Există îngropări,

există frică

și creșterea enormă

și ridicolă,

dar azi vom boteza

realului realul,

legenda despre sine

înmiresmată și împodobită.

*

Azi sine însuși

ros spre chintesență

își încordează arcul către vânătoare,

treceau materii prime ancestrale

verificate, fără asemănare,

luând ce-i trebuie

doar pentru o mirare.

*

Cu milioane de ani înainte

au murit toți frații noștri,

întâii…

privesc adânc în ochii tăi 
și nu lumina pe care a pus-o dumnezeu în ei mă miră 
ci cum se risipește întunericul din ochii mei 
crăpându-se de ziuă... 
astăzi. 

Bijuterie-înrourată de carne şi de foc

Speranţă întoarce-te-n mine

cât soarele nu-i încă-n apus

şi cerul de-o pleoapă se ţine

cu-albastrul în care m-a dus.

Iubire-noieşte-ţi vesmântul

şi pune-ţi coroană pe frunte,

când părul ţi-l mângâie vântul

şi crezul e piatră din munte.

Mai pot să-ţi rămân un supus

de-mi laşi libertatea s-alerg,

spre gândul ce nu ţi l-am spus

şi clipele-n taină mi-l şterg.

Aş vrea să mai stăm împreună

şi-n piept să te-ascund…

Tristețile se scurg pârâu

pe l…

îmi vei rămâne repetent…

ningea frumos

în dimineața-ceea

cu petale de ghiocei

ningea



în văzduh

îngerii șchiopătau

în ritm de salsa

iar doi…

chiar dacă astăzi

drumul pare străin

mă recunosc mângâierile

rătăcirile din gand

și-mi pare totul

mai ușor acum

chiar daca

sunt pentru trecatori

doar

un bătrân

plângând

în flăcări de ghețar

picură

puțin câte puțin

zâmbetul

celui ce-am fost

și nu mai pot sa fiu...

nectarul nopții

în care te-am reîntâlnit

mi-a pictat

pe…

   MAIEUTICĂ ASTRALĂ

dureroase absențe cojesc icoane și ceruri

din visul rănit

planeta geme înfundat din abis

ura se-agăţa nemilos

de diafragma lumii cu gheare de uliu

deşertul

urcă pe trunchi pân’ la șolduri

pân’ la buze

prizonier în finit

blestemul vrea să joace barbut pe vertebrele mele

refugiat din stele…

Cu o sprânceană

ridicată de o şoaptă,

gânduri leneşe

l-au năpădit

dincolo de poarta ferecată

a minţii

în liniştea străbătută

de un fel de zgomot surd -

lacrimi se adunaseră în ochi.

 …

Cerul…

Nu mă strigaţi, nu mă citiţi, lăsaţi aşa să fie

tot ce e scris să mi se-ntâmple într-o zi,

cu viata şi cu moartea mea va fi o cununie

la care-acelaşi preot trist mă va-nsoti.

M-am rătăcit de mine şi-am pierdut cărarea

la propriul suflet dărâmat să mai revin,

nu mă urâţi că n-am putut să îndrăgesc uitarea

şi tot ce-i rău stă-n drumul meu de pelerin.

Mă voi opri că-s obosit de biciurile lumii

deşi iubirea mi-a fost singura…

am aflat

că numai după ce sapi adânc

dai de ideile ce-ți despică memoria

și dacă fără vreun gând ascuns

urmărești fumul

care ți-a învechit viața

vei găsi ars răspunsul

care-ți cunoștea amănuntele

am învățat că decorul unui gând

se pictează cu degetele…

Îmi sting surâsul şi îmi şterg lumina.

N-am să-ţi mai tulbur cerul de acum.

Mi-am smuls din lutul nopţii rădăcina

Şi-mi caut răsăritul pe alt drum.

Cu ce-am greşit? Că te-am iubit cât poate

Un simplu om iubi, fără hotar?

Ţi-am ferecat ferestre înspre toate

Zăpezile. Pe foi de calendar

Am însemnat ninsorile zălude

Ce-acopereau potecile de zbor

Când haine de cuvinte reci şi ude

Îţi atârnau pe umeri.…

Inteabᾰ-mᾰ cine este valul

cine este ţᾰrmul

am pus nisip proaspᾰt ĩn clepsidrᾰ

dar cine aprinde farul

Ca sᾰ opresc veghea tandrᾰ

dar ĩnşelᾰtoare care toceste curgerea

şi macinᾰ visul şi dorul

mᾰ ĩndrept şi mᾰ caţᾰr

reuşesc sᾰ refac povestea

sᾰ rescriu  scenariul ĩnceput

şi abandonat şters pe la colţuri

ĩn graba curgerii

Ĩţi dᾰruiesc nisipul

din clepsidra veche şi rᾰbdᾰtoare

martorᾰ…

Se subţieazᾰ brazda şi crapᾰ

lumina ĩn jurul tᾰcerii tale

schim ochelarii

şi tot nu vᾰd ce baraj ai imaginat

sᾰ opreşti curgerea

tocᾰm mᾰrunt imagini vechi

ĩngᾰlbenite cu…

sufletul lăcrimează

fără lumina ta

așterne valuri de cuvinte 

pleaopa e-n zbatere continuă

fereastra inimii spre lume 

se deschide

sorbind ape fierbinți din trecut

mi-ai săpat  mormânt 

în inima ta vie

aud cum ne curge timpul

secundele bat

chemarea de sine

îngerul mi-a dat mie hainele

dar nu ştiu să le port

mă priveşte cum

trec fiecare nasture

în afara mea

uneori uit haina descheiată

mă dor toate

cel mai rău este că şi el…

cuvinte cu miros de smoală

aşezi în sertarele de sus

ale minţii tale prea curate

pentru începutul acestor vremi

ştii deja că cineva

răscolindu-le indiscret

ar putea ridica piatra

şi apoi chiar mai mulţi

dacă vei uita să le încui

sub lacătul tăcerii ucigătoare

dar tu nu îţi doreşti asta

n-ai mai fi niciodată ceea ce eşti

o incredibilă culoare

neinventată

mai…

ca un scripete ai fost

sau ca un fir de iarbă

în spatele vâlvătăii

se năștea o pitică albă

te-ai întors

printr-o

gaură de vierme

la maturitate

dar ai devenit

supernovă

ai risipit ploile

și nu mai avem lacrimi

să ne picure toamnele

ce durere tardivă

plouă

cu amintirile

primei iubiri