesc de linia orizontului

pulsul amorţeşte într-o inimă triunghiulară

un ochi de soare strigă un ochi de…

acum știu ce ne doare

e miezul nopții

e prea mult spațiu

și ești un bărbat intrat ilegal în risipa mea



nu-i nimic

ca două flăcări ne vom cuprinde

va fi felul nostru secret cu care urcăm

când vom auzi muzica



și dacă încă nu ai aflat

de când miroase a tine în univers

nu există limită de viteză

oamenii sunt lumină

timpul e o autostradă cu multe benzi

iar norii sunt doar variații de temperatură

din care se revarsă…

Tot mai gândeşti c-a fost numai un vis

Alambicat şi fără sensuri clare?

Când sipetul dorinţei l-ai deschis

Pandora te-a privit cu disperare!

Ştii?  Dezlegând stihia din blestem

S-au abătut asupra lumii gânduri

De care chiar şi umbrele se tem!

S-au  scris vertijuri negre printre rânduri

Ce-au înghiţit alăturări de ape,

Vecinătăţi de vis şi înţeles

Şi au lipit doar încruntări de pleoape

Cu zimţi de…

Mamele nu mor niciodată…

Doar pleacă să se odihnescă

dincolo... în  odaia cu Lumină;

aici nu şi-au găsit tihna.

Candele incandescente cu lacrimi,

s-au stins pentru că au ars

fără oprire.

Iau cu ele durerile nemărturisite

şi clipele de bucurie pe care noi…

Nemişcat

în noroiul întâlnirilor,

se pierdea în vise

susurul fântânilor

clădit în minte,

înduioşând stelele

sub cerul gol.

Puteai auzi frânturi

din capriciile întâmplării,

printre detalii

învăluite în liniştea

de iluzii

când fatalitatea o cerea,

în freamătul undelor

să amintesc

inimii… să bată.

DUMINICĂ DACĂ AŞ FI

* pe un dinte orb muşcătura ştirbă a spaţiului*

*lui Nicolae Sărăţean?

rătăcesc sub pleoapa vremii

mărturisesc

sunt un chiulangiu…

tu şi acum legeni frunzele

 nu ţi-ai schimbat…

vezi tu niarne*

toată bănuiala aceasta de posedare a libertăţii

o percep ca pe o chemare de corn de după asfinţit

când luna-şi sloboade-n aer ispitele

am senzaţia că

de când lumea şi pământul

visele stau lipite de mine

lipsa izbânzii lor…

Nu suntem îngeri dar ne place zborul
Şi cer albastru şi sclipiri de stea
Dresăm cuvântul să îmbie dorul
Dar nu ca îngeri pana noastră-i grea

Cerşim cuvinte gropilor sub pietre
Adânc săpate de vreun mag demult
Însufleţim cenuşa de prin vetre
Îngeri nu suntem asta e prea mult

Ne place versul răspândim culoare
Strâmbăm din nas când ne numiţi profeţi
Noi ne hrănim cu razele de soare
Nu suntem îngeri noi suntem poeţi

pe o mare de tigroaică ce nu există
sub o zare de albastru care nu există
plutea atât de tristă
și a făta cățeaua mea de viață

și pui de stele-n iarbă lua-n brațe tigroaica
la sânul său albastru corăbii da lupoaica
cățeaua zgripțuroiaca
înmugurea la stele-n ape și iubea

la țărm o lacrimă de stea sărată nisip ce exista
scâncea a pui sălbatec de cățea ...

Uneori stai sprijinită în oglinda lacrimilor mele

aştepţi împreunarea genelor şi te strecori

printre ele până-mi atingi sufletul

aproape că nu-l recunoşti până când

nu-ndepărtezi cenuşa rămasă pe vatra

unde florile lasă covor de petale albe

să-ţi treacă ţie paşii spre luminile lui

tu eşti femeia care înveţi iubirea

să-şi strunească furtunile, dai rost cuvintelor

când buzele nu le pot cuprinde pe toate

porţi magia în palme şi orice atingere

rămâne…

Nu ştie nimeni când cade o stea

Omul este cel ce ar trebui

să-şi vegheze lumina dată, iubirea!…

Eu nu exist
Cum nu există umbra mea stăpână
Pentr-un artist
Ce ţine azi condeiul strâns în mână.

Mi-am înecat
Un pescăruş în ochi de înălţime
Ce-a despicat
A cerului albastră adâncime.

Şi-am stins încet
Lumina ce-mi brăzda adânc mirarea
În soare-ascet
Lăsându-mi glasul stins şi întrebarea

Am existat?